Jose Luis Peixoto - Nici o privire roman portughez cult realism magic Saramago

Autor: Jose Luis Peixoto

Titlu: Nici o privire 

Editura: Polirom

An aparitie: 2009

Nr. pagini: 264

starea cartii: noua

Descriere: Cistigator al Premiului Literar Jose Saramago

Actiunea romanului Nici o privire se desfasoara intr-un satuc unde viata este in permanenta umbrita de spectrul saraciei, cu femei si barbati abrutizati de munca si greutati, care totusi nu sint imuni la iubire sau gelozie, in ciuda sentimentului predominant, intr-o viata a satului, ca destinul are un caracter implacabil. Autorul pare sa teasa in jurul lumii lor o forma de magie ca un blestem. Iosif, ciobanul taciturn, batrinul Gabriel, in virsta de un secol si jumatate, gemenii siamezi ai satului, mesterul Rafael, ciung si schiop, prostituata cea oarba la a treia generatie devin cu totii personaje ale unei lumi magice, in care toti iubesc si sufera, isi mostenesc iubirile, tragediile si violentele la nesfirsit. Pina si linistea primordiala a satului pare sa se intoarca impotriva lor, pina si binecuvintata lumina – traiesc si mor sufocati de o vesnica arsita, in peisajul lor cu dealuri umbrite de maslini, iar peste toate Diavolul insusi troneaza.

“Cind a scris insa primul sau roman, cind el a fost remarcat, dintre alte treizeci, de insusi Jose Saramago, de unicul Premiu Nobel portughez pentru Literatura de pina acum, lucrurile au inceput sa se schimbe: acest roman a propulsat in citeva zile numele lui Jose Luís Peixoto pe prima pagina a ziarelor.” (Mihai Zamfir, in Romania literara)

“Unic si de neuitat... Un roman de o originalitate uluitoare, care te va bintui...” (The Guardian)

„Peixoto analizeaza fortele oculte care ne conduc viata si le include intr-o ierarhie personala. In cepe prin a se debarasa de cele mai putin importante, cum ar fi institutiile create de om, cum ar fi guvernarea si religia. Iubirea si casatoria rezista mai mult, insa se dezintegreaza si ele in timp. Natura pare a fi, intr-un final, cea care conduce totul, insa prozatorul detine arta de a ilustra atit forta generatoare, cit si pe cea distructiva. Ceea ce ramine, in final, este un peisaj dezolant, populat de himere.” (San Francisco Chronicle)