1933, Mons. Dr. Anton Gabor, Romania, camerier papal, fondatorul si dir Institutului Presa Buna, catolicism/ Tamaseni / Iasi / Biserica Catolica

Anton Gabor s-a născut în ziua de 6 iunie 1883, la Tămăşeni. A urma şcoala elementară în satul natal, până la vârsta de 13 ani, când în ziua de 7 octombrie 1896 a intrat în Seminarul episcopal din Iaşi. După 10 ani de studii, în anul 1906 a fost trimis pentru studii superioare la Innsbruck, în Austria de astăzi. Reîntors în ţară, a fost sfinţit preot în ziua de 31 august 1908, la Iaşi. Apoi a mai continuat studiile de specializare până în anul 1911. La întoarcerea în Dieceza de Iaşi a fost numit profesor la Seminarul Catolic din Iaşi, până la închiderea acestui din cauza Primului Război Mondial. Fiind însă seminarist, Anton Gabor află că în anul 1903 a apărut la Bacău "Calendarul catolic", îngrijit de preoţii franciscani, o carte deosebită care i-a captivat pe toţi preoţii şi seminariştii din Dieceza de Iaşi. Părintele Iosif Malinowski (1857-1916), care publicase mai multe cărţi, la 16 decembrie 1908, fiind preşedintele unui comitet de înfiinţare a "Foii catolice", lansează un apel pentru publicarea unei reviste. Motivaţia stătea în contracararea presei care iese din făgaşul îndrumării spre bine şi în posibilitatea pentru catolici de a fi apăraţi împotriva calomniilor. Din apel aflăm că de mult timp se discutase despre apariţia unei publicaţii catolice: o foaie săptămânală sau un cotidian în română sau în franceză. Câţiva preoţi şi laici s-au întrunit de mai multe ori, au discutat şi au decis ca mai înainte de publicarea revistei să vadă dacă apariţia acesteia se bucură de interes în rândul preoţilor şi credincioşilor. După ce au obţinut binecuvântarea episcopului Nicolae Iosif Camilli, s-a format comitetul care a trimis apelul: "Credem deci că a sosit momentul să scuturăm inerţia noastră şi să ne adunăm toate puterile la un loc, spre a aduce odată la îndeplinire idealul dorit de atât amar de vreme". Programul publicaţiei şi un chestionar cu şapte întrebări au fost trimise mai multor preoţi şi laici din Arhidieceza de Bucureşti şi din Dieceza de Iaşi. La acest apel au răspuns doar 293 de persoane, prognozându-se peste 3000 de abonaţi. Numărul persoanelor fiind considerat prea mic, s-a amânat redactarea unei reviste, dar a continuat apariţia "Calendarului catolic". După ce a finalizat studiile doctorale la Innsbruck, în toamna anului 1911, părintele Anton Gabor s-a întors la Iaşi şi a fost numit profesor la Seminarul diecezan. În discuţiile pe care le-a avut cu părintele Iosif Malinowski, părintele Gabor a reluat ideea publicării unei reviste, după proiectul lansat în anul 1909. Însuşi părintele Gabor ne-a împărtăşit împrejurările în care intră în contact cu această publicaţie şi cum ia primele lecţii de jurnalism chiar de la pr. Malinowski: "Şcoala publicisticei o începusem sub direcţiunea Sfinţiei sale îndată ce m-am întors de la studii în următoarele împrejurări. Păr. Andrei Florea, actualul paroh de Grozeşti, pe atunci vicar la Bacău, făcându-ne o vizită la Seminar, se pronunţă mâhnit, că pe anul 1912 nu mai tipăreşte Calendarul catolic, deoarece nu mai este vreme. Am stăruit pe toate căile să nu facă un asemenea lucru, fiindcă ar fi păcat. Totodată i-am propus colaborarea, pe cât ne va fi cu putinţă. În sfârşit şi-a dat consimţământul şi, trimeţându-mi de la Bacău o parte din manuscris, am început tipărirea calendarului la Iaşi. Ca vicar general a Eparhiei, păr. Malinowski avea censura cărţilor şi aşa am ajuns în contact cu dânsul. Într-un chip cruţător mă făcea atent asupra tuturor greşelilor de limbă, asupra construcţiunilor frazei şi aşa mai departe, iar eu, dându-mi seama de vastele lui cunoştinţe, mă supuneam, deşi nu mă convingeam totdeauna". În acest