Timpul ce ni s-a dat. Memorii ANNIE BENTOIU - 2 volume

Descriere

Annie Bentoiu (născută în 1927) are de-o viaţă întreagă obiceiul de a-şi nota în agende evenimentele personale şi ale lumii în care trăieşte, şi jurnalul acesta ţinut cu consecvenţă a stat la baza celor două extraordinare volume de memorii intitulate Timpul ce ni s-a dat, publicate în primă ediţie la Editura Vitruviu (2000 şi 2006).
În anii 1944-1947, autoarea a fost martora atentă a nenumăratelor „simptome" prin care se manifesta instaurarea comunismului în Romania. Nu s-a mulţumit să observe: a citit despre cele trăite, a reflectat asupra lor, a descoperit mecanisme. De aceea amintirile ei depăşesc, am putea spune, genul memorialistic. Ele se constituie într-un veritabil manual de istorie - viu, pasionant - a acelor vremuri tulburi ce aveau sa devină în curând violente.
„Cartea... e scrisă cum îmi închipuiam că se va face mult mai târziu", spune Monica Lovinescu într-un foarte elogios articol apărut în România literară sub titlul Timpul ce ni s-a luat: „fără patimă, fără complexe, cumpătat, cu toate nuanţele îndoielii, într-un cuvant cu bun-simţ... Amintirile se recompun bizuindu-se nu doar pe privirea naratoarei, ci şi pe alte mărturii şi uneori pe ziare din epocă. Prezentată astfel, istoria trăită pierde poate din patetismul ei extravagant pentru noi toţi, cei care am suportat-o, dar câştigă în credibilitate... Am insistat atât de mult pe termeni ca obiectivitate, bun-simţ, cumpătare, încât s-ar putea crea impresia unui text rece, a unei priviri îndepărtate, nescăldate de emoţie. Ar fi fals, emoţia există. Reţinută în general pe pragul unei lacrimi, proza autoarei poate da şi tonul durerii uimite..."

În Occident, mi s-a cerut adeseori să indic o carte din care s-ar putea înţelege ce s-a întâmplat în România în timpul comunismului. De fiecare dată, am ridicat din umeri. Nu avem o asemenea carte. Nu există la noi un Pasternak, un Soljeniţîn, un Bulgakov, un Havel, un Kundera. Închisoarea noastră cea de toate zilele de Ion Ioanid şi Caietul albastru de Nicolae Balotă sunt extraordinare, dar se referă aproape exclusiv la condiţia deţinuţilor politici. Cum era viaţa de fiecare zi în „libertate", cum au fost infirmizaţi sufleteşte oamenii, până la a deveni de nerecunoscut, cum s-a distrus sistematic civilizaţia românească nu are de unde să afle un strain. Citind volumul II din Timpul ce ni s-a dat de Annie Bentoiu am înţeles însă că a apărut, în sfârşit, cartea din care se poate afla ce experienţă tragică au făcut românii, dupa cel de-al Doilea Război Mondial, timp de mai mult de patru decenii. (Alex. ŞTEFĂNESCU)

O carte cu imens profit pentru înţelegerea anilor de început ai regimului comunist (anii terorii maxime) este cel de-al doilea volum al memoriilor lui Annie Bentoiu, Timpul ce ni s-a dat. [...] Scrisul lui Annie Bentoiu are o seninătate aristocratică, o luminozitate structurală care îi dă o foarte mare credibilitate. Spre deosebire de alţi autori de literatură memorialistică, victime ale regimului comunist, Annie Bentoiu nu urmareşte în primul rând sa scoatş în evidenţă suferinţele prin care au trecut ea şi familia sa (evident, nici nu le ascunde), ci să înţeleagă tot ce s-a petrecut, propria viaţă, dar şi specificitatea regimului comunist, resorturile vizibile sau ascunse care au condus spre luarea unor măsuri atât de barbare. [...] Timpul ce ni s-a dat este o pledoarie pentru valorile fundamentale ale vieţii şi un document de neocolit. (Tudorel URIAN)