JOCURILE DANIEI. O MOARTE CARE NU DOVEDESTE NIMIC. IOANA de ANTON HOBAN

JOCURILE DANIEI. O MOARTE CARE NU DOVEDESTE NIMIC. IOANA

de ANTON HOBAN

EDITURA EMINESCU, 1985

440 PAGINI

Dimensiuni : 15 x 20 cm

DESCRIERE:

L-am recitit cu o placere sporita pe Anton Holban intr-o noua editie de Opere, aproape completa, realizata de Elena Beram in colectia de ,Opere fundamentale", coordonata de Eugen Simion. Am regasit proza lui la fel de interesanta si de placuta la lectura, mai ales in cele trei romane de dragoste consacrate de aprecierea critica de-a lungul a sapte decenii de posteritate a scriitorului: O moarte care nu dovedeste nimic (1931), Ioana (1934) si Jocurile Daniei (publicat postum, in 1971). Elena Beram este o pasionata notorie de opera lui Anton Holban. A realizat in urma cu trei decenii si jumatate prima editie critica, la Editura Minerva, in trei volume, insotita de un consistent studiu introductiv, de note, comentarii si bibliografie: I, 1970, romanele antume; II, 1972, Jocurile Daniei, urmat de schite si nuvele, teatru, note de calatorie; III, 1975, studii critice, eseuri, cronici literare, plastice si muzicale, volum incheiat cu o sectiune ,varia", selectie de note publicistice. (O reeditare modesta, incompleta, a acestei serii de Opere se face, tot sub ingrijirea Elenei Beram si tot la Editura Minerva, in doua volume, aparute in 1997 si 2000.) In 1978 apare, tot la Editura Minerva, volumul Pseudojurnal (corespondenta, acte, confesiuni), ingrijit de Ileana Corbea si Nicolae Florescu, completat de prefata si notele celui din urma. De-a lungul timpului, Elena Beram va avea in Nicolae Florescu un concurent stimulator in pasiunea pentru editarea operei lui Anton Holban. E pacat ca in realizarea celei mai recente editii de Opere nu s-au combinat eforturile celor doi, pentru a da, in sfarsit, o editie completa. (Intr-o reeditare de uz didactic a romanelor lui Anton Hoban, in seria ,Patrimoniu", Ed. Minerva, 1982, i-am vazut colaborand.) De altfel, lipseste foarte putin. Editia din 2005 a Elenei Beram este, intr-adevar, ,cea mai ampla din scrierile lui Anton Holban", asa cum bine se recomanda. Fata de editia din 1970-1975, Elena Beram a adaugat trei texte respinse atunci de cenzura (Contributii la specificul romanesc, Idei preconcepute, Perahim) si cateva zeci de articole, recenzii, note plastice sau muzicale, insemnari, provenite indeosebi din colaborarea la ,Vremea" in anii 1932-1936. Noutatile de restituire sunt semnalate in aparatul critic. Completarile documentare de acum apartin toate sectorului de comentarii critice holbaniene. In rest, editia din 2005 este aproape identica cu cea anterioara. Diferentele constau in simplificarea aparatului critic (lipseste bibliografia, o anexa importanta intr-o editie serioasa), simplificare aplicata prin renuntarea la putinele indicii despre variante si reducerea notelor si comentariilor. In locul prefetei Elenei Beram din 1970 se afla acum un studiu introductiv de Eugen Simion. Ce as mai fi vrut sa vad in sumarul acestei editii? Corespondenta lui Anton Holban (cam o suta de pagini tipografice), interviurile si marturisirile publicistice ale autorului despre propriile creatii, grupate de Nicolae Florescu in volumul Pseudojurnal intr-o sectiune de confesiuni (aproximativ 30 de pagini). Atat ar mai fi lipsit pentru ca aceasta editie de Opere Anton Holban sa fie completa: 130 de pagini! Lacunara din punct de vedere documentar (pentru ca lipsesc scrisorile si interviurile scriitorului), editia din 2005 de Opere Anton Holban aduce imbunatatiri semnificative privitoare la critic si publicist fata de cea anterioara si ramane una impecabila, de referinta, ca acuratete a restituirii textelor. Banuiesc ca graba nejustificata si rivalitatea dintre editori au impiedicat realizarea unei editii complete, ireprosabile documentar si care sa puna o pecete definitiva pe un capitol de istorie literara. Nu ar fi fost greu.

