Sedah , Dauria ,1951 ; Revolutia Rusa din Siberia , exemplar semnat de Loncear

Legatura cartonata , 862 pagini , ilustratii de Kiriacoff . Un exceptional roman istoric despre viata si luptele cazacilor siberieni din timpul Revolutiei Ruse , de certa valoare literara si dupa care s-a turnat si un film istoric celebru : Daurya . Cei care au citit celebrul "Pe Donul linistit "al lui Solohov , roman pentru care a primit premiul Nobel pentru literatura , vor fi surprinsi de frumusetea lucrarii lui Sedah  . Lucrarea a apartinut si este semnata de Carol Loncear .Foarte puțini au fost angajații uzinelor reșițene care au ajuns la demnitățile pe care le-a deținut în decursul vieții sale Carol Loncear, și foarte puține au fost destinele care au cunoscut atât de puternice urcușuri și coborâșuri. Putem spune fără teama de a greși că acest om a fost una dintre cele mai interesante și complexe figuri din istoria ultimului secol pentru Banatul de munte. Nu cred că a mai reușit cineva să transpună până în timpurile noastre un astfel de spirit frust și spontan, dublat de o conștiință muncitorească adevărată și de o competență profesională pe care nici cei mai rău intenționați nu i-au putut-o nega. La Carol Loncear poate că e bine să spunem că modestia și capacitatea de a face bine altora au fost calitățile ce trebuie să le evidențiem în mod deosebit deoarece îl raportăm la o epocă în care era mult mai ușor să faci rău decât bine, iar înaltele funcții pe care le-a ocupat timp de peste un deceniu, inclusiv cea de ministru al industriei grele, nu l-au făcut să-și piardă omenia, spiritul deschis și mai ales cinstea. S-a născut în anul 1917, la Bocșa Montană, pe linia maternă fiind înrudit cu Corneliu Diaconovici, autorul primei enciclopedii românești. A făcut școala profesională U. D. R în Reșița, a lucrat ca sudor în fabrica de mașini electrice, apoi în cea de poduri, participând la construcția Palatului CFR din București. După naționalizarea din 1948 a fost timp de un an directorul general al U. D. R., apoi deține funcții importante, inclusiv cea de ministru adjunct și de ministru al industriei grele. În această perioadă termină (1958) cursurile Politehnicii din Timișoara (secția de sudură a Facultății de mecanică) dând dovadă de un respect și de o considerație deosebite față de profesorii săi, lucru extrem de rar în acea perioadă. Se cuvine să arătăm că a sprijinit oamenii de valoare din uzinele de la Reșița și Bocșa, ferindu-i de vitregia vremurilor și de răutatea oamenilor. Acest om – care nu se sfiia să spună adevăruri neplăcute în fața celor mai înalte autorități ale vremii -, a intrat în mod aproape firesc în conflict cu acestea, fiind destituit în anul 1962 și, după obiceiul timpului, a fost întemnițat pentru doi ani, fiind eliberat abia la amnistia generală din 1964. A revenit la uzina din Bocșa Română ca simplu inginer, dar competența sa deosebită a determinat conducerea din acea vreme să-i încredințeze coordonarea realizării podului rutier de la Giurgiu – Vadu Oii, lucrare de care s-a achitat în mod strălucit. Între octombrie 1969 și aprilie 1974 a fost consilier al directorului general, până la pensionare. S-a retras la Bocșa, ducând o existență extrem de modestă, stingându-se din viață în vara anului 1991. De numele său se leagă, între altele, și înființarea, în 1971, a celui dintâi institut de învățământ superior din Reșița.