Tara Mea Inventata, Isabel Allende - Editura Humanitas Fiction

O carte tandra, plina de umor, dar si de nostalgie, cu amintirile cele mai intime si o viziune plina de dragoste pentru Chile, tara natala a faimoasei prozatoare. Datorita harului literar al lui Allende, amintirile din copilarie ale unei scriitoare de la celalalt capat al lumii devin parca ale noastre, si redescoperim odata cu ea casa parinteasca, figura emblematica a bunicului, ceremonialul meselor, complicatele legaturi de rudenie si ritualuri ale vietii cotidiene, dar si zbuciumata si tragica istorie a tarii, exilul familiei si neincetata cautare a fericirii pe meleaguri straine, departe de spatiul idealizat al unei patrii demne si ospitaliere. Tara mea inventata este lanterna magica ale carei imagini prefigureaza si lamuresc toate personajele si povestile extraordinare care populeaza universul prozei lui Isabel Allende. O carte minunata. Allende isi iubeste atat de mult tara, incat cititorii vor dori sa-si faca bagajele si sa ia avionul pana la Santiago de Chille! - BookPage In ciuda vietii grele si pline de neprevazut pe care a dus-o, Allende a reusit sa pastreze intact in sufletul ei un taram magic, unde isi regaseste forta ce o ajuta sa dea nastere unui mirific univers artistic. - Los Angeles Times Fragment din cartea "Tara mea inventata" de Isabel Allende "Crema de lapte, flasnete si tiganci Familia mea este din Santiago, dar asta nu explica toate traumele mele, exista si locuri mai rele sub soare. Acolo am crescut, dar acum abia de mai recunosc orasul si ma ratacesc pe strazi. Capitala a fost intemeiata de soldati, cu spada si cazmaua, dupa schema clasica a oraselor spaniole de pe vremuri : o piata in centru unde soldatii faceau exercitii, din care porneau strazi paralele si perpendiculare. Dar n-a mai ramas decat in amintire. Santiago s-a imprastiat ca o caracatita dementa, intinzandu-si tentaculele lacome in toate directiile; in prezent adaposteste cinci milioane si jumatate de suflete, care o duc asa cum pot. Ar fi un oras frumos, caci e curat si parcurile nu-i lipsesc, daca n-ar avea deasupra ditamai palaria cenusie produsa de poluare, care pe timp de iarna ucide pruncii din leagan, batranii din aziluri si pasarile din aer. Locuitorii s-au obisnuit sa urma-reasca indicele zilnic al smogului asa cum citesc bursa de valori si rezultatele la fotbal. In zilele in care acest indice e din cale-afara, de mare, circulatia vehiculelor se restrange in functie de numarul masinii, copiii nu fac orele de sport la scoala si cetatenii se straduiesc sa respire cat mai putin posibil. Prima ploaie a anului spala jegul din atmosfera si cade acida peste oras; daca n-ai umbrela la tine ai senzatia ca in ochi iti intra zeama de lamaie; nu trebuie sa-ti faci probleme, nimeni n-a orbit inca din cauza asta. Dar nu toate zilele sunt asa, uneori diminetile sunt limpezi si poti admira spectacolul maret al muntilor peziti. Exista orase, precum Caracas sau Ciudad de Mexico, in care saracii si bogatii se amesteca, dar in Santiago limitele sunt clare. Distanta dintre conacele celor bogati, situate pe colinele de la poalele muntilor, cu paznic la poarta si patru garaje, si casutele din cartierele proletare, unde traiesc cincisprezece suflete inghesuite in doua camere fara baie, e astronomica."