Nici un critic important nu-l ignora pe Anton Holban din bilantul modernitatii interbelice, desi viata scriitorului a fost scurta (s-a sfarsit in 1937, la 35 de ani), iar opera lui destul de restransa. O piesa de teatru reprezentata in timpul vietii (Oameni feluriti, 1930, pe scena Nationalului bucurestean, fara succes), o alta ramasa in manuscris (datand din 1934), cinci romane (debut in 1929 cu Romanul lui Mirel; Parada dascalilor, 1932, plus cele trei mentionate la inceput, considerate cele mai bune, alcatuind un fel de trilogie erotica), un volum de nuvele (Halucinatii, 1938, postum), studii critice intinse despre Proust si Hortensia Papadat-Bengescu, autorii sai preferati, pe care ar fi vrut sa le publice in volume separate dar nu a reusit, la care se adauga destul de numeroase insemnari publicistice in domeniul literar, plastic si muzical - nu inseamna, totusi, o opera restransa. Pe deasupra, cartile cele mai bune s-au bucurat in epoca de un ecou insemnat, scriitorul fiind receptat generos si integrat in generatia autenticistilor si a prozei subiective. Anton Holban a trait febrilitatea creatiei si fervoarea culturii cu un paradoxal scepticism. A marturisit ca, printre pasiuni, pune literatura abia dupa muzica si dupa calatorii. Personajele sale il reflecta pe autor in cel putin trei privinte: obsesia mortii, autoanaliza pana la viciu, referintele permanente la muzica si calatorii ca la niste probe decisive de existenta, inteligenta si sensibilitate.

Sandu, substitut al autorului, isi analizeaza sentimentele si relatiile amoroase cu o luciditate care il impinge inevitabil spre indoieli, gelozii, ezitari, nesigurante si complicatii psihologice. El pare acelasi, in datele lui individuale, in disponibilitatile spre dragoste, in idealul feminin spre care aspira si in independenta pe care o cauta. E acelasi in O moarte care nu dovedeste nimic, in Ioana, in Jocurile Daniei. Insa partenera, fie ca e vorba de Irina in primul roman, fie de Ioana sau Dania, in urmatoarele doua, reprezinta un termen sensibil diferit al relatiei amoroase. Sandu se simte superior Irinei, pe care incearca sa o modeleze conform aspiratiilor sale culturale, fara a izbuti decat partial. Irina capata dependenta de iubitul sau, care ar putea-o salva dintr-un mediu familial nefericit, gregar, dar Sandu nu savureaza in aceasta dragoste decat subjugarea partenerei, careia nu-i da suficiente dovezi de reciprocitate. De aceea e nevoita sa accepte solutia combinatiei cu un alt barbat, pastrand nostalgia pentru cel dintai. Deceptionata, va alege probabil sinuciderea (ultimul sau gest, alunecarea intr-o prapastie, nu pare tocmai un accident). In Ioana o stare de egalitate, dar nu de echilibru, intre cei doi indragostiti mi se pare dominanta. Ei se regasesc dupa o despartire indelungata, interval in care Ioana a fost iubita unui prieten al lui Sandu. Amandoi au ceva de recuperat, amandoi au ceva de reparat, nici unul nu pare sa aiba un ascendent asupra celuilalt. Dar amandoi sunt la fel de nelamuriti asupra viitorului lor impreuna: ,Doi oameni care nu pot trai unul fara celalalt si totusi se chinuiesc". In Jocurile Daniei, iubita pare sa scape mereu intelegerii celui care o studiaza. Capriciile nu dovedesc devotament si din acest motiv Dania, evreica misterioasa si indescifrabila, il domina, il surprinde si il nemultumeste pe Sandu, fiindu-i superioara. Deci, in cele trei romane avem trei cazuri diferite ale relatiei amoroase, dupa cum e vorba de un complex de superioritate al barbatului in primul roman, de o situatie de egalitate chinuitoare in al doilea sau de un abia schitat complex de inferioritate al tanarului indragostit in cazul Daniei. Dar Sandu nu se studiaza atat pe sine insusi cat studiaza reactiile si complicatiile sufletesti ale partenerei. Fara exagerare as putea spune ca nici un alt scriitor roman nu e mai mare expert decat Anton Holban in psihologia femeii tinere prinse in mrejele dragostei, desi s-ar gasi suficiente exemple comparative la Mircea Eliade, G. Calinescu, Cella Serghi, Radu Tudoran, Ury Benador si altii, nu prea multi. Trimiterea cea mai frecventa se facea in perioada interbelica la Ela din Ultima noapte de dragoste.... Nu e intamplator ca Anton Holban voia sa-si intituleze, in prima intentie, romanul O moarte care nu dovedeste nimic dupa titlul unui capitol din romanul lui Camil Petrescu: Intre oglinzi paralele. Stilul analizei e insa diferit, nu fara un ingredient de misoginie.

