Salul Negru, Contele Andrei Olsufiev - Editura Corint

Romanul lui Andrei Olsufiev, in egala masura autobiografic si cronica de familie, are parfumul distins, retinut, totodata incarcat de culoare elevata al povestilor dintr-o lume disparuta, aceea a nobililor din vechea Rusie, a balurilor organizate de familiile aristocrate si a destinului lor traumatic curmat de revolutii si razboaie. Toate faptele, personajele si locurile descrise de Olsufiev sunt reale si descriu epopeea familiei autorului. Remarcabilele reconstituiri literare si istorice se datoreaza atat memoriei si cercetarilor sale directe, cat si lucrarilor altor membri ai marii familii: memorii, corespondenta, genealogii, precum si arhivelor sovietice, deschise dupa 1990. Bine documentata si incarcata de detalii despre contii Olsufiev, una dintre cele mai ilustre familii aristocratice din vechea Rusie, cartea de fata nu este doar o cronica de familie, ci si o adevarata fresca a istoriei Rusiei, chiar a istoriei Europei. Incepand cu Adam Olsufiev, om al Luminilor, pasionat de literatura si de arta, apropiat al imparatesei Ecaterina cea Mare, pana la tatal autorului, un rus alb refugiat in Romania din calea rvolutiei bolsevice, cartea ni se infatiseaza pasionanta si fermecatoare, plina de umor, de autoironie si de melancolie: personajele sunt pline de viata, vedem cu ochii mintii conace poetice, asistam la drame de neinchipuit, la tihna si haos, dar si la opulenta si mizerie, rafinament si brutalitate. O lume aristocratica ce avea sa fie reprimata cu salbaticie. Familia Olsufiev nu a fost nici ea ferita de loviturile Revolutiei bolsevice si de drama exilului. Sunt pagini de istorie si de literatura de calitate, scrise de un aristocrat rus, descendent si al printilor Trubetkoi. Andrei Olsufiev datoreaza norocul de a se fi nascut la Bucuresti tatalui sau, care a supravietuit revolutiei bolsevice si urmarilor ei traversand Amurul inot, in 1924, pentru a se stabili ulterior in Romania, de unde familia a plecat in Franta, in 1982. „A fost odata ca niciodata… Acolo unde infloresc liliacul si macesul si canta fara incetare ciocarliile, acolo unde se afla sufletul rus, se gaseste satul Buiti. Vremuri binecuvantate, cand casa bunicilor mei, cocotata pe o colina, domina locurile magice ale proprietatii familiei. Printre ilustratii se gasea portretul elegant al bunicii mele Sonia, cu rochia alba si salul negru, rezemandu-se de o soba cu placi albe de teracota... Portretul reda cu precizie nu numai caracterul si felul de a fi ale Soniei, ci si pe cele ale altor membri ai familiei… Privirea ei intensa patrunde pana in cele mai profunde ascunzisuri ale sufletului meu. Ce vrea sa spuna? Si de ce aceasta expresie atat de grava? O suferinta secreta? Presentiment al nenorocirilor, al doliilor ce aveau sa vina? Enigmatic portret al unei tinere femei cu sal negru.” Contele ANDREI OLSUFIEV „Ultima mea amintire cu tatal meu. Era la spital deja de cateva saptamani. Nu mai putea sa vorbeasca. Ii adusesem radioul. Deodata, mi-a luat mana si a intors-o. Nu am inteles ce incerca sa-mi spuna. Privirea ii stralucea, poznas. Si am inteles. Dansam! La radio se auzea valsul din Lacul lebedelor de Ceaikovski. Nu mai eram in camera trista si cenusie de la Versailles, eram la Moscova, intr-o sala de bal stralucind in mii de lumini, si valsam, si valsam. Vestea publicarii acestei carti a fost una dintre imensele bucurii ale sfarsitului vietii sale.” ALEXANDRA OLSUFIEV