Scrisoare Alexandru Vasiliu Tatarasi catre sora sa Tatiana, 1941

D 5. Sapte pagini.Născut la 15 ianuarie 1876 in Tatarusi, Alexandru Vasiliu a urmat şcoala primară în satul natal si la Fălticeni si Şcoala Normală ”Va­sile Lupu” din Iaşi. Inca de cand era elev în ultimul an la aceasta scoala, începe a culege folclor, devenind colaborator permanent, în materie de folclor, la revisa „Şezătoarea” de la Fălticeni. 1 octombrie 1895 – Intră în învăţământ în satul natal, ca primul invatator originar din Tatarusi, profesand la aceeasi şcoală vreme de 34 de ani până la ieşirea la pensie, la cerere, la 15 sept. 1929. Ca director de şcoală, construieste – cu fonduri alocate de la Casa Şcoalelor – primul local de scoala cu 4 săli de clasă, cancelarie şi locuinţă pentru învăţătorul director al şcolii, construcţie care este terminată în 1899. Ca învăţător, Al. Vasiliu se bucură de o preţuire deosebită din partea colegilor, a sătenilor, a autorităţilor, o revizorilor. In 1901 – Prof. C. Meissner, preşedintele comisiei de definitivat, notează pe caietul de planuri al învăţătorului Al. Vasiliu: „ … se constată în mod evident că Vasiliu e învăţător ce poate servi multora de model”. În 1907, Serafim Ionescu inspectează Şcoala Tătăruşi şi constată că “Al. Vasiliu a dovedit că nu numai se pricepe, dar îi şi place, e îndrăgostit de meseria sa”. Pentru munca de dascăl, Al. Vasiliu este decorat cu medalia „Răsplata muncii cl. I”. In 1906 – (impreuna cu G.T. Kirileanu) scrie un glosar, intitulat Tălmăcirea cuvintelor mai neobicinuite, la volumul Ion Creangă, Opere complete, apărut la Editura Minerva. In martie 1908 – Secţiunea Literară a Academiei Române aprobă raportul lui Titu Maiorescu prin care propune tipărirea culegerii lui Al. Vasiliu care apare in 1909 la Bucureşti cu titlul „Cântece, urături şi bocete de-ale poporului” adunate de Alexandru Vasiliu, Învăţător din Tătăruşi (judeţul Suceava), însoţite de 43 arii notate de doamna Sofia Teodoreanu, profesoară la Conservatorul de Muzică din Iaşi”, urmata în anul 1927 de volumul „Poveşti şi legende”. In 1916 , reuseste la examenul de „înaintare pe loc” şi devenine institutor. După 6 ani, putea sa ocupe o catedră vacantă la o şcoală primară urbană . In perioada 11 iulie 1916 – 25 ian. 1918, Al. Vasiliu participă la primul război mondial. În timpul acesta a fost rănit şi răsplătit cu decoraţiile „Bărbăţie şi credinţă” şi „Crucea Sf. Gheorghe”, fiind demobilizat cu gradul de sergent. 1920 – Impunându-se în faţa corpului didactic din judeţ şi în faţa organelor de îndrumare şi control al Ministerului Instrucţiunii, Al. Vasiliu este numit revizor cl. II al judeţului Suceava. Refuză, mărturisind: „Nu m-am îndurat să părăsesc catedra şi elevii”. La 24 octombrie 1928, Al. Vasiliu este invi­tat de prof. univ. Al. Rosetti la Universitatea din Bucureşti ca informator de folclor. Aici, profesorul francez H. Pernot de la Sorbo­na din Paris i-a înregistrat la fonograf câteva doine şi cântece bătrâneşti. Profesorul francez este impresionat de „por­tul moldovenesc cu căciula şi sumanul cel mare” şi-l fotografiază în faţa Universităţii din Bucureşti. In compania unor personalitati ca : N. Gane, N.N. Beldiceanu, N. Dunăreanu şi Apostol D. Culea, N. Iorga, Virgil Tempeanu, Serafim Ionescu, filozoful P. Andrei etc., , Al Vasiliu este invitat la Teatrul Naţional din Iaşi, la Ateneul Popular „Sf. Neculai” din Botoşani, la Cernăuţi la “Academia cea românească” sa conferentiaze despre „Cinstea de-a purta portul naţional, strămoşesc”, „Războiul din 1877”, „Viaţa poporului nostru oglindită în creaţiile folclorice”, „Omul şi povestitorul I. Creangă”, „Coşbuc – poetul ţărănimii”„Cântecele şi jocurile româneşti”, „Şcoala din trecut şi de astăzi”, despre poezia populară, să recite folclor moldovenesc. Al. Vasiliu este ales în comitetul diriguitor [ =de conducere] al Societăţii folcloriştilor din România , membru fondator al gazetei „Răvaşul poporului”., al revistei „Ion Creangă” de la Bârlad , al revistei „Vestitorul satelor”, al cercului „Deşteptarea sătenilor”. 23 martie 1945 – Moare la Drăghici, judeţul Argeş, Al. Vasiliu. Personalitatea acestuia a fost evocată, printre alţii, de Al. E. Bratu: „Un ţăran savant” în „Trandafiri suceveni, Ctitori de şcoală românească”, Ed. Litera, Bucureşti, 1973.