Spune-mi ca ma iubesti... Erich Maria Remarque Marlene Dietrich: Marturii ale unei patimi Werner Fuld, Thomas F. Schneider

In septembrie 1937 Erich Maria Remarque o intalneste pe Marlene Dietrich la Lido, in Venetia. Desi nu se vad pentru prima oara, intilnirea devine inceputul unei iubiri indelungate, pasionale si dramatice, care l-a determinat pe Remarque sa-si scrie incantatoarele si tulburatoarele scrisori de dragoste. In iubirea lui pentru Marlene Dietrich, de care a inceput sa se desprinda la sfarsitul anului 1940, dar fara sa renunte pe deplin la ea, Remarque a fost partea „mai slaba”. Pasiunea a fost intru totul reciproca. Amandoi erau faimosi, independenti financiar, parasisera Germania si ii urau pe nazisti in egala masura. Marlene Dietrich corespundea in intregime idealurilor lui Remarque, insa il supunea permanent chinurilor geloziei.

Werner Fuld si Thomas F. Schneider au adunat, au comentat si au prefatat scrisorile lui Remarque pentru Marlene Dietrich, majoritatea scrise in intervalul 1937-1949, precum si putinele raspunsuri ale actritei. Pe langa tonul lor patimas, scrisorile se disting printr-un joc cu nume de alint, pseudonime si identitati diferite, diferentiate si prin exprimare, vazand astfel potentialul creator al dragostei, precum si preaplinul de iubire al literaturii.

„Cel mai frumos roman de dragoste din secolul XX este alcatuit din scrisori.” (Die Welt)

„...o corespondenta de dragoste in stare pura, poetica, tandra, exaltata, ingenioasa, melancolica.” (Brigitte)

„Pentru mine barbatul real poate fi gasit in nascocitul Alfred, acel mic scolar magic – un Cyrano personal al lui Remarque, pe care l-a creat pentru a-i face curte mamei mele, Marlene Dietrich, ca s-o seduca, s-o farmece, si care ajungea la inima ei trecind de barierele emotionale ce puteau fi ridicate in fata unui iubit obisnuit.” (Maria Riva)

„...ultima mare poveste de iubire din secolul XX, o iluzie grandioasa, plina de minciuni si autoamagire, dar luminata de focul bengal al cuvintelor lui Remarque, care n-a fost niciodata atit de scriitor ca in aceste scrisori intime adresate iubitei sale reci.” (Werner Fuld)