context, află de la părintele Malinowski despre planul vechi al publicării unei reviste şi despre mijloacele puţine de a duce la împlinire un asemenea plan. În lunile următoare se conturează gândul de a duce mai departe ideea publicării revistei: "În noembrie al aceluiaş an (1912) îi comunic planul de a începe cu 1 ianuarie următor tipărirea revistei Lumina creştinului. La început se cam temea, dar când i-am arătat hotărârea tare de a-mi aduce la îndeplinire planul, mi-a dat îndrumările şi sfaturile trebuincioase pentru această grea întreprindere. Pe lângă câţiva alţi confraţi, părintelui Malinowski îi datoresc cel mai mare sprijin în începerea acestei reviste". Îndrumat de părintele Malinowski, în decembrie 1912 tânărul preot Gabor începe prin a se adresa preoţilor şi credincioşilor din Diecezele de Iaşi şi de Bucureşti, comunicându-le intenţia de a începe publicarea revistei. Nu a primit decât 18 cereri pentru abonament, dar nu s-a descurajat. Şi-a propus să pornească la drum invers: mai întâi să scoată revista şi apoi să vadă reacţia cititorilor. Pe cheltuiala proprie, în ianuarie 1913, cu aprobarea şi binecuvântarea episcopului Nicolae Iosif Camilli, scoate primul număr din "Lumina creştinului", în 16 pagini, format mic, B5. La finalul lunii decembrie 1912 revista era tipărită. La 30 decembrie 1912, trimite un exemplar arhiepiscopului Raymund Netzhammer, iar în scrisoarea care însoţeşte revista trimisă, părintele Gabor îşi exprimă greutăţile, îngrijorările, dar şi bucuria: "Am deosebita plăcere că după oarecari greutăţi vă pot trimite numărul întâiu al foii catolice Lumina creştinului. Vă rog, Înalt Prea Sfinţite, să îl primiţi cu aceiaş inimă cu care vi se trimite. Înainte de toate, vă rog cu cel mai profund respect de a-mi acorda binecuvântarea mie şi acestei neînsemnate foi, pentru ca lucrul început să poată urma cursul său înainte spre binele catolicilor. De binecuvântarea lui Dumnezeu prin mâinile Prea Sfinţiei Voastre am nevoie într-un chip cu totul deosebit. În locul al doilea, vă rog din inimă să ne ajutaţi atât cu preţiosul sfat al Înalt Prea Sfinţiei Voastre, cât şi cu alte mijloace pe care le veţi crede de cuviinţă. Vă rog mai departe, Înalt Prea Sfinţite, să fiţi blând în judecata acestei foi, în starea ei actuală. Erau multe greutăţi şi de aceea cu mare sforţare am voit să apară odată numărul întâiu, apoi la celelalte se vor face îndreptările cuvenite" Revista "Lumina creştinului" din ianuarie 1914 şi "Calendarul catolic pe anul 1914" redau câteva cuvinte prin care episcopul Nicolae Iosif Camilli aprobă revista "Lumina creştinului": "Bucuros dăm învoirea cerută împreună cu binecuvântarea noastră întru Domnul" (la 26 iulie când s-a cerut învoirea în scris), după ce 3 ianuarie 1913 scria din Monterubbioano (Italia): "Mă bucur şi te felicitez; mulţumindu-ţi, îţi dau din inimă binecuvântarea cerută". De asemenea, sunt notate şi cuvintele arhiepiscopului Raymund Netzhammer de la Bucureşti dintr-o scrisoare din 27 decembrie 1912 prin care îi răspunde părintelui Anton Gabor: "Eu îmbrăţişez cu căldură gândul Sfinţiei Voastre şi binecuvântez din inimă această întreprindere. Nu rămâne îndoială că aşa ceva este trebuincios şi că va avea o bună reuşită". Primele 2.000 de exemplare au fost expediate părinţilor parohi şi unor credincioşi. Interesul a crescut şi, la sfârşitul anului, părintele a scos cheltuielile făcute cu tiparul, hârtia şi expediţia. "Noi nu aşteptam să meargă aşa, cum a mers pentru un început, mai ales la nou unde catolicii nu sunt încă deprinşi cu aşa ceva", este notat în numărul din ianuarie 1914. "Cu numărul acesta - precizează părintele în revista din decembrie 1913 -, Lumina creştinului împlineşte un an de când a început să apară. Multe greutăţi a avut în cale, ca oricare