Zbor Deasupra Unui Cuib De Cuci Ed 2018, Ken Kesey - Editura Polirom

Zbor deasupra unui cuib de cuci a dat titlul unei celebre ecranizari, in regia lui Milos Forman, avindu-i in distributie pe Jack Nicholson, Michael Berryman, Peter Brocco si Louise Fletcher. Zbor deasupra unui cuib de cuci, romanul care a lasat urme de nesters in literatura contemporana, este povestea zguduitoare a pacientilor dintr-un ospiciu condus cu mina de fier de sora-sefa Ratched, adepta unor metode de tratament barbare, precum electrosocurile si lobotomia. Singurul care i se opune este scandalagiul Randle Patrick McMurphy, simbolul revoltei impotriva autoritatii tiranice. Prin ochii altui pacient, seful Bromden, un indian urias, asistam la inclestarea dintre cei doi, care capata proportii aproape mitologice. "Fragment din roman "Zbor deasupra unui cuib de cuci" de Ken Kesey: "Dumnezeu stie cit raminem suspendati in starea asta! Apoi, treptat, ea slabeste butonul cu cite-o gradatie si asta-i inca si mai rau. Rabd mai bine starea mea de impietrire moarta decit sa vad mina ingalata ca in ulei a lui Scanlon, de cealalta parte, chinuindu-se trei zile sa puna pe masa o carte de joc. Plaminii mei se opintesc sa traga aerul gros, de plastic, printr-o gaura ca de ac. Incerc sa ma duc la closet, dar simt ca-s ingropat sub o tona de nisip, ce-mi striveste vezica pina ce scintei verzi ma strafulgera si-mi piriie la timple. Ma opintesc din fiecare muschi si oscior si ma aburc din scaun sa ma duc la closet, ma muncesc sa ma ridic pina ce bratele si picioarele-mi tremura in spasme si dintii ma dor. Ma imping iar si iar si nu reusesc sa ma misc mai mult de-o jumatate de centimetru de pe scaunul de piele. Asa ca-mi dau drumul sa cad la loc si renunt si las urina sa tisneasca din mine, activind o sirma fierbinte si umeda de pe cracul sting al pantalonilor, care pune-n functiune o alarma umilitoare, sirene si reflectoare; toata lumea sare in picioare si alearga imprejur cu tipete speriate, iar negrii imbrincesc multimea la o parte, napustindu-se drept la mine, agitind somoioage inspaimintatoare din sirme de cupru care trosnesc si scuipa scintei cind ating apa. Cam singura data cind ne mai slabeste cu controlul asta asupra timpului e in toiul cetii; atunci timpul nu mai conteaza. Se pierde si el in picla ca toate celelalte. (Dar azi n-au mai dat drumul la ceata cu toata forta, cel putin de la venirea lui McMurphy. Sint sigur c-ar mugi ca un bivol de-ar vedea ceata imprejur.) Chiar cind te scutesc de altele, ai de-nfruntat ceata si controlul asupra timpului, dar azi pesemne s-a-ntimplat ceva: nu ne-am mai pomenit cu nici unul din lucrurile alea abatindu-se asupra-ne, cel putin de la ora barbieritului. In dupa-amiaza asta toate par sa fie la locul lor. Cand intra-n tura schimbul al doilea, ceasul arata patru treizeci, asa cum trebuie. Sora-sefa le da liber tuciuriilor si mai arunca o privire prin sectie. Extrage un ac lung de argint din cocul siniliu cu reflexe metalice, si-si scoate din cap boneta alba, depozitind-o cu grija intr-o cutie de carton (cu bobite de naftalina impotriva moliilor) si-si infige acul inapoi in par c-o miscare experta. O vad dincolo de geam cum le ureaza o seara buna la toti. Ii da infirmierei micute, cea care are un semn din nastere, un biletel; apoi mina ei se intinde spre tabloul de comanda de pe usa de fier, cupleaza c-un pocnet difuzoarele din salonul comun: "Buna seara, baieti. Purtati-va cum trebuie". Si pune muzica mai tare decit de obicei. Sterge cu incheietura miinii geamul; privirea ei dezgustata ii da de-nteles grasanului negru, care tocmai a intrat in tura, c-ar fi cazul se-apuce sa-l curete, iar el incepe sa-l stearga c-un servet de hirtie cind ea nici n-a apucat sa incuie usa de la intrare dupa ea. "