Scrisoare Lucretiu Patrascanu in plic , 1928

D 6 . Raritate absoluta .Lucrețiu Pătrășcanu s-a născut la Bacău într-o familie de intelectuali. Tatăl său a fost istoricul Dumitru D. Pătrășcanu, mama sa, Lucreția Pătrășcanu, provenea dintr-o familie boierească. În tinerețe devine adept al marxismului, astfel că în 1919 se înscrie în Partidul Socialist Român din acel timp și lucrează ca editor al ziarului acestuia, Socialismul. În 1922 absolvă Facultatea de Drept a Universității București iar în 1925 obține doctoratul la Universitatea din Leipzig, cu o teză despre reforma agrară din România din 1918-1921. Devine tot mai radical în convingerile sale datorită succesului Revoluției din Octombrie. În 1921 este unul dintre membrii fondatori ai Partidului Comunist din România . El și cu Elek Köblős au fost singurii reprezentanți ai PCdR la al 4-lea congres al Cominternului (Moscova, noiembrie-decembrie 1922). La întoarcere e arestat și încarcerat la închisoarea Jilava, în 1924 (an în care PCdR era declarat ilegal). Acolo intră în greva foamei până când este transferat la spitalul penitenciarului. La congresul de la Harkov din 1928, unde a fost prezent cu numele conspirativ Mironov, a susținut, împotriva poziției oficiale, că basarabenii sunt tot români, deoarece în congres se afirmase că România Mare ar fi fost un stat imperialist.În mai 1931, Lucrețiu Pătrășcanu, împreună cu Eugen Rozvan, Imre Aladar și alți doi sunt aleși în Camera Deputaților, din partea Blocului Muncitoresc Țărănesc , un grup care masca partidul comunist aflat în ilegalitate . Nu și-a îndeplinit mandatul, deoarece alegerile au fost invalidate. În același an, la Congresul al V-lea al partidului, ținut în URSS, la Gorikovo, este ales în Comitetul Central. La acel moment, secretar general al partidului era polonezul Alexander Ștefanski. În 1932 intră în polemică cu grupul Criterion, apărându-l împreună cu colaboratorul lui, Belu Zilber, pe Vladimir Lenin împotriva unor scriitori adepți ai dreptei, Mircea Vulcănescu și Mihail Polihroniade. Pătrășcanu a continuat să reprezinte PCdR la Comintern în 1933 și în 1934, după care a rămas la Moscova până în 1935. În acest timp ar fi fost bănuit de îndoieli în privința stalinismului. În 1936, primește sarcina de a-i apăra pe membrii PCdR în procesul de la Craiova, dar, fiind denunțat ca membru al PCdR, e înlocuit de avocatul (deasemenea comunist) Ion Gheorghe Maurer.În august 1940, este arestat și închis în lagărul de la Târgu-Jiu, alături de membrii partidului care nu se aflau în exil în Uniunea Sovietică. Curând este eliberat de guvernul național-legionar, în perioada când România, aliata Germaniei Naziste, încerca să păstreze relații amicale cu URSS. În 1941, după Rebeliunea legionară, este din nou arestat de regimul lui Ion Antonescu. Eliberat din nou, i se impune domiciliu obligatoriu la Poiana Țapului în 1943. Mai târziu, în același an, revine la București.În aprilie Pătrășcanu este contactat de Ioan Mocsony-Stârcea, mareșal al Curții Regale între 1942 și 1944, pentru încheierea unei înțelegeri între regele Mihai și comuniști în scopul răsturnării guvernului antonescian și scoaterii României din Axă. Împreună cu Emil Bodnăraș este reprezentantul PCdR la negocierile secrete cu PNL și PNȚ, purtate pentru răsturnarea regimului Antonescu. În contextul colaborării PCdR cu PNL și PNȚ, Lucrețiu Pătrășcanu îl întâlnește printre alții pe Corneliu Coposu.După lovitura de stat de la 23 august 1944, prin care Ion Antonescu și Mihai Antonescu sunt arestați la Palatul Regal, intră în noul guvern al lui Constantin Sănătescu, în calitate de ministru al Justiției. A fost autorul proclamației pe care regele a citit-o în seara zilei de 23 august la postul național de radio. Este unul din reprezentanții României la semnarea armistițiului dintre România și URSS, la 12 septembrie 1944. Prezent la Moscova, i-a contactat pe membrii facțiunii moscovite, Ana Pauker și Vasile Luca, prin supraveghetorul lor Andrei Vîșinski, restabilind astfel comunicarea dintre aripile PCR, cea aflată în exil în URSS și cea aflată în România. Un an mai târziu e membru în Comitetul Central, iar în 1947 este unul din reprezentanții României la Tratatele de pace de la Paris. În calitate de ministru al Justiției, Lucrețiu Pătrășcanu a inițiat procesele de tip stalinist în România. În 1945, după ce prim-ministru devenise Petru Groza, a înființat Tribunalele Poporului, promovând în cadrul lor procurori comuniști ca Avram Bunaciu, Constanța Crăciun sau Alexandra Sidorovici (soția lui Silviu Brucan)Spre sfârșitul anilor '40, Pătrășcanu începe totuși să fie învinuit de opoziție față de politicile staliniste. Este de asemenea criticat pentru o abordare prea intelectuală a socialismului. Gheorghe Apostol, colaborator al lui Gheorghiu-Dej, avea să declare despre Pătrășcanu:În 1946, la Cluj, la un miting ținut în fața studenților greviști, își începe discursul cu cuvintele Înainte de a fi comunist, sunt român. Aceste cuvinte nu ar fi convenit colegilor de partid, care l-au catalogat ca naționalist. Tot în discursul rostit la Cluj a condamnat revizionismul maghiar și a afirmat că "Transilvania a aparținut și va aparține statului român în întregime".În 1948 este acuzat de naționalism burghez și de șovinism și este arestat. În arest e vizitat de Iosif Rangheț, Alexandru Drăghici, Teohari Georgescu și ocazional de Gheorghe Gheorghiu-Dej. A fost acuzat de asemenea de colaborare cu Siguranța Statului în perioada interbelică. În același proces au mai fost arestați și judecați Elena Pătrășcanu (soția lui), Harry Brauner, Lena Constante, Petre Pandrea (cumnatul lui), Herant Torosian, Alexandru Ștefănescu, Emil Calmanovici, Remus Koffler, Ioan Mocsony-Stârcea, Anton Golopenția, Belu Zilber, Victoria Sârbu (soția lui Ștefan Foriș) și alte 33 de persoane.Lucrețiu Pătrășcanu a fost reabilitat post-mortem în aprilie 1968 din inițiativa secretarului general al PCR, Nicolae Ceaușescu. Din același lot de reabilitați au făcut parte Ștefan Foriș, Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu. Martor în ancheta de reabilitare a fost Belu Zilber. Remus Koffler nu a fost însă reabilitat. La Plenara CC al PCR din acel an, Nicolae Ceaușescu a folosit cazul Lucrețiu Pătrășcanu pentru a ilustra influența negativă pe care o avuseseră în România Alexandru Drăghici și Iosif Chișinevschi.După 1989 numele lui Pătrășcanu a fost dat unui bulevard din București. Presa a scris mult și deseori favorabil despre fostul militant al Cominternului.