Scrisoare a diplomatului, profesorului si scriitorului Valentin Lipatti catre macovescu, 1965
- Ramburs
-
Ramburs cu Garantia de Livrare
Curierul special îți livrează produsul pe care tu îl achiți la primire. Dacă produsul nu este ca în descriere, îți recuperezi banii, inclusiv taxele de transport.
- Online
)
Descriere
Raporteaza produsVânzatorul este direct răspunzator pentru produsul afișat în această pagină.
Specificatii
D10. Scrisoare a diplomatului, profesorului si scriitorului Valentin Lipatti ( fratele pianistului Dinu Lipatti ), catre ministrul Macovescu, din Paris. Format A4. Descendent al unei familii cu stare, Valentin Lipatti, nascut la 26 martie 1923, îsi face studiile la Paris si Bucuresti si, dupa o cariera didactica universitara si una scriitoriceasca, ambele prodigioase, în 1964 intra în diplomatie. El parasise conditia boiereasca a familiei sale, conacul, mosia si casa de t#rgoveti din Bucuresti pentru a trai într-un univers paralel cu al familiei ramase în Elvetia. Pentru multi a fost o alegere ciudata. Fratele lui, Dinu, firav si bolnavicios, talent înnascut, a fost atras de arta devenind pianist de geniu. Valentin, atletul cu chip de Discobol, a fost tentat de teatru – chiar a urmat doi ani la Conservatorul din Paris –, dar va alege cariera universitara. Nici aceasta nu se va dovedi, pana la urma, potrivita cu firea lui. Odata intrat în diplomatie, lui Valentin nu-i mai trebuia decat o simpla ocazie pentru a-si valorifica talentul înnascut de negociator. Doua cariere paralele. Dinu, un rasfatat al saloanelor si al salilor de concerte, Valentin, un redutabil luptator în transeele politice ale Europei, cum singur se defineste. Primul, artist indiferent la politica, al doilea, intelectual educat în adolescenta si tinerete în ambianta Parisului, atras de ideile în actiune (iata o posibila definitie a politicii) ale stangii franceze. Cu putin înainte de a parasi lumea de aici, a tinut sa se confeseze: a fost si va muri un intelectual de moda franceza, adica de stanga. O marturisire asemanatoare o facea si Camus, pe care Valentin Lipatti l-a cunoscut, cred, doar din lecturi: „Je mourrai à gauche, malgré elle, malgré moi“. În Romania comunista, cartea lui de vizita era, ca a multor intelectuali dupa razboi, de om greu asimilabil în sistem. Tradusese în rom#na din Molière, Hugo, Beaumarchais, Balzac, Louis Aragon, Jean Anouilh, Paul Vilar, realizase un volum „Teatrul francez contemporan“ iar din literatura romana tradusese în franceza opera lui Caragiale si romanul, „Rascoala“ al lui Rebreanu. Publicase, „Montesquieu, ganditor iluminist“, „Le Dix-huitieme siècle français“ si doua manuale de limba franceza. Spre deosebire de alti carturari care au murit în puscariile politice în anii ’50, el a fost ceva mai „norocos“: s-a salvat descarcand cartofi prin garile din Bucuresti. Studiile la Paris, pe de o parte, si întalnirea cu Mihail Ralea îl ajuta sa iasa din conditia de „proletar cu carte“ si sa ocupe functia de secretar al Comisiei nationale romane pentru UNESCO. Odata cu venirea la conducerea Ministerului de Externe a Anei Pauker, în noiembrie 1948, diplomatia romaneasca fusese acaparata de ilegalisti, criteriul de selectie devenind exclusiv fidelitatea fata de partidul care urma sa se instaleze la putere foarte curand. Au fost mici exceptii, cand regimul comunist a recurs la intelectuali pentru posturile de ambasadori: Mihail Ralea la Washington, Tudor Vianu la Belgrad, Iorgu Iordan la Moscova, Grigore Moisil la Ankara. Desprinderea de Moscova din anii 60 si orientarea nationala a politicii Romaniei le-au redeschis intelectualilor romani portile diplomatiei. Aceasta este perioada în care Valentin Lipatti îsi începe cariera diplomatica. Francofon prin instructie si educatie, francofil în traditia romanilor cu scoala la Paris, el va fi numit în 1965 delegat permanent al Romaniei la Organizatia pentru Educatie, Stiinta si Cultura – UNESCO, pozitie