început, dar cu ajutorul lui Dumnezeu ele au fost înlăturate cel puţin în parte, aşa că această foaie a putut să-şi continue destul de regulat drumul către locuinţele acelora, cari au binevoit să-i dea ospitalitate în sânul familiei lor". Redactorul cere, de asemenea, ca cititorii să vină cu sugestii şi propuneri, îşi exprimă speranţa că numărul cititorilor va creşte şi că este hotărât să meargă înainte cu lucrarea începută. Iată câteva paragrafe din primul articol al revistei: "Primeşte, aşadar, iubite cititor, această «Lumină a creştinului», care bate cu oarecare sfială la uşa ta; primeşte-o, căci îţi va fi întotdeauna un prieten şi sfătuitor la bine în toate împrejurările. Dea Dumnezeu, ca această «Lumină» să pătrundă până în cea din urmă locuinţă, unde se află un catolic, spre a-i aminti ceva despre credinţa, despre datoriile lui, şi astfel să-şi dea bine seama, de ceea ce trebuie să facă spre a se putea mântui. În chipul acesta «Lumina creştinului» ar fi un adevărat ajutor şi întrucâtva un suplinitor al preotului acolo, unde el nu poate pătrunde decât rareori, şi atunci numai în grabă. Această «Lumină» i-ar sta totdeauna la îndemână, să-l lumineze, când ar lua-o în mână. Oricine ai fi, cel ce citeşti aceste rânduri aduse ca o solie de "Lumina creştinului», ia-ţi hotărârea de a sprijini după putinţă această «Lumină», ca să-şi poată ajunge, câtuşi de puţin, ţinta propusă. Isus Hristos, adevărata «lumină a lumii», să o întovărăşească cu binecuvântarea sa în drumul ei, ca să aducă roade îmbelşugate în inimile tuturor acelora, care o vor primi în mijlocul lor". De ce s-a ales titlul "Lumina creştinului"? Din vechiul proiect al preotului Iosif Malinowski s-a păstrat ca subtitlu "foaie catolică lunară", care apoi se transformă în "revistă catolică lunară" (din iunie 1914) şi apoi în "Organ al Apostolatului Rugăciunii" (din ianuarie 1930). Apărea în 16 pagini, în prima zi a fiecărei luni, în formatul actual (B5: 23,5x18,5), iar paginile erau numerotate continuu, mai puţin coperţile, până la finalul anului. Redacţia şi administraţia erau la Seminarul din Copou (str. Ghica-Deleni 4bis la început, apoi, începând cu iunie 1913, str. Comănescu, 6). Abonamentul pe an era 2 lei, iar preţul unui exemplar 20 de bani. Pentru a răspândi şi mai mult revista, părintele instituie premii (exemplu: martie, aprilie, decembrie 1913). La fiecare final de an, cele 12 numere se legau, iar volumele erau puse la dispoziţia cititorilor. Primul număr, din ianuarie 1913, conţine următoarele articole: "Eu sunt lumina lumii" (p. 1-3), Modelul familiei creştine (p. 4-7), Cântarea credinţei (p. 7-8: poezie de pr. Francisc Mattas), Jubileul de 50 de ani de preoţie a P.S.S. Mons. Nicolae Iosif Camilli (p. 9-10), Ştiri diverse (p. 11-13): Principele Luitpold, regentul Bavariei; Principele Ludovic; Conversiune; Faptă eroică; Misionar premiat (p. 13), Bibliografie (p. 13), Copii dragi în pripă (p. 14: cântec), Poşta redacţiei (p. 15), Cuprinsul (p. 15), Au apărut (p. 16). Acest număr se deschide cu un articol program: "Eu sunt lumina lumii" în care se explică menirea revistei. Articolul porneşte de la un citat din Evanghelia după Ioan (8,11), din care prima parte va deveni motoul revistei, aşezat pe copertă: "Eu sunt lumina lumii". După ce face comparaţie între binefacerile soarelui de pe cer şi ale soarelui Cristos, care ne-a dat învăţăturile şi harul său, articolul arată că apostolii şi urmaşii lor sunt trimişi să propovăduiască aceste adevăruri. Scrierile sunt o prelungire a misiunii apostolilor. Lumina creştinului tocmai aceasta doreşte să facă: "Să propovăduiască pe înţelesul tuturora adevărurile aduse nouă de Isus Hristos; să înlesnească totodată răspândirea acelui foc dumnezeiesc, despre care vorbeşte el însuşi; să amintească evenimentele