Tandră e noaptea

Romanul Tandră e noaptea (Tender is the night), cel de-al patrulea și ultimul dintre antumele cronicarului așa-numitei epoci a jazzului, F. Scott Fitzgerald, a fost publicat în 1934 și, deși inițial întâmpinat de cronici destul de reci în comparație cu precedentele proze, în timp, a devenit cea mai apreciată scriere a autorului. Fitzgerald însuși vedea volumul drept opera sa de căpătâi, iar critica l-a numit „marele roman american”.

Adeseori sunt remarcate similitudinile dintre cuplul format de personajele Nicole și Dick Diver și cel alcătuit din autor și soția sa, Zelda Fitzgerald, precum și asemănările dintre anii petrecuți de soții Fitzgerald ca expați americani pe Riviera franceză și viața carismaticului psihiatru și a soției sale, fostă pacientă, suferindă de tulburări psihice. Dincolo, totuși, de inspirația oferită de propria existență zbuciumată, Fitzgerald a reușit să creeze cu Tandră e noaptea una dintre capodoperele secolului al XX-lea, ce figurează în toate topurile celor mai bune romane.

Nicole și Dick Diver, irezistibili, eleganți, fascinanți atât individual, cât și în ipostaza de cuplu de aur pe care îl formează, au nenumărați admiratori, printre care se numără și cea mai nouă membră a grupului lor, actrița Rosemary Hoyt. Prin ochii tinerei de șaptesprezece ani, îndrăgostită pătimaș de Dick și hotărâtă să îl cucerească, însă, în egală măsură, captivată și de Nicole, sunt devoalate secretele care macină perechea Diver și care le amenință viitorul împreună.

Acum într-o nouă traducere, însoțită de prefață și tabel cronologic, toate sub semnătura lui Mihnea Gafița, romanul Tandră e noaptea completează colecția Clasici ai literaturii.

„Dintre toate romanele lui Fitzgerald, Tandră e noaptea este cel mai tulburător, mai pasionant și mai înfricoșător.” James Dickey, Poet laureat al SUA

„O tragedie ce iradiază frumusețe.” Daily Express

„Nimeni nu a scris cu mai multă nostalgie despre America decât F. Scott Fitzgerald.” The Guardian

„Cuplul Nicole și Dick Diver din roman, în jurul căruia se construiește intriga, pe parcursul deceniu­lui pe care‑l trăiesc împreună, au multe în comun cu autorul și soția sa: alcoolismul bărbatului, atracția resimțită de el pentru femeile foarte tinere, starea psihică din ce în ce mai proastă, care la personaj se datorează nereușitei profesionale, ca doctor, și neputinței de a‑și accepta starea de întreținut al soției foarte bogate, iar la autor – eșe­cului reprezentat chiar de acest roman; sau boala de nervi a femeii, cu crize de furie periodice și încercări de suicid – episodul în care Nicole Diver trage brusc de volanul mașinii conduse de soțul ei pe un drum de munte, și automobilul se răstoarnă pe o parte și se rea­zemă de un copac, îl reia pe cel din viața reală: Zelda Fitzgerald, la fel, a tras brusc de volan, dar consecințele ar fi putut fi mult mai grave, fiindcă drumul trecea pe marginea unei faleze. […] Relația cea mai dramatică din roman este cea dintre doctorul Diver și actrița americană Rosemary Hoyt, paralelă cu cea din viața reală, dintre autor și Lois Moran.” Mihnea Gafița, „Prefață”

„Pe lângă aceste două axe narative majore – Dick Diver și soția sa, Nicole, pe de‑o parte, și același Dick Diver și amanta lui, Rosemary, pe de altă parte –, se înșiruie o serie de episoade aproape de sine stătătoare, ca niște scene din mai multe filme diferite: duelul dintre Albert McKisco și Tommy Barban, acesta din urmă apărân­du‑i onoarea lui Nicole, slăbiciunea lui; vizita familiei Diver la fosta soție a lui Abe North, Mary, care s‑a recăsătorit cu un potentat indian înnobilat de Papa cu un titlu italian pompos, devenind contesă de Minghetti; îmbarcarea lui Abe North pe vapor, ca să plece înapoi în America, unde ajunge într‑un bar clandestin de pe vremea Prohibiției alcoolului și este omorât în bătaie; cealaltă bătaie, dintre doctorul Diver și șoferii de taxi de la Roma; cealaltă seducție – Nicole, care se dovedește aproape sănătoasă mintal și‑l manipulează pe Tommy Barban, cât s‑o ajute să se despartă de soțul din ce în ce mai decăzut, din toate punctele de vedere, care n‑ar mai fi putut avea grijă de ea ca doctor și n‑o mai satisfăcea ca soț.” Mihnea Gafița, „Prefață”