MEDALION SFANTUL BENEDICT JOSEPH LABRE hramul celor fara ADAPOST colectie UNICAT

9 foto grafii in galeria foto. PIESA RARA de COLECTIE. Provenienta FRANTA, aprox 1850 - 1900. Nu prezinta marcaje. Dimensiuni = foto 8 si 9. Executat manual. Benedict Joseph Labre, (limba franceza: Benoît-Joseph Labre), 25 martie 1748 - 16 aprilie 1783, a fost un cerşetor de limba franceza, Terțiar franciscan și catolic sfânt. Labre sa născut în 1748 în satul Amettes, lângă Goblen, în fosta Provincie de Artois în nordul Franței. El era cel mai mare dintre cei cincisprezece copii ai unui prosper comerciant, Jean-Baptiste Labre, și al soției sale, Anne Grandsire. Labre avea un unchi, preot paroh, care trăia la o anumită distanță de casa familiei sale; acest unchi l-a primit cu bucurie și și-a început educația timpurie pentru preoție. La vârsta de șaisprezece ani, s-a apropiat de unchiul său pentru a deveni un Trappist călugăr, dar părinții lui i-au spus că va trebui să aștepte până când va crește. Când Benedict avea vreo optsprezece ani, o epidemie a căzut asupra orașului, iar unchiul și nepotul s-au ocupat în slujba bolnavilor. În timp ce unchiul avea grijă de sufletele și trupurile oamenilor, Benedict mergea încolo și încolo, îngrijind vitele. Printre ultimele victime ale epidemiei se afla unchiul lui Labre. Labre a plecat spre La Trappe Abbey să se aplice Ordinului, dar nu a îndeplinit cerințele lor. Era sub vârstă, era prea delicat; nu avea recomandări speciale. Ulterior a încercat să se alăture Carthusi și Cistercienii, dar fiecare ordin l-a respins ca nepotrivit pentru viața comunală. El a fost, timp de aproximativ șase săptămâni un postulant cu cartușii de la Neuville. În noiembrie 1769 a obținut admiterea la mănăstirea cisterciană din Sept-Fonts. După o scurtă ședere la Sept-Fonts, sănătatea sa a cedat și s-a decis că vocația lui se află în altă parte. Labre, conform tradiției catolice, a experimentat o dorință pe care a considerat-o că i-a fost dată de Dumnezeu și inspirată din exemplul lui Alexius al Romei și cea a pelerinului terțiar franciscan, Sfântul Roch, „să-și abandoneze țara, părinții și orice este măgulitor în lume pentru a duce un nou tip de viață, o viață cea mai dureroasă, cea mai penitențială, nu într-un pustiu, nici într-un claustru, ci în mijlocul lumii, vizitând cu devotament ca pelerin faimoasele locuri de devotament creștin". Labre s-a alăturat Al treilea Ordin al Sfântului Francisc și s-a așezat pe o viață de sărăcie și pelerinaj. El a călătorit mai întâi la Roma pe jos, subzistând din ceea ce putea obține cerșind. Apoi a călătorit la majoritatea altarelor majore din Europa, adesea de mai multe ori fiecare. A vizitat diverse altare în Loreto, Assisi, Napoli, și Bari in Italia, Einsiedeln în Elveţia, Paray-le-Monial în Franţa, și Santiago de Compostela în Spania. În timpul acestor călătorii el călătorea întotdeauna pe jos, dormind în aer liber sau într-un colț al unei camere, cu hainele murdare și zdrențoase. Odată, s-a oprit la ferma lui Matthieu și Marie Vianney, care vor deveni ulterior părinții Curé d'Ars. El a trăit din puținul pe care i l-a dat și a împărtășit deseori puținul pe care l-a primit cu alții. Se spune că a vorbit rar, s-a rugat des și a acceptat în liniște abuzurile pe care le-a primit. Făcând acest lucru, Labre urmărea rolul mendicantului, „Prost-pentru-Hristos, "găsit mai des în Biserica Răsăriteană. De multe ori s-ar fi leșinat atunci când contempla coroana de spini, în special și, în timpul acestor stări, se spune că ar levita sau bilocate. S-a spus, de asemenea, că a vindecat pe unii dintre ceilalți fără adăpost pe care i-a întâlnit și că a înmulțit pâinea pentru ei. În ultimii ani ai vieții sale (treizeci de ani), a trăit în Roma, pentru o vreme trăind în ruinele Colosseum, și ar pleca doar pentru a face un pelerinaj anual la lăcașul din Maica Domnului din Loreto. El era o figură familiară în oraș și cunoscut sub numele de „sfântul lui Patruzeci de ore"(sau Ore de carantă) pentru dedicarea sa Euharistică adorare. Cu o zi înainte de a muri, Labre s-a prăbușit în biserica din Santa Maria ai Monti, blocuri de Colosseumși, în ciuda protestelor sale, a fost dus caritabil la o casă din spatele bisericii din Via dei Serpenti 2. A murit acolo de malnutriție la 16 aprilie 1783, în timpul saptamana Sfanta, și a fost îngropat în Biserica din Santa Maria ai Monti. Lui Labre duhovnic, Marconi, și-a scris biografia și a atribuit 136 de cure separate mijlocirii sale în termen de trei luni de la moarte. Aceste minuni au fost esențiale în convertirea Cuviosului John Thayer, primul duhovnic protestant american care s-a convertit la catolicism, care locuia la Roma în momentul morții Sfântului Benedict. Un cult a crescut în jurul lui foarte curând după moartea sa; a fost declarat Binecuvântat de Fericitul Pius al IX-lea în 1860 și canonizat de Papa Leon al XIII-lea în 1881. Benedict este hramul celor fără adăpost. A lui zi de sărbătoare se observă pe 16 aprilie. Enciclopedie site:ro.