Penticostar, București, 1820 - D

Pentikostarion ce cuprinde întru sine slujba ce i să cuvine, din sfânta și luminata Duminecă a Paștilor, până la Duminica Tuturor Sfinților. Acum iarăș tipărit cu blagosloveniia Prea sfințitului... Mitropolit a toată Ungrovlahiia Kyriu Kyr Dionisie. În cea de Dumnezeu întru pravoslavie păzită Polítie București, la anul de la mântuirea lumii, 1820. , 217 f., f. ; 4 (32 cm), 39-52 R (29 x 18 cm). Ediții anterioare: București, 1768 (de popa Costandin tipograful); 1782-83 (în două tiraje, de Stanciu Tomovici tipograful) Tipar negru și roșu, pe suport manual, cu mai multe corpuri de literă, text pe 2 coloane, pagina în chenar ce include colontitlurile și decorația acestora, nu și signatura și custosul. Conține o prefață a eforilor tipografiei “de la cișmeaua lui Mavrogheni”, primul atelier beneficiar al unui monopol întărit prin hrisov domnesc, din Țara Românească, la secol XIX (emis în 1817). Ediția are aceleași caracteristici grafice și de conținut cu penticostarele din 1768 și 1782-83, cu excepția unei părți a repertoriului xilografic cu totul deosebită, care o apropie de Psaltirea sincronă, imprimată în același atelier. Regăsim, de altfel, în iconografia penticostarului, cadre narative specifice unei psaltiri (cu scene din viața lui David). În prefața adresată pravoslavnicilor cetitori, semnată: Constantin Caracaș, doftorul politiei, Răducanul Clinceanul, biv vel stolnic și Dimitrache Topliceanul biv vel sluger se specifică faptul că această carte, fiind o prioritate comparativ cu celelalte ale cultului, s-a tipărit într-o variantă îmbogățită datorită contribuției lui Veniamin Costachi, care a adus din lavra athonită un manuscris conform căruia au fost “epitheorisite” și cântările Tripeasnețului: astfel, dupre acel izvod unde au fost vreo trecere cu vederea s-au îndreptat și cele lipsite (din versiunile anterior date-n tipar) s-au adăogat. Sunt precizate cele două surse ale Penticostarului românesc tipărit până la acea dată: textul tălmăcit de episcopul Râmnicului, Damaschin, din slavonă, cu mai multe ediții, revizuit de Iosif, episcopul Argeșului, după un manuscris grecesc (atât cântările, cât și tipicul) și textul stabilit prin “îndemnarea” mitropolitului Neofit. Tripeasnețul lui Iosif Studitul (imnograf bizantin) ocupă în acest tom secvența f. 187r-217r. Ultimele două pagini cuprind rânduieli pentru Slujba Învierii (după Tipic, cap. 52). În repertoriul de compoziție tipografică se disting motive sub formă de cruce grecescă, spice de grâu, frunze stilizate. Penticostarul conține un ciclu iconografic specific lui dar și ornamente ca frontispicii și letrine istoriate (- cu David și Iisus pe cruce, sau Iisus Hristos pe Golgotha, ținând crucea; letrine cu sfinți sau cu vedută mânăstirească) dar și inițiale înflorate. De asemenea, viniete de final, variate și aspectuoase (un vas cu toarte teriomorfe ce a împodobit și avea să mai împodobească frumoasele tipărituri scoase la Neamț, conețuri cu heruvimi, un coneț cu flori de grădină, în cul-de-lampe), ornamente ce compun un adevărat tur de forță artistic al iscusiților meșteri de la Neamț – monahul Ghervasie și ieromonahul Costandie. Repertoriul cuprinde și modele mai vechi, de frontispicii, cum ar fi Deisis-ul inspirat din cel al evangheliilor date la lumină de Antim Ivireanul, doar că aici nu are cadru iar legendele sunt în slavonă. Slujbele cărții se deschid pe prima filă cu un spectaculos tablou al Învierii Domnului, în medalion oval anturat de un foliaj luxuriant și inflorescențe, cu puternic clarobscur, în maniera ilustrațiilor nemțene, însăși secvența de început a intrări în materie, caligrafiată în stilul scrierii “cu caturi” – Începutul cu Dumnezeu cel Sfânt (al Penticostariului) profilându-se pe un stufos arabesc vegetal (tulpini sinuoase de maci, acant, narcise, violete, în varii dispoziții, de o mare finețe). Un alt model de frontispiciu recurent este icoana Maicii Domnului cu Pruncul între flori de narcisă și de acant, fără cadru (la Duminica a treia după Paști). Vecernia Mare a celei de-a 6-a duminici post-pascale se deschide, la f. 122r, cu imaginea Înălțării Domnului. O serie de bandouri cu simbolul trinitar, cu inscripția “ho Theos”, și cel cu acronim marianic completează tipologia acestor ornamente. Ilustrațiile narative din ciclul hristologic încep cu Venirea femeilor mironosițe la mormânt, f. 40v, unde gravura-frontispiciu lucrată și semnată de Constantie deschide Stihirile samoglasnice. Tot el semnează și scena întâlnirii dintre Iisus și femeia samariteancă, Fotini, la puțul patriarhului Iacob (Duminca a 5-a după Paști, f. 88v), scena vindecării orbului din naștere, la 106v (Duminica a 6-a). În schimb, gravura cu necredința Thomei (f. 23r, La Vecernia cea mare) este lucrată de Gh