Ultima romantica. Biografia reginei Maria - de HANNAH PAKULA
Descriere
Raporteaza produsVânzatorul este direct răspunzator pentru produsul afișat în această pagină.
Specificatii
HANNAH PAKULA este o autoare specializata in biografii. A
studiat la Wellesley College, la Sorbona si la Southern Meth-odist
University. A scris recenzii literare pentru Los Angeles Times si
New York Times; a semnat volumele An Uncommon Woman: The Empress
Frederick si The Last Empress: Mad-ame Chiang Kai-shek and the
Birth of Modern China.
Hannah Pakula, care a studiat literatura comparata, si-a intalnit
personajul inca din anii liceului, trebuind sa traduca un poem
despre regina Maria. Apoi, in 1975, o descriere citita intr-un
roman a imboldit-o sa mearga si mai departe. Atunci si-a dat seama
ca e nevoie de o biografie deopotriva acurata si atragatoare. A
fost inceputul unui crescendo pe care faimosul regizor Alan J.
Pakula l-a descris astfel: Pe masura ce Hannah afla tot mai multe
lucruri despre Maria - cum s-a transformat dintr-o naiva printesa
intr-o adevarata forta politica a tarii sale - si sotia mea se
descoperea ca scriitor si ca istoric.
Ultima romantica este povestea unei vieti fara asemanare, cu regi,
regine, printi si printese. La sfarsitul secolului al XIX-lea, a fi
principesa nascuta intr-o mare casa domnitoare a Europei era mai
mult un neajuns decat un privilegiu. Ratiunile de stat au obligat-o
si pe Maria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria si a tarului
Alexandru al II-lea, sa accepte casatoria cu printul mostenitor al
unui regat foarte tanar de la portile Orientului, Romania. Insa
calculele capetelor incoronate si ale politicienilor s-au dovedit
cu totul gresite. Ajunsa la Bucuresti, Maria a descoperit ca
frumusetea, farmecul si inteligenta o indreptatesc sa joace un rol
mai important si mai folositor pentru noua sa patrie, pe care a
invatat sa o iubeasca patimas. Ca regina, Maria a fost simbolul
datator de speranta al Romaniei in anii grei ai Primului Razboi
Mondial, fie mergand pe front, fie implicandu-se in jocurile
aparent subtile ale diplomatiilor occidentale. Ca femeie, a avut
pasiuni si deceptii, trebuind sa lupte cu prejudecatile epocii
sale. Ca mama, a fost implinita si a indurat si durerea pierderii
unui fiu. Ca scriitoare, a cunoscut succesul in tara ei si in
intreaga lume. Ca personalitate, iradianta si excentrica, a fost
favorita presei internationale, care a rasfatat-o cu superlative.
Ca personaj istoric, a invins uitarea, chiar si in timpurile in
care in patria sa nu mai era ingaduit sa se vorbeasca despre marile
simboluri si despre marile personalitati. A fost, cu adevarat,
ultima romantica a unei epoci irepetabile.
"Ultima romantica este povestea regalitatii luate de valurile crude
ale secolului al XX-lea. Hannah Pakula combina eruditia cu eleganta
narativa intr-o fascinanta redare a unei vieti pline de iluzie,
drama si patos."
- ARTHUR M. SCHLESINGER, JR. istoric si om politic american
"Hannah Pakula are un stil clar, precis, incarcat de spirit. Regina
Maria este una dintre acele personalitati fascinante care marcheaza
trecerea de la secolul al XIX-lea la secolul al XX-lea, legand
lumea de dinaintea Primului Razboi Mondial de cea care i-a urmat.
Hannah Pakula recreeaza lumea reginei Maria si dovedeste ca aceasta
a fost o personalitate a istoriei cu totul iesita din comun."
- ROBERT K. MASSIE istoric, laureat al Premiului Pulitzer
Dupa ani de cercetari minutioase in biblioteci si in arhive, Hannah
Pakula a scris una dintre cele mai bune biografii de personalitati
istorice, care l-a sedus pana si pe marele scriitor Graham Greene.
Mai intai trebuie salutata ambitia autoarei de a recompune tabloul
istoric al unei vieti fabuloase valorificand toate sursele care
i-au stat la indemana, carti, documente, corespondenta si, in
vremuri in care era aproape imposibil sa ajungi la ele, jurnalul
personal al Mariei si peste 1 200 de scrisori intime, aflate la
Arhivele Statului de la Bucuresti. Apoi trebuie salutate
observatiile istorice patrunzatoare, notele de umor si de ironie si
mai ales stilul acestei carti, agreabil si alert, vadind un
puternic talent scriitoricesc, pe care l-a probat si in alte doua
biografii, una a imparatesei Victoria a Prusiei, iar cealalta a lui
Soong Mei-ling, sotia liderului chinez Chiang Kai-shek.
Galerie foto
Modalitati de livrare si plata
LIVRARE
In Bucuresti
-
- Predare personala in max. 3 zile lucratoare
-
- Prin Posta Romana - Coletarie - 17 Lei in max. 5 zile lucratoare
In Romania:
-
- Prin Posta Romana - Coletarie - 17 Lei in max. 6 zile lucratoare
PLATA
- - La predare
- - Ramburs
Politica de retur
- - Produsul nu se poate returna.