Partitura Mureseanca, Arie nationala pentru pian de George N. Ochi - Albi, 1880

Dorm. Dimensiuni : 32,5 x 25 cm, 4 pagini . George N. Ochialbi (n. 1870, Ploiești – d. 1916, Petersburg) a fost un pianist și violonist român, de etnie rromă, un nume de rezonanță în muzica românească, a cărui activitate s-a desfășurat (în mare măsură) peste hotare. S-a născut la data de 1 februarie 1870 la Ploiești, fiind fiul vestitului lăutar Năstase Ochialbi. Deși începuturile carierei sale sunt marcate de câteva apariții publice ca pianist (încă din 1877), din 1880 începe să studieze vioara, în particular, cu profesorul Iulius Wiest de la Conservatorul din București. În 1885, la vârsta de 15 ani, revista muzicală Doina îi tipărește prima sa compoziție, sârba Ochi negri la editura lui Constantin Gebauer. În 1894 are un concert ca pianist la Giurgiu, unde îi acompaniază pe C. M. Corodeanu, Mihail Tănăsescu, Hariton Ștefănescu și Ion Nicolescu, primind o recenzie pozitivă din partea revistei România Muzicală. În 1895 are ocazia de a cânta într-un recital la Ateneu, în folosul Societății Istorice a Studenților în Litere, unde îi are ca parteneri pe violoncelistul Constantin Dimitrescu, baritonul Aurel Eliade și tenorul Hariton Ștefanescu, însuși directorul revistei România Muzicală, consacrând de data aceasta o cronică muzicală a concertului. Din 1896 se alătura tarafului lui Nicolae Matache, unde își aprofundează repertoriul popular și întreprinde primul turneu peste hotare. În 1897, împreună cu taraful lui Matache, obține un angajament la Petersburg. În februarie primește de la țarul Nicolae al II-lea al Rusiei un ceas cu brățară de aur pentru o compoziție originală. În aprilie, ca solist violonist al formației lui Nicolae Matache, a interpretat, cu prilejul unei recepții în fața președintelui Félix Faure al Republicii Franceze, o nouă lucrare numită Marșul franco-rus. În iunie primește Medalia de Merit și un ac cu stema și drapelele francez și rus de la cele două guverne. În august 1897 scrie piesa pentru pian Moscova, fiind interpretată pentru prima dată în 1898 de către pianista Elena Sălceanu, la Ateneul Român. În același an George Ochialbi își alcătuiește o orchestră proprie de 35 de persoane. Printre instrumentiștii adunați din toate țările Europei (în special germani, cehi și austrieci) se aflau și o serie de virtuozi români: Dimitrie Crăciunescu (vioară), Mitică Rădulescu (vioară), Ion Goleac (contrabas). Ochialbi cântă din acest moment al carierei numai la vioară. În 1899 primește o tabacheră de aur, în semn de prețuire de la compozitorul rus Alexandr Glazunov. În același an primește un ordin foarte rar de la Mozaffar Ed-Din, șahul Persiei. În 1900 publică influentul Vis de amor român la Hamburg, iar în 1902 Mică conversație . Aceste două compoziții îi asigură premizele înscrierii în Societatea Autorilor, Compozitorilor și Editorilor de Muzica de la Paris în 1913 (însumând până la această dată peste o sută de lucrări publicate). Dorind să amplifice succesul Micii conversații, Ochialbi scrie Răspuns la mica conversație (1903), iar în perioada 1904-1914 are alte câteva compoziții notabile (Un sărut românesc, Un tur de vals, Irena, Valsul ursului, Noapte misterioasă, Fluturi de noapte, Visul unei baiadere etc.). În același timp compune și lucrări clasice, inspirate din folclorul românesc, precum Margareta, Voivodul, Sârba țărănească etc. Unele din aceste lucrări au devenit izvor popular de inspirație pentru compozitorii de mai târziu (vezi Mircea Basarab Rapsodia româna). Alături de aceste piese scurte, Ochialbi scrie și câteva lucrări de proporții, clădite din melodii populare: Suite la Românescu, Patria mea (1906) și Scene pitorești române, demonstrându-și calitățile de orchestrator și simfonist.