Manuscris INEDIT de memorii EUGEN LOVINESCU - ?Figurina? (7. pag. - 1926)

Portret literar Petrache Dan” (7 pagini, aprox. 1926, semnat, niciodată publicat!)

7 pagini de text scris de mână, în cerneală neagră, toate numerotate, cu semnătura lui Lovinescu pe ultima pagină. Corecturile numeroase ale criticului literar, în cerneală neagră, apar pe toate paginile eseului.

Context: Portret literar, necruțător de ironic și umoristic, în maniera ”Schițelor” caragialiene, scris de Lovinescu pentru vol. II de ”Memorii”, dar neinclus în carte, așa cum mărturisește criticul literar în primul paragraf al manuscrisului: ”Volumul al doilea al Memoriilor mele trebuind să se restrângă la anumite cadre, am fost silit să las la o parte, în ultimul moment, un oarecare număr de portrete. Din acest material inedit desprind figurina de urmează pentru Revista Scriitoarelor și Scriitorilor.”

Subiectul acestui portret este un scriitor anonim din perioada interbelică, autor de piese de teatru și poezii, pe nume Petre (Petrache) Dan, care vine cu un mare păs la una din ședințele cenaclului Sburătorul, deschis oricărui doritor cu ambiții literare.

Se pare că acest Petre Dan, autorul a nu mai puțin de 17 volume de poezii și 46 de piese de teatru, toate în manuscris, aduse cu el într-o geantă, la cenaclu și pregătit să i le citească pe toate, atunci, pe loc, lui Lovinescu, ”până la ultima!”, era complet ignorat de lumea literară românească, în ciuda strădaniilor sale supraomenești.

Lovinescu consemnează drama lui Petrache Dan cu mult umor și finețe: ”Nenorocirea îl făcuse să dea peste d. Mihail Dragomirescu, care, găsindu-i cîteva porțiuni de genialitate, îi trecuse o piesă (propusă de bietul scriitor la Teatrul Național) prin comitet. Nici nu știa omul ce avea să i se tragă de pe urma acestei binecuviințe!”

Nebun de fericire, acesta s-a dus exaltat acasă, a informat de toată ”mahalaua”, părinții, sora, prietenii, care, până atunci, râdeau de îndeletnicirile lui scriitoricești fără niciun rezultat, că i-a fost acceptată piesa (”Crucea de război”) și va fi jucată la Teatrul Național.

8 ani trecuseră de atunci și, deși piesa, aflată în repertoriu an de an, nu a intrat niciodată în producție, din cauza mafiei ”Eftimiilor și Minuleștilor”, acuză bietul nostru scriitor în fața lui Lovinescu. În acest timp, Petrache Dan a început să scrie masiv, pentru a se pregăti de recunoașterea unanimă a breslei scriitorilor, însă ”numai noaptea” (ajungând la 17 volume de poezii și 46 de piese de teatru), căci, în fiecare zi, de la prima oră a dimineții, timp de 8 ani, mergea și făcea antecamera tuturor directorilor care s-au perindat în funcție la teatru, însă niciodată primit în audiență.

Cazul devenise celebru în București, bietul Petrache Dan hăituind efectiv, zilnic, pe directorul instituției, fie pe scările dosnice ale teatrului, pe unde aceștia încercau să fugă, fie așteptându-i toată ziua pe treptele teatrului. În acest răstimp de 8 ani, a reușit să-i ”înduioșeze”, totuși, pe toți directorii pe care a reușit să-i prindă, cu vestea că i-au murit, în ”cumplita” așteptare a jucării piesei, bietul tată, apoi mama, urmată de sora, Olga, care suferea de o ”cumplită boală de piept”, iar, într-un final, până și cățelușa lui iubită, Sașa.

Finalul portretului făcut de Lovinescu surprinde dramatismul cauzei lui Petrache Dan: ”- Am rămas singur și piesa tot nu s-a jucat!!! Înclinându-și apoi, ostenit, capul pe crucea suferințelor lui dramatice, bătrînelul a rămas câteva clipe inert, victimă irecuzabilă a indulgenții lui Mihail Dragomirescu.”

Dimensiuni pagină: 21 x 17 cm.