Ștefan Luchian, scrisoare către Cecilia Vasilescu, 1898

În 1898, aflat în timpul unui proiect care implica pictarea Catedralei „Sfântul Alexandru” din Alexandria, Ștefan Luchian o cunoaștere pe Cecilia Vasilescu, fiica primarului orașului din acea perioadă. Între cei doi se înfiripă o frumoasă poveste de dragoste, iar pictorul deschide sufletul în fața ei și, pentru a putea petrece mai mult timp împreună, devine profesorul ei de pictură. Dovada iubirii dintre cei doi păstrați în corespondența pe care au purtat-o ​​în epocă. Povestea se putea încheia cu mariajul tinerilor, dar 1898 este și anul în care apare pentru prima dată problemă de sănătate a lui Luchian ce a urmat să fie identificată drept scleroză multiplă. Anul următor, în 1899, sănătatea pictorului este pusă din nou la încercare, fiind o problemă la care se adaugă și stătea materială precară în care artistul ajunsese să trăiască. Astfel, părinții Ceciliei se opun căsătoriei, iar relația dintre cei doi se încheie; dragostea nu fusese suficientă în cazul lor. Cu toate acestea, Cecilia va rămâne marea iubire a artistului, lucru specificat de către acesta în corespondența pe care o poartă cu alte personalități contemporane, precum și ființa al cărei refuz ia provocat cea mai mare suferință. Textul scrisorii este redactat cu scris caligrafic, cu cerneală neagră și se întinde pe 6 pagini, fiind date 11 iulie 1898 și 12 iulie; moment în care Luchian se află în Alexandria. Mărturia sentimentelor dintre cei doi e învederată prin scrisoarea de față, artistul se referă la Cecilia ca fiind o copilă ce inspiră „un amor zdrobitor” în fața căreia se simte „mic, naiv și fără rezistență”. Din textul redactat de către Luchian reies și informații importante legate de sentimentele pe care le-a nutrit în fața morții mamei sale. Pictorul menționează prezentarile deschise, chiar și se arată că încrederea pe care o are în Cecilia fac din această singură căreia i sa destăinuit în acest fel. Întâlnim un Luchian sensibil, vizibil afectat de situații în care îl adusese viața până în acel punct, dar care vedea în dragostea ce io purta Ceciliei sau speranță eliberatoare. Textul scrisorii se încheie cu urări de bine pentru tineri în vederea călătoriei pe care urma să facă la Câmpulung, fiind semnată „Lukian”.