LEGĂMÂNTUL MACHIAVELLI
- Ramburs
- Online
Descriere
Raporteaza produsVânzatorul este direct răspunzator pentru produsul afișat în această pagină.
-
AutorEditura Paralela 45
Specificatii
Allan R. Folsom s-a născut pe 9 decembrie 1941, în Boston,
Statele Unite. A lucrat ca reporter, redactor, scriitor şi
producător, a scris scenarii pentru seriale şi filme de
televiziune. Locuieşte în Santa Barbara, California, împreună cu
familia sa. Este unul dintre cei mai bine vanduţi autori de romane
contemporane, în care suspansul se combină cu fineţea analizei şi
cu îndrăzneala temelor propuse. În Legământul Machiavelli, fostul
detectiv John Barron alias Nicholas Marten anchetează pe cont
propriu moartea primei sale iubite, petrecută în circumstanţe
suspecte. Astfel ajunge să ia urma unui personaj sinistru ale cărui
scopuri se dovedesc a fi extrem de ambiţioase şi mult mai
înfricoşătoare decât s-ar fi putut bănui. În acelaşi timp,
preşedintele american este pus în faţa unei alegeri capitale de
către cei mai apropiaţi consilieri ai săi, adepţi ai unei politici
de forţă atât faţă de statele europene, care se opun intervenţiei
armate americane în regiunile fierbinţi ale planetei, cât şi faţă
de statele musulmane care sponsorizează organizaţii teroriste. Cei
doi protagonişti luptă, de fapt, împotriva aceluiaşi duşman, care
se foloseşte de orice mijloc pentru a-şi atinge scopurile
machiavelice.
- Categorie: Ficțiune
- Subcategorie: Ficțiune,Literatură străină, ficțiune,Mister,
aventură, crime, thrillers
- Brand: Editura Paralela 45
Galerie foto
Modalitati de livrare si plata
LIVRARE
In Bucuresti
-
- Prin Curier rapid - 15 Lei in max. 2 zile lucratoare
In Romania:
-
- Prin Curier rapid - 15 Lei in max. 2 zile lucratoare
PLATA
- - Ramburs
- - Online
Politica de retur
- - Produsul se poate returna in maxim 3 zile lucratoare
- - Metoda de retur: Ramburs contravaloare produs
- - Costul transportului va fi suportat de catre cumparator
- - Alte detalii: Retur acceptat in conditiile Garantiei de Livrare