mai importante din lumea catolică, care sunt în stare să ne întărească în credinţa noastră". Scopurile se vor atinge prin articole care expun adevărurile de credinţă, poruncile şi sacramentele, care apără credinţa, explică anul bisericesc şi ceremoniile, prin pilde ale oamenilor mari şi povestiri morale. Editorialul se încheie cu îndemnuri de a primi revista, de a o citi şi sprijini, precum şi cu o rugăciune adresată lui Cristos ca să binecuvânteze lucrarea şi să facă să aducă roade în inimile cititorilor. Sub grija părintelui Anton Gabor, încă de la primul număr al "Luminii creştinului" apar câteva rubrici care apoi se regăsesc aproape în fiecare număr, precum "Ştiri diverse", cu informaţii religioase din ţară sau din Biserica Universală; rubrica "Bibliografie" redă revistele şi cărţile creştine care sunt recomandate pentru cititori; "Poşta redacţiei" apare de obicei pe ultima pagină sau pe copertă. De această rubrică răspunde părintele Gabor care dă răspunsuri la diferite cereri şi întrebări. Tot aici găsim îndemnuri la a se abona, răspândi sau a scrie articole: "Către Cucernicii părinţi parohi şi domnii dascăli. Vă rugăm să binevoiţi a lămuri pe catolicii noştri despre însemnătatea scrierilor bune şi să-i îndemnaţi a se abona la «Lumina creştinului» sau: "Un mare ajutor ar fi pentru «Lumina creştinului», dacă fiecare catolic ar căuta să răspândească această foaie printre prietenii săi. Numere de probă se vor trimite totdeauna gratis. Aceia, care ar voi să ne pună la dispoziţie diferite articole - şi îi rugăm pe fraţii noştri preoţi mai cu seamă pentru aceasta - pot vedea din expunerea scopului şi a mijloacelor, în ce chip ar putea să lucreze". Părintele Anton Gabor a scris foarte mult, întrucât cele mai multe articolele nu sunt semnate. Toate aparţin redacţiei, adică sunt scrise de redactor, care uneori se semnează "G." (februarie 1913) sau "A.G.", "Dr. A. Gabor" (mai, iunie, august, septembrie 1913), "Dr. Anton Gabor" (octombrie 1913). Începând cu februarie 1913, la finalul revistei se notează: "Pentru redacţie răspunde: dr. Anton Gabor". Revista a fost tipărită la Institutul de Arte Grafice "N.V. Ştefăniu & Co." Iaşi (Str. Ştefan cel Mare, 38) (ianuarie 1913 - august 1916), după care au fost alese şi alte tipografii. Aşa cum am scris în urmă cu câteva zile în medalionul dedicat părintelui Iosif Tălmăcel, la 14 aprilie 1913 apare la Săbăoani publicaţia "Viaţa", mai întâi buletin parohial care devine revistă redactată de părinţii franciscani. Noua publicaţie este apreciată de "Lumina creştinului" în numărul din luna mai: "Cu deosebită bucurie salutăm apariţia Buletinului Parohiei Catolice din Săbăoani Viaţa. Oricine îl răsfoieşte - şi se răsfoieşte cu mult drag, mulţumită materialului bogat, felurit şi în adevăr bine scris - se convinge, că niciodată bunul Dumnezeu nu lasă neîncununată de succes munca plină de râvnă a preotului (...). Acestea sunt toate numai începuturi! Cinstit să fie numele unor asemenea preoţi şi Domnul totdeauna cu dânşii, ca să lucreze şi mai departe cu aceiaş râvnă pentru a da sfintei Biserici fii credincioşi şi luminaţi şi patriei române cetăţeni cinstiţi şi cu dragoste de ţară!" La finalul anului 1913, părintele Anton Gabor, într-un articol intitulat "O operă ce trebuie înfăptuită", trage concluziile: "Ca pasărea ascunsă în desişul verde al copacului, care cântă de dragul ce vor s-o asculte, aşa pornit-am şi noi - cu sfială, se înţelege - însă hotărâţi să scriem pentru cei ce vor să ne citească (...) Am umplut o mică parte din golul ce era în populaţia noastră catolică (...) Am văzut cu multă mângâiere că «Lumina creştinului» a păşit pragul multor case şi că a fost întâmpinată cu căldură şi dragoste. Fapt care ne dovedeşte iarăşi pe de o parte că era nevoie de o asemenea