Omul cu lupa – Nora Maria Vasilescu

Prozatoarea  Nora Maria Vasilescu a debutat cu poezie în România Literară în anul 1986. Ulterior a făcut parte din Cenaclul Universitas, condus de profesorul Mircea Martin. Filolog, etnolog, jurnalist și traducător, primul ei volum de poezie a apărut în SUA, 1997, iar în 2016 a luat premiul „Ioan Slavici” al revistei Tribuna din Cluj. În prezent locuiește în Connecticut, dar menține o apropiată legătură cu țara și nu exclude ca într-o zi să revină în Ardealul copilăriei sale sau în Bucureștiul natal. Omul cu lupă este al treilea roman al autoarei, după Orenda și Șapte Pici. Un roman al emigrației, al violenței, dar și al vindecării. Profesorul Cornelius Todea a emigrat în SUA în 1992. Acum e văduv, pe jumătate pensionat și se pregătește de o bătrânețe morocănoasă, de tată dezamăgit, undeva în Connecticut-ul rural. Intră Viona, fostă studentă, agent la prestigioasa casă de licitație Christie's din New York. Între cei doi se leagă o prietenie din ce în ce mai interesantă, colorată de un senzualism inițial inofensiv. Clienții Vionei, bogați între bogați, au nevoie de expertize confidențiale ale obiectelor de artă pe care le vehiculează, iar Cornelius, în chip de connaisseur, e bine-venit și răsplătit ca atare. Mai mult decât banii și arta însă, pe cei doi îi unesc răni vechi și o cunoaștere dureroasă, cea a violenței seamănului, care i-a lăsat mutilați. Sub soarele de primăvară al Texasului, dar și sub amenințarea sosirii iminente a fostului ei soț, poate psihopat, poate sadic, iubirea care s-a născut din fugi și reveniri repetate își cere drepturile, iar cei doi, ezitant și stângaci, pășesc peste diferențele de vârstă și cultură.  Împreună, par să înceapă un proces de vindecare, totuși, Viona continuă a se desface în straturi de mister succesive. Ca să-i rămână aproape, Cornelius ar trebui să renunțe la felul cum o viață întreagă a evitat situațiile complicate… Din America până în România și înapoi, cu un pas în civilizația olandeză de secol 17, cel de-al treilea roman al Norei Maria Vasilescu adulmecă, urmărește și prinde o esență umană identică sieși, de la extaz la lașitate și de la cruzime la adicție. Identică și niciodată la fel.