Octoih, Buda, 1811 - D

Octoih ce să zice elinește Paraklitikì. Acum întâia oară dat la tipariu, îndreptat fiind prin osârdiia Preaosfințitului Episcop al Argeșului Kyriu Kyr Iosif. La Buda : în Crăiasca Tipografie a Universității din Peșta ; , la anul dela Hristos, 1811. , 353 (recte: 340) f. (cu signat.) : il. ; 2º (36 cm); 2 col. , 38-58 R/col. (30 x 18 cm). Titlul de intrare în materie:  Octoih Mare // cu // Dumnezeu Sfântul // Această carte să numeşte ellineşte Paraklitikì, ce să // înţelege mângâitóare. // Are întru síne cea cuviincioasă a ei slujbă. Tipar negru și roșu, cu 5 corpuri de literă chirilică, în total (glavizne stilizate, unele arhaizante, de mărimi diferite), text pe 2 coloane neîncadrate, custos. Typikonul este imprimat cu o literă de rând măruntă, cu excepția rugăciunilor de la final. Erori de numerotare. Pagina de text este neîncadrată. titlurile sunt caligrafiate – în special glaviznele roșii, impunătoare, ale vecerniilor mari; cele negre compun rânduri mai spațiate, mai precis, secvența Sâmbătă seara (cuvântul vecerniia este însă mereu imprimat cu roșu, indiferent de grafie). Titlurile și subtitlurile vecerniilor mici ocupă, de regulă, mai  mult spațiu în economia foii.  Tomul dezvăluie o altfel de structurare a materialului liturgic, mai axată pe partea imnografică, decât tipiconală. Exemplarul de față face parte din tirajul principal, al Octoihului, ce cuprinde prefața episcopului Argeșului, Iosif, în timp ce alte specimene sunt prefațate de editorul comercial la lucrării, doctorul Ioan Piuariu-Molnar, conform BRV, loc. cit., p. 50: “În exemplarele tipărite pentru românii de peste Carpați, prefața episcopului Iosif este înlocuită cu o alta”. Respectivele exemplare fac parte din tirajul destinat bisericilor Moldovei dar și Ardealului de confesiune ortodoxă (chiar dacă nu se specifică în mod expres acest lucru). Medicul oculist Ioan Piuariu-Molnar, este el cu ale cărui eforturi văzuse lumina și seria de Mineie din 1804-1805 după ediţia de la Râmnic din 1776-1780 (fiind preluate și prefeţele acestora), tot cu diortosirea episcopului Iosif, cel care a revigorat tradiția tălmăcirilor patristice și liturgice, la începutul secolului al XIX-lea. Tot în 1811 se tipărea și ediția râmniceană, a Octoihului, în mare parte identică cu cea din ediția budensă. Diferă începutul, unde sunt mai larg detaliate slujbele cu autorii lor bizantini și explicitată deosebirea dintre Octoihul propriu-zis (slujbele Învierii, ale duminicilor) și slujirea săptămânală, numită și mângâietoare, pentru cuvintele de umilință ce le are, adică Paraklitiki. Cele două ediţii au doar text comun nu şi iconografie comună. Octoihul budens reia cadrul foii de titlu din Mineiele apărute anterior (el fiind acelaşi, şi în cazul Triodului şi Strastnicului de la 1816), precum şi modele de frontispiciu şi vinietă de final specifice tipăriturilor amintite, fie că vorbim de xilogravuri, fie de ornamentica tipografică. Comună ediţiei de Râmnic este reprezentarea Sf. Ioan Damaschinul, fidelă conceptual ilustraţiei din ediţia 1706 (nu celei buzoiene, din 1700, a Octoihului), o gravură în plină pagină ce apare aici pe ultima foaie a Înainte cuvântării, verso. Ancadramentul istoriat al foii de titlu evocă portalul vechiului Octoih de Buzău (sau al Triodului), cu Sf. Treime pe frontispiciu, în medalion treflat de formă elipsoidală, între Maica Domnului şi Ioan Botezătorul, dar fără arhanghelii din registrele extreme ale porticului suprapus arcadei interioare ce se sprijină pe stâlpii canelaţi, pe care se înfăşoară ghirlande. Bolta arcuită deasupra titlului lucrării este împodobită cu obiecte-simbol, ale credinţei creştine, ataşate cu panglici (festoane), unor ramuri sinuoase de măslin - în dreapta, un tom de formă alungită, cu titlul redat fragmentar (Biblia Sacra), scris transversal. În stânga, tablele Legii, sub forma unor lespezi rotunjite geminate, inscripţionate doar cu cifre (romane). Stâlpii istoriaţi, ce par uşor plasaţi într-un plan secund, între coloane şi aceştia interpunându-se spaţii luminoase ce obturează conturul lateral al medalioanelor murale, în partea opusă acestea fiind întretăiate de laturile chenarului decorativ fitomorf-geometrizant: romburi şi octogoane cu elemente vegetale, pe fond alb, şi cartuşuri cu flori steliforme (margarete), ne dezvăluie figuri de monahi, autori ai imnurilor şi slujbelor cuprinse în Octoih. Pe latura inferioară a portalului, Sf. Nicolae în jilţ, între Hristos cu Evanghelia şi Sf. Fecioară întinzând sfântului, omoforul arhieresc, ambii înfăţişaţi bust, ieşind din colane de nori şi secondaţi, sub alte arcade de portic, de Sf. Grigorie Bogoslovul şi Ioann Zlatoust. Cuvântul Octoih este format din slove impunătoare (glavizne), uşor caligrafiate, şi surmontat de un