Elena Müller-Stăncescu-"Florăreasă", tablou de mari dimensiuni

Elena Müller-Stăncescu, deşi pictoriţă de succes, înzestrată cu un talent indiscutabil, astăzi licitată constant pe piaţa de artă românească, şi nu numai, cu frumoasele sale flori, pe nedrept nu are parte de o biografie cunoscută. Artista face din categoria acelor pictori "fără istorie": nu ştim când s-a născut, nu ştim când a trecut în nefiinţă. A fost soţia cunoscutului Constantin Stăncescu (director o vreme, după 1894, al Academiei de Arte Frumoase de la București), de la care îşi adaugă numele, alături de cel de Müller. Prin câteva repere se poate reconstitui o parte a activităţii sale care trebuie plasată începând cu finele secolului al XIX-lea şi care s-a încheiat, probabil în anii '40-'50 ai secolului trecut. Debutul ei cunoscut oficial este la 1889, când participă la Expoziţia Universală de la Paris, fapt ce poate sugera deja un artist consacrat. În 1902 expunea la Ateneul Român, iar apoi o regăsim cu o expoziţie în anul 1930, tot în Bucureşti. Nu este exclusă o apropiere de arta lui Th. Aman, mânuirea pensulaţiei cu mare forţă şi siguranţă, precum şi academismul din pânzele sale fiind evidente. Mare iubitoare a florilor, imortalizate în splendide picturi, Elena M.S. nu a omis nici florăresele, cele care îmbiau trecătorii cu florile ţinute în coşurile împletite. Dacă într-o altă pictură ("Florăreasă" - GOLDART) accentul este pus pe ansamblu, în această lucrare accentul este pe fizionomia femeii. Ştergerea culorii de pe faţa personajului este aparentă, artista optând pentru alternanţa cu culoarea cartonului suport. Rară în pictura sa, portretistica nu este însă străină artistei. În cazul acesta nu putem să nu remarcăm apropierile de maniera redării personajele feminine de către Petre Bulgăraş. Pictură în ulei pe carton gros, semnată dreapta jos, cu negru, "Stăncescu". Ramă frumoasă, masivă, din lemn. Dimensiuni: 84 x 66 cm (cu ramă); 67,5 x 50 cm (fără ramă).