Literatura romana - dictionar cronologic

Editura: Stiintifica si enciclopedica
Autor: Chitimia I. C.
Anul: 1979
Nr. pagini: 862
Stare: excelentă
RGUMENT

Dicţionarul cronologic al literaturii române de la origini pînă în prezent, primul de acest fol, îşi propune urmărirea fluxului continuu al istoriei literare în ansamblul ei.

In elaborarea lucrării, autorii au avut în vedere ritmul interior al fenomenelor literare şi, de aceea, au consemnat nu numai scriitorii intraţi în conştiinţa publică şi operele lor, ci şi nume mai puţin cunoscute, care nu pot fi însă eliminate din istoria literaturii, unde îşi au locul necesar şi firesc, înregistrarea lor fiind utilă pentru înţelegerea, în complexitate, a fiecărei epoci culturale. în acest spirit, operele minore ale marilor scriitori îşi găsesc şi ele locul propriu în raport cu scrierile majore. Se aduce astfel o contribuţie importantă la completarea tabloului literar general, precum şi la prezentarea personalităţilor de seamă, lucru necesar într-o obiectivă panoramă de date şi fapte înregistrate in extenso.

în prima parte, datele pun în lumină alternanţa scrisului românesc cu cel slavon. De exemplu, în timp ce cunoscutele învăţături ale lui Neagoe Basarab sînt redactate în slavonă (1518 — 1521 cea), boierul Neacşu din Cîmpulung îi trimite la Braşov, lui Hans Benkner, o scrisoare într-o preafrumoasă limbă românească (1521). Putem deci presupune că limba română scrisă căpătase extensiune şi, implicit, devenise de mai multă vreme un factor de legătură între provincii şi de unitate naţională. Numai obişnuinţa scrisului în limba slavonă, ca limbă de uz în instituţii şi în diplomaţie în răsăritul Europei, a împiedicat introducerea scrisului în limba română mai devreme.

Primele texte scrise în limba română datează de la începutul secolului al XVI-lea, cind s-au efectuat traducerile de texte maramureşene (Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voroneţeană, Psaltirea Hurmuzaki, Codicele Voronetean etc). în aceeaşi epocă, după introducerea tiparului la noi, Coresi tipăreşte cartea românească la Braşov, eveniment remarcabil, deoarece celelalte popoare din sud-estul Europei (exceptîndu-i pe sirbi) l-au utilizat mult mai tîrziu. Chiar şi cartea slavonă a plecat, tot de la români, difuzîndu-se în Peninsula Balcanică şi în Asia Mică. Ţara Românească a devenit astfel focar de cultură şi nucleu de luptă împotriva cutumelor medievale, de pregătire a întemeierii statului naţional. Din această perspectivă, unele date
...“