Limbajul cromatic eminescian

Culoarea, la Eminescu, reprezinta un mijloc de a potenta pictura poeziei si de a împrospata ideea poetica, de a o face sa functioneze într-un angrenaj stilistic de o complexitate fara precedent. Intensitatea culorii este accentuata tocmai prin natura ei simbolica si datorita pozitionarii în vecinatatea altor cuvinte, aparent incompatibile, din punct de vedere semantic, care întrerup vremelnic armonia versului, dar care, în plan imagistic, stau sub acelasi raport, al plasticitatii. Cromatica textului este vie, textul se potenteaza semantic prin culoare, care, la rândul sau, devine un mijloc prin care poetul ofera dimensiuni noi cuvântului. Astfel, se face trecerea de la lexemele cromatice la ceea ce numim limbaj cromatic. Arta cuvântului la Eminescu consta în capacitatea poetului de a colora ideea poetica si, concomitent, peisajul, prin asocieri si contraste neobi?nuite.