Pachet cărți Haruki Murakami

„Oricît de ocupat am fost și oricît de grea mi-a fost viața, cărțile și muzica au fost întotdeauna pentru mine o bucurie imensă.“ (Haruki Murkamai, Meseria de romancier) Cînd mă gîndesc la Haruki Murakami, am inevitabil în minte două imagini: biroul său ticsit de rafturi pline cu viniluri, în care plutesc mirosul de cafea și acordurile de jazz, și eu, undeva prin ultimul an de liceu, în vechea mea cameră, loc al experimentelor literare, ținînd în mînă Iubita mea, Sputnik. Primisem cartea nu mai țin minte de la cine, însă știu că mă uitam fascinată la titlul pe care, în naivitatea vîrstei de atunci, îl decodam simplist, atribuindu-i un conținut departe de ceea ce avea să fie cu adevărat pentru mine mai tîrziu Murakami. Și spun mai tîrziu, pentru că rețin exact o seară similară, la o distanță de cîțiva ani, cînd țineam din nou în mînă Iubita mea, Sputnik. Acela a fost momentul în care l-am absorbit pe Murakami în suflet. Canonul vulnerabilităţii Am tendința de a trasa în mintea mea un cerc sacru al autorilor care m-au influențat cu adevărat și care au produs în mine o schimbare. Creez un soi de canon literar propriu, care respectă o cronologie mai mult sau mai puțin solidă și care este în mare parte pestriț, întregit de scriitori aleși pe criterii pur subiective. E un canon al vulnerabilității, cum îmi place să-l numesc, asta pentru că mereu am crezut căr­țile o oglindă a ceea ce sîntem cu adevărat, iar cap de listă aici este Murakami. Nu cred să existe vreun autor care să fi exercitat asupra mea o influență atît de majoră cum a făcut-o el, acest influencer boem, retras în atmosfera propriului spațiu-cuib, care scrie în timp ce ascultă un disc Nat King Cole și care îmi vorbește într-o limbă atît de apropiată mie, dincolo de traducere și de alte înțelesuri. La drept vorbind, cărțile lui au reprezentat încă de la început o atracție neobișnuită, o adevărată sursă de inspirație, de creativitate, un spațiu unde mi-am cizelat gustul pentru muzică și pentru tot ceea ține de atmosfera lăuntrică. Jazz-ul l-am descoperit odată cu Murakami în diferitele sale nuanțe și acorduri. Cu fiecare carte citită, alcătuiam un inventar variat al interpreților pe care mai apoi i-am ascultat în tihnă, găsind lesne asocierile dintre muzica lor și personajele cărților. Așa am început propria mea vînătoare de viniluri, dînd peste nume precum Billie Holiday, Ella Fitzgerald, Mahalia Jackson, Nat King Cole sau Duke Ellington. Încercam să construiesc zidurile acestei lumi interioare, al cărei singur contact cu exteriorul, așa cum se întîmplă și în cazul personajelor, este sunetul pick-upului și muzica voluptuoasă a jazzului, „muzică de miez de noapte“. M-aș bucura enorm dacă Murakami ar scoate o carte, alta decît Pur și simplu despre muzică, în care să inventarieze și să discute numai și numai despre jazz; un fel de îndrumar al boemului contemporan autodidact, căci asta este ceea ce îl caracterizează, natura autodidactă.