Lucian Blaga, „Rainer Maria Rilke”, eseu manuscris expediat Rodicăi Daniello

Manuscrisul unui eseu despre poetul austriac Rainer Maria Rilke, 1875-1926. În anul 1928, Lucian Blaga, aflat în peregrinările sale pe la marginea diplomației și pe meleaguri europene, decide să staționeze în Elveția, la Berna, unde are prilejul de a cunoaște două dintre persoanele apropiate poetului Rainer Maria Rilke, un pictor și o dansatoare. Cei doi afirmă că au avut o relație strânsă cu poetul cât timp acesta a locuit în Berna, afirmând despre spiritualitatea acestuia că nu a reușit să-și însușească o desăvârșită smerenie și nici să-și domine anumite reacții ce s-ar putea numi cel puțin orgolioase, deși „cultiva un panteism creștin de formule aproape brahmane și ducea o viață într-o sărăcie franciscană”. Lucian Blaga este de părere că poetul este unul dintre cei mai mari lirici ai lumii, descriindu-i poezia ca un sunet și o melodie, adâncindu-se cât mai mult și devenind o lirică de cunoaștere, o poezie a sensibilității metafizice. Tot despre poezie, el afirmă că există două categorii la Rilke, o poezie unde ermetismul pornește de la cuvânt și rămâne la cuvânt, un ermetism al falselor, și o poezie anevoioasă, greu accesibilității și inteligenței de toate zilele. Lucian Blaga afirmă că poezia lui poate fi definită ca o luptă cu tainele lumii, făcând comparație cu lupta dintre Iacob și îngerul. Pe lângă poezie, Rainer Maria Rilke a scris și proză în care miracolul se împletește cu fapte dintre cele mai firești, opera lui fiind caracterizată de o sublimă naivitate și un rafinament greu de depășit. Lucian Blaga subliniază în eseu faptul că poetul a călătorit mult, cunoscând cele mai multe țări din Europa, precum Italia, Franța, Anglia, țările scandinave, ajungând chiar și în Rusia. Totuși, el a ales să-și petreacă ultimii ani în Elveția, considerând-o „sala de așteptare a lui Dumnezeu, o ultimă patrie, pe ale cărei podișuri învață să moară”. Manuscrisul este redactat în creion, pe șase file veline numerotate de autor, doar recto. Titlul manuscrisului este subliniat și se găsește la începutul eseului: Rainer Maria Rilke. La final se păstrează semnătura olografă a lui Lucian Blaga, alături de o însemnare olografă cu cerneală albastră, în care autorul oferă acest eseu Rodicăi Daniello, fiica Elenei Daniello.