Cum am trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac

„La vremea lui, comunismul parea vesnic. Nu se întrevedeau solutii de iesire. Pe cât am putut, mi-am amenajat mici spatii de libertate, inevitabil însa limitate si aflate sub supraveghere.\r\nÎncepând din 1980, nu s-au mai facut nicaieri avansari în sistemul universitar. Era o nedreptate flagranta, care, în ce ma priveste, se traducea si printr-o jena financiara permanenta. De la un an la altul, viata devenea tot mai complicata. Începând cu pâinea cea de toate zilele. Oamenii, asezati la cozi nesfârsite în fata magazinelor alimentare goale, asteptau sa se aduca ceva, orice. Maica-mea descoperise la o coada «rezonabila» asa-zisii «cârnati de bere», cam suspecti de felul lor, pe care îi împarteam cu câinele. Câinelui chiar ca-i placeau.\r\nEvadam, pe cât posibil, din neplacuta realitate citind pe nerasuflate carti frantuzesti. Seara de seara, ascultam cu regularitate Vocea Americii. Am putut urmari astfel filmul întreg al destramarii regimurilor comuniste în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia… În presa româneasca nu se sufla o vorba despre ceea ce se petrecea la doi pasi de noi, de jur împrejurul tarii. România parea imobila. Pâna într-o zi, când totul a explodat, cu o violenta neînchipuita.“ – Lucian Boia