din care, pentru prestigiul pe care si l-a castigat rapid, va fi ales, în 1976-1980, membru si apoi vicepresedinte al Consiliului Executiv al acestui forum universal. Etapa cea mai prodigioasa a carierei lui diplomatice se va dovedi cea de negociator sef al Romaniei la Conferinta de la Helsinki si sef al delegatiilor Romaniei la reuniunile care au urmat acesteia pana cand, dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice, Acordul final va fi considerat caduc si inoperant pentru evolutiile de pe continent. Ma opresc la un episod din timpul negocierilor la Helsinki elocvent pentru taria convingerilor lui Lipatti. În „Los Angeles Times“ din 27 iunie 1975, un ziarist american publica un amplu articol consacrat exclusiv lui, din care reproduc un scurt paragraf: „Un diplomat curajos de dincolo de Cortina de fier i-a facut pe rusi sa scrasneasca din dinti… Romania a luptat mai puternic chiar decat puterile apusene pentru acordul Conferintei pentru securitate cu privire la notificarea prealabila a manevrelor militare la 150 de mile departare de orice frontiera europeana. Statele Unite nu erau deosebit de interesate în legatura cu aceasta problema, posedand metode de detectie prin satelit pentru supravegherea miscarilor militare. Pentru romani însa, acest lucru era cel putin o forma de protectie împotriva unei „a doua Praga“ din partea aliatului sovietic“ (Valentin Lipatti, „În transeele Europei“, 1993). Acelasi ziarist noteaza: „un diplomat strain afirma ca Lipatti a mers atat de departe încat l-a dojenit odata, mai în gluma, mai în serios, într-o discutie particulara. El i-a spus ceva de genul: «Nu sunteti îngrijorat ca va veti trezi în fata unui pluton de executie cand va veti întoarce acasa, dupa felul în care i-ati împuns mereu pe rusi aici?»“. Nu, Lipatti nu era timorat. Ramane de înteles corect preferinta politica a lui Valentin Lipatti. Ca om de stanga el nu are nici o datorie fata de Marx si Engels. În anii ideologiei staliniste, conferentiar la Facultatea de Limbi romanice si clasice la Universitatea Bucuresti, el a ales sa traduca si sa publice „Montesquieu, ganditor iluminist“ si „Valori franceze“ (1955). Nu a fost si nu putea fi un militant comunist de extractie dogmatica, un proletar care îndeamna masele la castigarea puterii politice. Nimic din biografia lui nu-l recomanda pentru un rol de activist. Se misca liber în lumea ideilor politice asa cum se misca dezinvolt si elegant în lumea elitelor intelectuale. Ramasese ceea ce fusese: un burghez sau mai degraba, un boier valah crescut în saloanele pariziene. Era un iscoditor si, dupa cum marturiseste în „Strada Povernei, 2366“ placerile lumii nu i-au fost indiferente. Se amuza pe seama originii lui grecesti, probabil nu foarte îndepartate, si spunea ca numele lui poate fi si Levantin Vipatti. Venea destul de des la Bucuresti pentru a analiza cu ministrul de Externe George Macovescu evolutiile negocierilor la Helsinki. Avea un dar de a face portretul unui personaj pornind de la ticuri lamuritoare pentru idei. Unele dintre acestea le-am regasit în jurnalul lui de negociator. „Delegatia Statelor Unite ale Americii era condusa de ambasadorul Arthur Goldberg, iar cea a Uniunii Sovietice de ambasadorul Iuri Vorontov, doi oameni cu reale însusiri, dar facuti parca nici sa poata, nici sa vrea sa se înteleaga. Goldberg era tipul pitoresc al avocatului palavragiu, pe care-l înt#lnesti adesea în filmele americane. Îl poreclisem „Donald Ratoiul“ din pricina mersului pendulat si a comportamentului sau galagios ori de cate ori se lauda cu ispravile sale. Vorontov era, dimpotriva, o fire masurata si închisa. Privirea inteligenta si ironica nu-i trada niciodata gandurile. Îi spuneam „Ocna“. (În transeele Europei). O explicatie: convenise cu ministrul Macovescu un mod de a vorbi „flecar“ la telefon pentru a relata probleme urgente, iar poreclele aveau rostul lor în aceasta întelegere. Hazul facea