Zilele regasirii mele

Autor(i): Elena Ferrante Editura: Realitatea Catavencu

Elena Ferrante este o napolitană discretă şi una dintre cele mai preţuite voci din literatura italiană de azi. Are succes, cărţile ei au fost comentate cu entuziasm în cele mai prestigioase publicaţii din Franţa, Germania, Marea Britanie şi SUA, dar se ţine departe de presă şi de vârtejul mondenităţii.

Timp de un an Zilele regăsirii mele a rămas în topul vânzărilor din Italia, lucru rar întâlnit pentru o carte care nu face compromisuri cu gustul mediocru. E, dimpotrivă, un roman în care tonurile roz lipsesc cu desăvârşire, povestea dură, neliniştitoare şi profund nedreaptă a unei femei între două vârste, Olga, care într-o dimineaţă află că, deşi n-a greşit cu nimic, va fi părăsită de cel care i-a fost soţ timp de 15 ani, Mario. Viaţa de fiecare zi a femeii care, până nu demult, îşi savura confortul conjugal împlinit şi de maternitate, se otrăveşte cu morbul geloziei şi ajunge, în scurtă vreme, la fixaţie patologică şi obsesie. îşi reneagă maternitatea, n-o mai interesează că plâng copiii şi nu dă doi bani pe clişeul reconfortant că există viaţă după despărţire. Se va tortura imaginându-şi rivala, mai tânără decât ea, dar şi retrăind episoadele de aur ale mariajului făcut praf; va povesti totul fără milă, ruşine sau frică de umilinţă. Calvarul masochist al unei feminităţi rănite e dramatizat cu o falsă cerebralitate, în care obsesia de a şti tot se transformă în perversiunea de a trăi exclusiv pentru a-ţi imagina ceea ce n-o să ştii niciodată.

Una dintre cele mai entuziaste cititoare ale italiencei este Alice Sebold, autoarea celebrului Minunatele oase: „Am citit acest roman într-o zi, din scoarţă-n scoarţă, forţându-mă să respir adânc, asemenea unui cufundător care, din când în când, ţâşneşte la suprafaţă“, nota Sebold despre Zilele regăsirii mele. Cartea care a cucerit-o pe Sebold – ca şi pe criticii de la New York Times sau Guardian – a fost ecranizată în regia lui Roberto Faenza, la fel ca l’Amore molesto (1995), roman adaptat pentru cinema de Mario Martone şi pentru care Elena Ferrante a făcut şi muncă de co-scenarist.

Alina Purcaru