Scrisoare a lui Dumitru Caracostea ,aroman , catre Camil Petrescu ,1935, aromani

D3 . Dumitru Caracostea (n. 10 martie 1879, Slatina – d. 2 iunie 1964, București) a fost un critic, istoric literar și folclorist român. Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stilisticieni ai literaturii române. În pofida vârstei sale înaintate, a fost arestat de autoritățile comuniste în anul 1950 și ținut la închisoare timp de cinci ani ca deținut politic. Pe linie paternă avea o descendență aromână. Și-a început studiile la Slatina, pe care le-a continuat la Colegiul „Sf. Sava” din București. Urmează apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din București, unde își ia licența în 1908. A fost elevul lui Titu Maiorescu, Ion Bianu și Ovid Densusianu. În 1909, obține o bursă la Viena, unde va lucra sub îndrumarea lingvistului Wilhelm Meyer-Lübke. Susține două doctorate, în 1913, unul în filosofie, altul în filologie romanică. Din 1920, devine docent la Universitate, iar în anul 1930 profesor la catedra de istorie a literaturii române moderne de la Universitatea din București. În același an a fost primit ca membru corespondent al Academiei Române, iar în 1938 devine membru titular . Datorită strădaniilor sale, în 1933 ia ființă Institutul de Istorie Literară și Folclor. A fost Ministrul educației naționale în Guvernul Ion Gigurtu (4 iulie - 4 septembrie 1940) și Guvernul Ion Antonescu (4 - 14 septembrie 1940) . În perioada 1941 – 1944 a fost director al Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă.