MIRON CONSTANTINESCU-PEISAJ

     TEHNICA -ACUARELA SI TUS CU PENITA

     SEMNAT STANGA JOS , DATAT 1945

     DIMENSIUNE  44X31

     DIMENSIUNE CU RAMA  61,5X 47,5

     RAMA LEMN ( CU GEAM )

     STAREA TABLOULUI  - BUNA

Autodidact, pictorul și-a început cariera artistică în domeniul muzicii, la Conservatorul din București. Din anul 1933 îl regăsim participant la Salonul Oficial, dar mai ales la cel de grafică cu acuarele, guașe, desene, monotipuri. A fost genul pe care Miron Constantinescu l-a perfecționat de-a lungul carierei sale artistice.
Acuarela, mediu propice notației spontane, integrată în secolul al XVIII-lea genurilor minore, a fost, în spațiul românesc, eliberată de această prejudecată de către Carol Szathmary, alături de ceilalți pictori-călători ori documentariști, care o foloseau în crearea albumelor ilustrate. Spre sfârșitul secolului acuarela reunește literatura cu arta, devenind în cadrul simbolismului ori art-nouveau-lui cadrul elegiac al poeziei (mai ales, decorul floral). Ștefan Luchian și Nicolae Vermont, în cadrul revistei Ileana, au fost cei care au dezvoltat genul acuarelei în iulstrația de poezie. Arta 1900 a deschis drumul către dezvoltarea acuarelei în cadrul artelor decorative – afiș, ilustrație de carte, grafică publicitară.

    În secolul al XX-lea acuarela se emancipează. Nu mai este percepută ca schiță pregătitoare, ci devine operă autonomă și începe să fie percepută ca atare. În același timp și artiștii încep să abordeze o tematică largă – orașul cu periferiile sale ori orașul de provincie, localitățile de pe malul Mării Negre sau zona Argeșului cu atmosfera umedă ce topește contururile. La nivel tehnic, acuarela modernă a adăugat tehnicii de juxtapunere a tușelor, pe cel al suprapunerii lor, ceea ce îi permite artistului să revină și să rafineze realizarea, dar și să abordeze subiecte complexe.
Tematica orientală cu interioarele bogate și coloratura vie i-a dat șansa pictorului Miron Constantinescu de a realiza adevărate rafinamente stilistice. Peste tușe largi, pe alocuri de culoare cmpactă, opacă, sunt suprapuse, cu vârful pensulei, nuanțări subtile, în tușe caligrafice. Grafiate sunt și subtilele linii din desenul covorului ori a fotoliului languros. Narghileaua din stânga și mangalul din dreapta, conturate de mase compacte de culoare, sunt conturate cu aceeași linie subțire, ce amintește de acuarela chinezească. Nuanțările de umbră de pe suprafața lucioasă a mangalului sunt realizate prin suprapunea mai multor tușe.

BARBOSA, Octavian, ‘‘Dicţionarul artiştilor plastici români contemporani’’, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1976
CIUCĂ, Valentin,’’Acuarela contemporană românească’’, Ed. Meridiane, 1988
PELEANU, Georgeta, ‘‘Acuarela românească în secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea’’, Ed. Meridiane, București, 1986