Steinhardt. Bughi mambo rag, Lavinia Balulescu

„Fiul meu este un corp plutitor intr-o apa neagra, el bate la usa, nu vrea sa ma deranjeze, merge in virful picioarelor, lipit de pereti, ocupa atit de putin spatiu, incit imi vine sa-l leg de scaun si sa-l hranesc fortat, el ma imbratiseaza uneori, iar eu nu-l string prea tare, pentru ca mi-e teama sa nu-l sparg in bucati. Fiul meu este de sticla si il admir in tacere, pentru ca s-a intors la mine, desi nimeni din lumea asta imputita si coclita n-a crezut ca acest pui de jidan cacacios si incapatinat va putea supravietui.”

„Am dat sa ma ridic, dar imi era imposibil.
– Fir-ar sa fie, am uitat sa ma prezint! Steinhardt!
S-a aplecat, mi-a intins mina, a ezitat, apoi si-a retras-o.
– Nu puteti sa va miscati. V-a lovit o masina. Mergeam spre casa si mi-a parut ca am auzit ceva in spatele meu. Nu stiu, Dumnezeu m-a facut sa intorc capul! Adica nu doar sa intorc capul, a fost mai mult. Am mers un colt inapoi si v-am gasit aici, pe drum. Va amintiti ceva?”

„Unii baieti din manastire aveau indatorirea de a «tipa» mincare la porci. Ca sa duca resturile de la bucatarie pina la porci era ceva drum, asa ca foloseau un carucior, in care transportau un bidon de plastic mare, de 60 de litri, plin cu resturi. Se intimpla uneori ca peste laturi sa fie aruncate si niste prajituri care poate se intarisera sau rincezisera prin camara. Eu si parintele Nicolae treceam intr-o zi pe acolo, pe linga cei care transportau bidonul, iar parintele s-a oprit si le-a zis:
– Vedeti cum plutesc prajiturile acelea? Credeti-ma, cind am fost la puscarie, daca ne-ar fi dat in ziua de Paste asemenea mincare cum dati voi acum la porci… Pai, porcii astia sint niste boieri, maninca ciorba cu prajituri plutind pe deasupra… Aoleu si vai!”