Platonismul in Renastere - Daniele Garritano, ed 2022

Redescoperirea viziunii antice reprezinta inceputul unei revolutii. Un exemplu elocvent al acestei maxime ne-o ofera cultura renascentista din secolul al XV-lea. „Intoarcerea la Platon“, maestrul pe care filosofia umanista incepe sa-l aiba din nou in vedere dupa lungul hiatus medieval, nu reprezinta semnul unei nostalgii pentru „lumea pierduta“ a vechii intelepciuni grecesti. Nu este nici macar o alegere strategica prin care „noii filosofi“ ar fi luat distanta fata de aristotelismul traditiei scolastice. Daca fenomenul este observat in complexitatea sa istorica si culturala, ies repede in evidenta semnele unei lumi strabatute de revolutie. Pentru a furniza omului uneltele prin care sa inteleaga si sa interpreteze noua lume, filosofii renascentisti – italienii Marsilio Ficino (1433– 1499) si Pico della Mirandola (1463– 1494) si germanul Nicolaus Cusanus (1401– 1464) – devin matematicieni, medici, poeti, teologi, sursa de inspiratie pentru tablouri, uneori chiar si magi. Un nou spirit experimentalist insoteste omul aflat in cautarea locului sau in cosmos. Acesta este motivul pentru care platonismul renascentist reprezinta un exemplu concret de „revolutie culturala“ catre care orice epoca a transformarilor ar trebui sa priveasca plina de interes Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)