Richard Sky - Spectacolul trebuie sa continue. Freddie Mercury, 1993

Autor: Richard Sky Titlu: Spectacolul trebuie sa continue. Freddie Mercury Editura: Orizonturi An de aparitie: 1993 Nr. pagini: 210 Format: 13 x 20 cm Coperti: brosate Carte in limba: romana Stare: buna Rick Sky Spectacolul trebuie să continue (The Show must go on, 1992) Capitolul 1 SFIRSITUL UNEI LEGENDE Ultimele clipe ale lui Freddie Mercury "Dacă mor mîine, nu-mi pare rău. Am trăit cu adevărat" Freddie zăcea întins sub cearşafurile albe de saten, în patul cu baldachin cu care se mîndrea altădată, spunînd că şase persoane ar putea dormi în el fără să se stingherească; era, în sfîrşit, împăcat cu lumea. Pisicile persane, pe care le mai mîngîiase cu cîteva ore în urmă, se furişaseră abătute afară. Plecaseră şi ultimii prieteni apropiaţi ce-i mai rămăseseră credincioşi şi care îl vizitaseră în ultimele săptămîni; în urmă cu o oră se retrăseseră şi medicii. Prima lui prietenă, Mary Austin, al cărei fiu, Ricky, de aproape doi ani, fusese botezat de Freddie, plecase şi ea. Cu lacrimi în ochi, îl sărutase pe obraz şi ieşise în grabă din magnifica locuinţă, pierzîndu-se în noaptea londoneză. Dincolo de zidurile înalte ce străjuiau casa din Kensington ― care valora patru milioane de lire sterline şi care devenise refugiul lui Freddie ― nenumăraţi fani, ziarişti şi cameramani aşteptau deznodămîntul. Gordon Atkinson, unul dintre medicii lui Freddie, le-a spus insistenţilor reporteri, în timp ce părăsea casa, că artistul adormise. Nu trecuseră decît douăzeci şi patru de ore de cînd cea mai strălucitoare stea de pe firmamentul rock-ului anunţase că este bolnav de SIDA. Mercury păstrase cu grijă acest secret mai bine de cinci ani. Zăcea nemişcat, cu capul pe pernă, iar faţa suptă, lividă nu mai păstra nici urmă din fascinanta frumuseţe pe care şi-o afişase, mîndru, în milioane de postere. Respira lent şi ochii lui căprui zăreau ca prin ceaţă lucrurile din imensul dormitor. Lîngă el, ţinîndu-i mîna cu duioşie, şedea unul dintre cei mai devotaţi prieteni, idolul muzicii pop din anii '60, Dave Clark. Trupul măcinat de boală nu mai avea nimic din înfăţişarea de altădată, cînd Freddie, în slip, apărea pe scenă în faţa publicului care îl adora. Mercury uitase toate acestea. În ultimele două zile nu mai mîncase nimic, abia putea să vorbească şi părea că nici nu mai vede. Zăcea acolo, deja desprins de minunatele lui antichităţi, de stampele japoneze, de tablourile impresioniştilor francezi, de toate acele minunăţii pe care cheltuise mii de lire de-a lungul anilor, făurindu-şi o colecţie demnă de invidiat de către orice iubitor de artă. Desprins era acum şi de miile de scrisori primite de la admiratorii săi, care-i mărturiseau cît de mult le îmbogăţea viaţa muzica lui şi cum se gîndesc şi se roagă acum pentru el. Departe era în aceste clipe chiar şi de declaraţia făcută, prin intermediul agentului său de publicitate, doar cu douăzeci şi patru de ore în urmă, cînd se hotărîse să destrame vălul de tăcere ce-l înconjura. Declaraţia era simplă: "Doresc să confirm că, în urma testului HIV, s-a constatat că sînt seropozitiv şi bolnav de SIDA. Am considerat că este corect să ţin secret acest lucru pentru a-i proteja pe cei din jurul meu....