Mihai Sarbulescu - Despre Ucenicie (Anastasia, 2001) artisti romani: Horia Bernea, Constantin Flondor, Ion Grigorescu, Sorin Dumitrescu, Paul Gherasim

Autor: Mihai Sarbulescu

Titlu: Despre Ucenicie 

Editura: Anastasia

An aparitie: 2001

Nr. pagini: 208

Format mare

ilustratii

starea cartii: foarte buna

Descriere: TITLU COMPLET: "DESPRE UCENICIE DE VORBA CU AFANTE TEODOREANU, GHEORGHE BERINDEI, VASILE VARGA, STEFAN SEVASTE, MIHAI HOREA, HOREA PASTINA, CONSTANTIN FLONDOR, FLORIN MITROI, HORIA BERNEA, SORIN COSTINA, ION GRIGORESCU, SORIN DUMITRESCU, PAUL GHERASIM" 

Consistenta carte de interviuri, de fapt discutii mai ample, uneori cu doi sau chiar cu trei interlocutori, pe care pictorul Mihai Sarbulescu le realizeaza cu treisprezece pictori din prima linie a artei noastre de astazi, Despre ucenicie a devenit din ce in ce mai greu accesibila si tot mai cautata, in special de catre studenti, acesta fiind si motivul reluarii comentariilor pe marginea ei. Rind pe rind, se regasesc in paginile cartii, in ipostaza de actori principali, pentru ca unii revin si in contexte in care accentul nu cade pe prezenta lor, Gheorghe Berindei, Horia Bernea, Sorin Dumitrescu, Constantin Flondor, Paul Gherasim, Ion Grigorescu etc.

Discutiile sunt conduse in asa fel incit fiecare dintre parteneri este pus in situatia de a balansa permanent intre memorie si actualitate, intre anii formatiei si cei ai maturitatii, intre faptul tranzitoriu, istoricizat, si obsesia creatiei inalte, daca s-ar putea chiar desavirsite. De multe ori, caldura evocarilor si rememorarea unor fapte marunte, a unor intimplari in care au fost implicate deopotriva mari personalitati ale artei romanesti ca Tonitza, Pallady, Eustatiu Stoenescu, Ressu, Darascu, Steriadi, Catul Bogdan, Ciucurencu etc., si marunti politruci ai deceniilor cinci-sase, confera pasajelor o autentica forta epica, dupa cum consideratiile despre arta, despre actul creatiei, despre limbaj si despre tehnici, ridica discursul la cota inalta a unor adevarate cursuri academice. Puterea de admiratie si limpezimea judecatilor, rigoarea travaliului si trairea utopica, modestia reala si profunda, alaturi de inflamarea ingenua a unui ego inca nemintuit de vanitati, toate convietuiesc intr-un firesc desavirsit si fara cel mai palid semnal ca s-ar putea crea o stare conflictuala.

Cum provocarea lansata de Sarbulescu priveste constant problema uceniciei, a devenirii, a formatiei - scolare, dar, mai les, launtrice -, este foarte interesant de urmarit cum sunt percepute cadrele formarii si cum se articuleaza opiniile asupra acestui parcurs. Daca Florin Mitroi, de pilda, vorbeste cu o enorma caldura despre un om si un profesor exceptional, anume Catul Bogdan, daca Mihai Horea si Sevastre isi evoca si ei profesorii, chiar temporari si, oarecum, exteriori, Sorin Dumitrescu invoca un proiect academic, si anume o Academie de arta rasariteana, iar Paul Gherasim se limiteaza exclusiv si smerit la Creator, la natura, la pictura rupestra si la arta paleocrestina, fara a aminti nici macar numele unui singur profesor. Din punctul de vedere al constiintei de sine si, in subsidiar, al sistemului de autoevaluare, la un pol s-ar gasi Florin Mitroi, Horia Pastina si Ion Grigorescu, oameni de o modestie inalta, aristocratica in sensul cel mai profund al cuvintului, iar la celalalt, prin ricoseu, tacut, auster si hieratic, Paul Gherasim, cel adincit in natura si bine acordat pentru a receptiona mesajele dumnezeirii si, intr-un mod mult mai zglobiu si mai simpatic, Stefan Sevastre care, desi nemultumit pina la capat de profesorii din Academie, isi identifica parteneri demni in istoria artei: stabileste relatii privilegiate cu Poussin si cu Rembrandt.

O lucrare de parcurs, din vremea studentiei, in care a fost obligat sa introduca si un difuzor ca reper proletar "in final (...) amintea de Poussin, ca rezolvare", iar o alta lucrare, "...un desen cu un subiect pe linia realismului socialist - un ranit care intra in casa cuiva si felul in care este intimpinat" este, nici mai mult, dar nici mai putin, "O compozitie in citeva linii, cu tensiuni cumva rembrandtiene". Asta e, ca si parintii, nici colegii de eternitate nu ti-i alegi, ei sunt o fatalitate. Insa dincolo de orice afirmatie sau atitudine cu care cititorul nu este de acord sau cu care ar putea intra chiar in conflict deschis, Despre ucenicie este o carte remarcabila, vie si profunda in aceeasi masura, melancolica si incurajatoare fara a fi, insa, nici sceptica si nici aroganta. Pictorul, ca om si ca faptura creatoare, ca fiinta limitata si ca vis neintrerupt, are aici una dintre cele mai bogate infatisari din intreaga noastra literatura despre arta. Iar textul insusi, redactat cu multa grija, are si el calitati expresive intrinseci, fara ostentatie si fara fasoane.

Carte RARA