parte din natura lui. L-am auzit amuzandu-se pe seama trucului la care recursese pentru a scapa de capcanele ce i se întindeau prin obligatia de a-si scrie frecvent autobiografia. „Stiam ca asteptau o inadvertenta în scris, îi spunea lui Macovescu; ca sa preîntampin posibila eroare, mi-am facut o copie dupa autobiografie pe care o re-scriam fara nici o modificare“. Prin extrapolare, gluma trimitea la una dintre tehnicile de rezistenta care îi permiteau sa ramana în limitele mandatului. În felul aparent amuzant, vorbea de truda lui de a-si convinge partenerii de negocieri sa accepte propunerile romanesti pentru definirea conceptului de cooperare si securitate în Europa. El este unul dintre cei carora europenii le datoreaza, în buna parte, limpezirea principiilor de cooperare în Europa. Împreuna cu batalia pentru impunerea principiului unanimitatii – calea de a stopa tentatiile dictatoriale ale marilor puteri – convenirea conceptului de cooperare si securitate europeana ramane una dintre victoriile semnificative ale diplomatiei romanesti din anii ’70. În cartea sa, În transeele Europei, Lipatti scrie : „Stilul negocierii trebuie sa îmbine fermitatea cu flexibilitatea. A nu ceda în problemele esentiale, a face, cand e nevoie, concesii care sa nu prejudicieze pozitiile de principiu si interesele de fond reprezinta partea cea mai grea a muncii de negociere, în masura în care trebuie sa stii sa cedezi cat mai putin si numai la momentul potrivit“. Langa Titulescu, cel care a dominat Societatea Natiunilor prin impunerea fortei dreptului, alaturi de Gafencu, cel care l-a înfruntat pe Molotov la Kremlin, Valentin Lipatti este romanul care a contribuit esential la impunerea principiilor de cooperare între statele europene în conditiile Razboiului Rece. „Cand vorbeste Lipatti, delegatii asculta“ scria în „Time Marsh Clark“.Valentin Lipatti (26 martie 1923, Bucureşti - 25 martie 1999, Bucureşti) este un diplomat, traducător şi eseist. Este fiul Anei (născută Racoviceanu) şi al lui Theodor Lipatti, diplomat; este frate cu pianistul Dinu Lipatti. Urmează liceul la Paris şi Bucureşti (1934-1942), apoi Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1942-1945), după care este cadru didactic la Facultatea de Limbi Romanice şi Clasice (1947-1964); funcţionează în continuare la Ministerul Afacerilor Externe (1964-1984) ca reprezentant al României la UNESCO (1965-1971) şi ambasador cu misiuni speciale (1972-1975). Este primit în 1982 în Academia Europeană de Arte, Ştiinţe şi Literatură.Opera literară • Istoria literaturii italiene (de la origini pănă la 1900), Bucureşti, 1945; • Montesquieu, gânditor iluminist, Bucureşti, 1955; Valori franceze, I-II, 1959-1968; • Le Dix-huitieme siecle francais, Bucureşti, 1976; • Titulescu, notre contemporain (în colaborare cu George Gr. Potra, Constantin I. Turcu), traducere de Micaela Slăvescu, Paris, 1982; • Modigliani, Bucureşti, 1984; • Strada Povernei 23. Memorii, Bucureşti, 1993; • În tranşeele Europei. Amintirile unui negociator, Bucureşti, 1993; • Război şi pace în Balcani, Bucureşti, 1994; • Lumea în tranziţie, Bucureşti, 1995.
Modalitati de livrare si plata
LIVRARE
In Radauti
-
- Prin curier cu Garantia de Livrare - 18 Lei in max. 2 zile lucratoare
In Romania:
-
- Prin curier cu Garantia de Livrare - 18 Lei in max. 2 zile lucratoare
PLATA
- - Ramburs
- - Ramburs cu Garantia de Livrare
Curierul special îți livrează produsul pe care tu îl achiți la primire. Dacă produsul nu este ca în descriere, îți recuperezi banii, inclusiv taxele de transport.
- - Online
Politica de retur
- - Produsul se poate returna in maxim 3 zile lucratoare
- - Metoda de retur: Ramburs contravaloare produs
- - Costul transportului va fi suportat de catre cumparator
- - Alte detalii: Retur acceptat in conditiile Garantiei de Livrare
Spune-ti parerea acordand o nota produsului
Te-ar putea interesa si
Nu ai gasit ce cautai?
Instaleaza aplicatia Okazii.ro