publicaţie, pe de altă parte că dorul de citit a pătruns nu numai printre orăşeni, dar şi în însăşi inima celor de la ţară". Publicaţia de la Iaşi a fost apreciată în publicaţiile vremii. Notăm câteva reacţii. Calendarul catolic pe anul 1914, în cadrul rubricii "Cronica", scrie: "De la 1 ianuarie se tipăreşte la Iaşi «Lumina creştinului», o revistă lunară scrisă pentru poporul catolic, cu scopul de a-l instrui şi de a-i face cunoscută viaţa catolică din celelalte părţi". Calendarul notează pe scurt şi reacţia pozitivă a publicaţiei "Revista catolică" din Bucureşti, amintind şi de aprecierea pozitivă a revistei "Cultura creştină" din Blaj. Mai pe larg reacţiile respective pot fi citite în respectivele publicaţii. "Revista catolică": "«Lumina creştinului», foaie catolică lunară, redacţia şi administraţia: Iaşi, str. Ghica Deleni, 4bis. Începând cu 1 ianuarie a anului nou, apare în capitala Moldovei o revistă al cărei scop e: răspândirea adevărurilor descoperite de Isus, şi întărirea sentimentului religios. Spre a ajunge acest scop, «Lumina creştinului» va spune - pe înţelesul tuturor - învăţătura Bisericii şi va înşira faptele mai însemnate din Biserica Catolică (...) "Salutăm cu bucurie apariţia acestei reviste şi dorim să fie răspândită în straturile cele mai largi ale tuturor celor ce se interesează de învăţătura Domnului". "Cultura creştină": "Mişcarea catolică din ţară ne-a surprins anul acesta cu o nouă publicaţie lunară intitulată: «Lumina creştinului». Ea iese din Iaşi şi este îngrijită de preoţii catolici din anturajul arhiepiscopului de acolo, Mons. Nicolae Iosif Camilli, care nu putea să prăznuiască mai demn jubileul preoţiei sale de 50 de ani - decât contribuind cu îndemnul şi sprijinul său la scoaterea unei publicaţii, menită să întărească în credincioşii săi alipirea de legea lor... Foaia catolică lunară a ieşenilor, care costă anual numai 2 cor., se îndreaptă mai ales către credincioşii celor două eparhii catolice din ţară, dar va găsi, credem, şi la noi sprijinul material pe îl merită". Aşadar, în anul 1913, părintele Anton Gabor a dat naştere unui proiect în care se doreşte tipărirea de cărţi bune: Societatea "Sfântul Iosif". Pentru aceasta în mai multe numere cere sprijinul cititorilor, să se înscrie în această societate şi să contribuie financiar, arătând avantajele: "Cu câtă plăcere în serile lungi şi viforoase de iarnă, adunaţi roată la gura sobei, nu veţi asculta de glasul acestor cărţi, ce vă vor vorbi de credinţa voastră dragă, despre patrie şi vremile trecute, pline când de mândrie, când de amarnică răstrişte; sau vă vor înşira poveşti frumoase, curate, înălţătoare de suflet! Şi plăcerea ta va fi cu atât mai mare, cu cât cugetul îţi va şopti: şi tu ai părticica ta de muncă în întruchiparea acestui mândru sol de bine: autorul, cu mintea şi scrisul lui, şi tu cu banul ce-ai contribuit, ban, câştigat cinstit, cu mare trudă şi sudoarea frunţii". Pentru a vă delecta cu stilul jurnalistic al părintelui Anton Gabor, vă propun un text scris în urmă cu 100 de ani, când a fost consacrat şi înscăunat episcopul de Iaşi Alexandru Teodor Cisar: "Cu toate că nu ne puteam pune cu Bucureşti, totuş ne-am depus toate puterile pentruca primirea la Iaşi să fie cât mai bine reuşită. În acest scop s'a întors din Bucureşti P.S. Sa Păr. Ulderic Cipolloni, îndată ce a putut isprăvi conferinţele cu Î.P.S. Sa Episcopul nostru asupra afacerilor Eparhie, spre a lua toate măsurile de primire împreună cu Păr. Dr. Diomede Ulivi, Parohul Catedralei. Unii preoţi sosiseră de Marţi sara, iar ceilalţi erau aşteptaţi Miercuri dimineaţa. În curtea Catedralei se luau ultimele măsuri de aranjare. Întrucât se anunţase în jurnale şi ora sosirii, multă lume se adunase şi aştepta cu nerăbdare pe noul Păstor. Un lucru neliniştea pe