Nopti albe – Feodor Dostoievski

Azi a fost o zi mohorâtă, ploioasă, fără nicio licărire de soare, ca bătrânețea dinaintea mea. Sunt apăsat de gânduri atât de ciudate, de senzații atât de sumbre; întrebări încă atât de obscure pentru mine se înghesuie în creierul meu și se pare că nu am nici puterea, nici voința de a le rezolva. Nu e treaba mea să rezolv toate astea!

Astăzi nu ne vom întâlni. Ieri, când ne-am luat rămas bun, norii au început să se adune pe cer și s-a ridicat o ceață. I-am spus că mâine va fi o zi urâtă; ea nu mi-a răspuns, nu voia să vorbească împotriva dorințelor ei; pentru ea ziua aceea era luminoasă și senină, nici un nor nu trebuia să-i întunece fericirea.