Memorii- Nichifor CRAINIC

COLECȚIE vol. 1-3: 1. Nichifor CRAINIC. Zile albe, zile negre. București: Editura Floare Albă de Colț, 2015, 448 p. Manuscrisul acestor memorii - o capodopera a genului memorialistic -, scrise în anii 1945-1946, când Nichifor Crainic a fost sub mască-pribeag în ţara sa (se ascundea de autorităţile prosovietice la Mănăstirea Sâmbăta de Sus – protejat de stareţul Arsenie Boca - şi prin satele ardelene), a fost salvat şi păstrat cu grijă de către Părintele Arsenie Boca (1910-1989), într-o perioadă (1947-1962) când puteai fi trimis în temniţă sau la Canalul Dunăre-Marea Neagră dacă deţineai scrieri de-ale lui Nichifor Crainic. „M-am ridicat dintr-o sărăcie lucie, însufleţit de tatăl meu fără carte, care m-a voit «om mare» ca şi învăţătorul genial pe care l-am avut în sat. Ceea ce am luat din casa părintească pentru formaţia ulterioară este emoţia de copil când bunica după tată mă trimitea pe lunca Neajlovului să culeg ghiocei şi Floarea Paştelui, mergând dus de mâna ei, să le depunem pe masa sfântă în Vinerea Mare şi să ne dăm amândoi «pe sub Domnul Hristos». Apoi, în aceeaşi noapte a marii dureri mergeam cu mama la morminte, şi auzeam jelania sfâşietoare evocând sufletele morţilor în cimitirul înstelat de lumânări. Trăiam emoţii covârşitoare. De la tata mi-a rămas prima educaţie literară, când mă lua pe genunchi, spunându-mi baladele haiduceşti ale Munteniei în luptă cu turcii. Dacă aş fi rămas în sat, sigur aş fi fost poet popular. Încă din şcoala primară versificam. Cum m-am ridicat apoi? Numai prin puterile mele proprii şi printr-o încredere spontană în ajutorul Celui de Sus, căci altul n-am avut.” (Nichifor Crainic) Academicianul IOAN NICHIFOR CRAINIC (n. 22 dec. 1889, Bulbucata, Vlaşca, azi jud. Giurgiu; d. 20-21 aug. 1972, Mogoşoaia, Bucureşti-Ilfov) – poet, profesor de teologie mistică, publicist tangenţial politic, ziarist. Distincţii: academician (membru titular din 21 mai 1940); Doctor Honoris Causa al Universităţii din Viena (5 nov.1940); Premiul Naţional de Poezie (1928). Studii: 5 clase primare în comuna natală; 1904-1912 Seminarul Central din Bucureşti; 1912-1916 Facultatea de Teologie din Bucureşti; 1920-1922 Filosofia la Universitatea din Viena (neterminată). Activităţi: 1912-1916 Funcţionar la Casa Corpului Didactic; 1916-1918 Soldat sanitar în Primul Război Mondial; 1923-1926 Director al secţiei culturale la Fundaţia Principele Carol; 1926-1932 Profesor la Facultatea de Teologie din Chişinău; 1932-1944 Profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti; 1940 Preşedinte al Radiodifuziunii Române; 1942-1944 Preşedinte al Societăţii Cinematografice „Filmul românesc”; Demnităţi politice: 1926-1927 Secretar General al Ministerului Cultelor şi Artelor; 1929 Deputat independent de Vlaşca; 1940 Ministru al Propagandei în Guvernul Gigurtu; 1941 Ministru al Propagandei în guvernul Ion Antonescu. Cărţi de poezie: 1906 - a publicat versuri încă din clasa a III-a de seminar în diverse reviste literare; 1916 „Şesuri natale”; 1920 „Darurile Pământului”; 1921 „Privelişti fugare”; 1925 „Cântecele patriei”; 1932 „Ţara de peste veac”; postum, 1990 „Şoim peste prăpastie”, versuri create în temniţele Aiudului, unde a fost închis 15 ani de către „apostolii urii” ai comunismului: „Duminica dimineaţa, nu terciul era aşteptat, ci predica lui Nichifor Crainic, spusă în şoaptă să nu audă gardianul... Poeziile lor au suplinit antibioticele, vitaminele, poeziile lor ne-au ţinut de foame.” (Nicolae Enescu, Memoria lacrimei) 2. Nichifor CRAINIC. Pribeag în țara mea - Sub mască. Memorii și poezii din Ardealul invadat 1944 – 1947. București: Editura Floare Albă de Colț, 2019, 240 p. În anul 2019 se împlinesc 130 de ani de la nașterea gânditorului român Nichifor Crainic (1889-1972). Cartea aceasta cuprinde amintirile și poeziile din pribegie ale academicianului Nichifor Crainic din perioada 23 august 1944 - 24 mai 1947 (București, Sibiu, Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, Grosuri Blăjeni, Zdrapți, Vața, Lepindea, Icland, Cerghid). Această a doua ediție, spre deosebire de ediția precedentă, a fost îmbogățită cu poeziile compuse în acei ani