toţi, nu cumva trenul să aibă o neobişnuită întârziere şi atunci s'ar fi făcut o mare încurcătură. Întârziere a fost, dar destul de mică pentru a se lua samă pe asemenea timpuri. La ora hotărâtă toţi eram însă pregătiţi pentru sosire. Un număr restrâns de invitaţi plecară la gară întru întâmpinare în frunte cu Prea Sfinţia Sa P. Cipolloni, restul poporului trebuia să se adune în curtea Bisericii Catedrale. Catedrala era special împodobită de către Călugăriţele Notre Dame de Sion; ograda era înconjurată de steguleţe tricolore şi de ramuri de stejar. În răstimpuri erau stâlpi cu steagul papal. Tot astfel şi din turnul bisericii steagul papal era înconjurat de steagurile tricolore ce fâlfâiau lin în adierea vântului. La intrarea în ogradă se ridica un mic arc de triumf. Direcţiunea şcolii primare de la Notre Dame îngrijise ca toate fetele să fie de faţă, îmbrăcate în alb, cu cununi de trandafiri pe cap; tot astfel şi orfelinele dela acea mănăstire veniseră îmbrăcate în voal alb. Aceste copile luaseră loc sub bolta ce conduce în ograda bisericii, unde îl aşteptau pe noul Episcop. Era o privelişte încântătoare, când priviai depe stradă această mulţime de fetiţe drăgălaşe, unele cu steguleţe în mână, altele cu flori pentru a le arunca înaintea iubitului Păstor. În fruntea cortegiului stăteau reprezentanţii Societăţei catolice cu steagul, urmau îndată trei fetiţe cari trebuiau să ofere Î.P.S. Sale câte-un buchet de flori întovărăşit de cuvinte de bun sosit în mijlocul nostru. Şi preoţii, cari nu plecaseră la gară, aşteptau îmbrăcaţi în cote. Ne uitam din când în când pe strada Ştefan cel Mare în direcţia de unde trebuia să vină, dar de multe ori trebuiam să ne întoarcem fără rezultat. Deodată apar vreo două trăsuri. Era venerabila doamnă Ana Cisar, care venise cu trenul prin Vaslui. Neliniştea deveni şi mai mare, căci nu ştiam ce s'a petrecut cu Episcopul nostru. Însă nu mult după aceea ştafeta noastră depe strada Ştefan cel Mare ne aduce vestea că vin. În adevăr în depărtare se zărea un şir de trăsuri în frunte cu un cupeu, ce venia destul de dămol. Un fior de emoţiune trecu prin inimile tuturor, şi fiecare căuta să-şi ocupe locul destinat. Într'aceea şi cupeul ajunge înainte bolţii. Mergem înainte spre a da ajutor să se coboare înaltul oaspete. Când deschidem uşa, vedem foarte multe buchete cu flori depuse la picioarele lui. Erau primite în decursul călătoriei dela diferite delegaţiuni eşite întru întâmpinare. Cel dintâi preot din Eparhia de Iaşi care a eşit întru întâmpinare la gară a fost Prea Cucernicia Sa Păr. Paul Mosel O.M.C., Paroh de Bacău, şi Vicarul Foran al districtului cu acelaş nume. La Roman îl aşteptau delegaţii de săteni din mai multe sate în frunte cu preoţii Grigorie Enariu, Iosif Berni O.M.C., Mihail Dumea şi Dr. Ioan Ferenţ. Cel dintâi ţinu un mic discurs de salutare în numele sătenilor adunaţi, cari apoi prezentară buchete de flori. Episcopul se întreţinu cu dânşii în mod familiar până la plecarea trenului, în care se suiră şi preoţii amintiţi spre a veni împreună la Iaşi. În gara Mirceşti erau adunaţi numai săteni de prin satele învecinate, cari făcură ovaţiuni călduroase noului Păstor. La Hălăuceşti i se făcu iarăş o primire foarte frumoasă. Afară de mulţi poporeni erau de faţă Părinţii Franciscani Francisc Mattas, Petru Morariu, Felix Rafaelli, Anton Bişoc, Iosif Tălmăcel şi Petru Pal. Tot aşa au fost orfelinele în frunte cu Contesa Lucia de Rochefort şi Maicile Franciscane. La Paşcani Păr. Iacint Bock O.M.C. a îndemnat pe enoriaşi de a eşi la gară întru întâmpinarea Î.P.S. Sale. Şi Păşcănenii au făcut-o bucuros. Şi aci a căpătat multe flori. La Tg. Frumos s'au urcat preoţii Iuliu Abescu, paroh de Butea şi Gheorghe Istoceanu, paroh de Oţeleni. Iată deci de unde se adunaseră acele buchete.