Istoria critica a literaturii române.

Toate istoriile literare viseaza sa fie pure prin definitie si sunt impure prin natura. Exista destule impuritati si în cea de fata. Nu le-am eliminat, fiindca nu am vrut sa scriu o opera perfecta (din acest punct de vedere) si stearpa, ci una vie si chiar contradictorie, în masura în care nu exprima un autor abstract, intemporal, ci pe mine cel de acum si de aici, cu lecturile, competenta, temperamentul, gustul si capriciile mele. Si pentru ca nota de relativitate implicata în aceasta recunoastere sa nu conduca la iluzii desarte, va trebui, poate (oricât de lipsit de modestie as parea), sa reiau recomandarea facuta de un celebru filosof în pragul uneia dintre operele sale: cartea mea va fi înteleasa cu atât mai bine cu cât cel care o va citi va fi reflectat el însusi la operele comentate în ea. Nu ofer un manual destinat instruirii, ci, cel mult, o încercare menita sa placa celor instruiti.\r\n\r\nDaca, pe de alta parte, e adevarat - si cât de frumos a spus-o Calinescu în finalul prefetei la Istoria lui - ca literatura \"poate sluji drept cea mai clara harta a poporului roman\", nu ma consider, în ce ma priveste, decât unul dintre zecile de cartografi, silitor si modest benedictin al ideii ca fiecare se cuvine judecat dupa ce a realizat, oricât de mare ar fi departarea la care se afla harta lui de harta ideala pe care, în naivitatea lor, iubitorii de literatura o cred posibila. Nicolae Manolescu\r\n