tulburi, publicate acum în premieră. După această perioadă au urmat cei 15 ani de temniță grea la Aiud (cartea „Am cunoscut iadul!”), unde s-a urmărit exterminarea elitei intelectuale românești de către bolșevici precum Bodnarenko (ce și-a luat nume românesc Gheorghe Pintilie), care s-au instalat în special în cartierul Primăverii și în funcțile cheie ale statului. „Cei care vor vrea să ştie cine am fost să mă caute în revista «Gândirea», în cursurile de la Facultatea de Teologie, între membrii Academiei Române, în scrierile mele. Acolo sunt eu, sub cruce un pumn de ţărână...” (Nichifor Crainic) Ajută-mi Tu, stăpân ceresc, / Nepângărit de braț dușman / Să ᾽nfășur cerul românesc / În sarica unui cioban. / Iar codrul de-o mai fi român / Pe creștetul de stâncă dac, / În hăul lui am să rămân / Din zdrențe slavă iar să-mi fac! (Odă din pribegie) 3. Nichifor CRAINIC. „Am cunoscut iadul!” Mărturii din închisoare. 1947-1962. București: Editura Floare Albă de Colț, 2016, 240 p. Cartea cuprinde Memoriile din închisoare (1947-1962), Răspunsul la actul de acuzare şi Poeziile reprezentative din temniţa Aiudului ale genialului academician Nichifor Crainic (1889-1972). „Cu toată nedreptatea suferită, n-am crezut niciun moment că voi muri în închisoare. Asprimea absolută a închisorii poate să-ţi anuleze văzul, auzul, să-ţi infecteze mirosul, să-ţi mortifice gustul şi să-ţi interzică pipăitul. Un singur lucru rămâne intact, cugetul tău, eul tău, spiritul tău. E singurul loc unde rămâi stăpân absolut tu însuţi. Anulat pentru lumea dinafară, te refugiezi în spirit şi trăieşti mai intens ca oricând. Fireşte, pentru asta îţi trebuie o disciplină pe care-o aveam, doar nu degeaba studiasem secretele vieţii interioare a spiritului. Dezlipit în mod forţat de lumea dinafară în care ai trăit până ieri, când izbuteai să accepţi fără revoltă această izolare absolută, ajungeai la o pace interioară, la o concentrare şi la o reculegere esenţială, care dădeau spiritului o dispoziţie de activităţi înalte. La mine, în trei moduri se manifestau aceste activităţi: în rugăciune, în cântec popular şi-n poezie. În rugăciune îmi apăreau toţi viii şi morţii mei, fiinţe iubite, prieteni şi duşmani pentru care mă rugam deopotrivă. Multele cântece populare pe care le ştiam îmi reveneau pe rând. Cum nu era voie să le cânţi cu glas, le cântam în gând ceasuri întregi. Ele îmi evocau îndeosebi ţara copilăriei şi-mi creau, ca şi rugăciunea îndelungată, o dispoziţie prielnică poeziei. Poezia năvălea în spirit cu nemiluita. Trebuia o luptă să te fixezi la anumite teme pentru ca ulterior să le ţii minte. Le compuneam în cap, fixându-le în memorie ca pe hârtie. Le repetam în gând până la cristalizarea formei, apoi treceam la alta. Le recapitulam din când în când pe măsură ce apărea una nouă în orizontul interior al rugăciunii şi al cântecului popular. Am compus un volum întreg pe care îl reciteam în minte ca din cartea tipărită. Aş fi putut să compun mai multe volume, dar m-am înfrânt ca să le pot memoriza exact. Ceea ce este curios este că foamea, cu cât e mai acerbă, cu atât devine stimulent pentru poezie. Într-o perioadă, când nu mă puteam ţine pe picioare, am făcut poemul haiducesc Baldovin şi Mădălina de cinci sute de versuri, câte o sută pe noapte. În a şaptea zi de greva foamei am făcut poezia Rugăciune pentru pace. Ceilalţi deţinuţi le învăţau şi le răspândeau din celulă în celulă şi din închisoare în închisoare. Zeci de mii de oameni le-au ştiut pe dinafară. Era un fenomen analog cu geneza folclorului. Dar cu cât o poezie vorbită se depărtează de origine, cu atât i se alterează forma originală, deteriorându-se, ceea ce se petrece şi-n folclor.” POEZII CREATE ÎN TEMNIŢA AIUDULUI: Unde sunt cei care nu mai sunt?; Doina munţilor sau Doina mea; Cântec de după gratii; Când mugurii surâd a floare; Rugăciunea din amurg; Ucenicul; Bufniţa; Dăruire; Eu; Cântecul potirului; Cântecul foamei; Milogul; O păsărică; Cântec de departe; Şoim peste prăpastie; Însămânţare; Vecernie; Rugăciune pentru pace; Barza; Portret; Noaptea învierii; Dolores; Cântec de primăvară; Baldovin şi Miralina; Moartea-nţeleaptă; Cocorul; Rugăciune; Familiară.