Teatru, Vol. 2 - Victor Ion Popa

— N-as fi crezut, a inceput judecatorul cu greutate, sa am a judeca vreodata asemenea proces... O neintelegere intre oameni e fireasca, oricat de dureroasa ni s-ar parea uneori, cand, cum e cazul de fata, cunoastem partile si le stimam pe deasupra oricaror legi. Vreau sa spun ca stima noastra era asa de mare, incat n-a crezut sa ajunga a vedea vreodata partile intrate in cuprinsul paragrafelor noastre de legi. Nici chiar ale celor civile, necum ale celor penale, cum este cazul acum, spre marea mea deznadejde. Zic „spre marea mea deznadejde", fiindca sunt pus in fata unui fapt care nici macar nu se poate interpreta. Fireste, eu fac numai instructia. Judecata o vor face altii si condamnarea ei o vor da. Dar eu stiu de-acuma ca aceasta condamnare nu se poate nici ocoli, nici macar micsora.
— Nici n-am nevoie! a raspuns incainat conu Malache. Si poate-i mai bine asa. Pentru el, bineinteles. Si deocamdata. Fiindca eu jur aici, in fata dumitale, ca, in ziua cand l-oi mai nimeri, dupa ce ies din puscarie, il omor ca pe-un pui de gaina! .