Specialitatea lui Anton Holban e iubirea incerta, ezitanta, care nu merge pana la capat, incapabila sa creeze un cuplu durabil si stabil. O buna doza de orgoliu sau de egoism al indragostitilor, care vor sa-si pastreze libertatea de miscare si sa savureze suferinta celuilalt la despartire, ii impiedica sa iubeasca total si fara intreruperi. Ei se despart pentru a se impaca si cand sunt impreuna tanjesc spre un separatism protector.

In romanul Ioana, motanul Ahmed doarme cu capul pe volumul Albertine disparue al lui Proust. E, desigur, o indicatie bibliografica. Ar fi o idee interesanta (nimeni nu a cercetat-o serios pana acum) sa le comparam pe Irina, Ioana si Diana cu Albertine. Disparitia lor, episodica sau definitiva, amplifica dragostea lui Sandu. Diferentele sunt foarte mari. Categoric, Anton Holban nu scrie dupa model, nu e livresc in psihologiile sale feminine, oricat de frecvent invoca Sandu in analize alte carti. Sandu le da iubitelor sale sa citeasca Proust sau Fromentin, se refera la Huxley sau Hardy, dar numai ca pe o proba, o forma de verificare a inteligentei. Are astfel un pretext de discutii cu ele, pentru a se confrunta mai concret cultural pe teme date. Proust e pe post de revelator al sentimentelor. E o discreta constrangere bibliografica in dragoste, pe care Sandu o impune cu blandete si, mai ales, cu o subtila dorinta de influentare, de constructie dirijata a personalitatii iubitei. Eugen Simion afirma foarte inspirat (in prefata la recenta editie Holban) ca Sandu practica ,gelozia cu bibliografie". El e un analist al sentimentelor iubitei, un ,ceasornicar" al sufletului feminin: ,Sunt un ceasornicar pentru sufletul Daniei" - afirma el foarte preocupat - ,Pun urechea si ascult fiecare sunet venit de la ea. Apoi il cantaresc indelung". Asa procedeaza de fiecare data, ca un expert al semnalelor afective, greu de interpretat.

Daca Sandu iubeste cu bibliografie (ca sa-l parafrazez pe Eugen Simion), Anton Holban nu scrie pastisand referintele proustiene. Irina, Ioana sau Diana nu sunt variante de Albertine. Personajele lui Anton Holban iubesc cu bibliografie (Racine, Proust, Fromentin, Huxley, Hardy), dar nu sunt livresti. Sunt autentice, rupte din viata. Fictiuni autobiografice.

ION SIMUT

CARTEA ESTE IN STARE BUNA, BINE INTRETINUTA, NEFOLOSITA

CARTEA CONTINE O CARCASA DIN CARTON PENTRU PROTECTIE

VIZITATI SI CELELALTE LICITATII ALE MELE!

PRET: 10 RON + TAXELE POSTALE