Permis de libera intrare la Strandul Kiseleff ,1931, ziaristul Grigorescu Mircea

In 1908 s-a născut cel ce avea să devină o personalitate proeminentă în publicistica românească din secolul XX, Mircea Grigorescu. A debutat în presă încă din timpul liceului prin colaborarea la Revista liceului „Sf. Sava” din Bucureşti sau mai bine zis prin înfiinţarea acestei reviste, căci aceasta a fost marea sa chemare: să fie nu numai un ziarist talentat ci şi un „făcător” de ziare şi reviste. Geo Bogza spunea: „dacă îl laşi pe Mircea Grigorescu într-un pustiu cu o maşină de scris, el îţi scoate o revistă”. A continuat apoi meseria de ziarist la marea şcoală a „Adevărului” şi la „Dimineaţa”, urcând cu talent şi tenacitate, treaptă cu treaptă în ierarhia gazetărească, de la reporter până la secretar general de redacţie. Activitatea sa a continuat apoi această ascensiune la ziarul „Timpul” al lui G. Gafencu, fiind desemnat directorul acestui ziar odată cu numirea lui Gafencu în postul de ministru la Moscova. Devenit lider al presei democrate, îşi înfinţează apoi propriul ziar „Ecoul”, ziar care a fost înfinţat din fiinţa sa. În jurul acestui ziar sau mai bine zis în jurul lui Mircea Grigorescu, s-au adunat mare parte din gazetarii şi scriitorii de elită ai generaţiei interbelice, cum ar fi Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Geo Bogza, Marin Preda, Petre Dumitru, V. Ierunca, M. Sadoveanu, etc. În timpul celui de-al doilea război mondial a îndeplinit funcţia de consilier ministerial pentru Presă la preşedenţia consiliului de miniştri. După cotitura României şi mai ales după 6 martie 1945, odată cu dispariţia presei libere şi democratice din ţară, Mircea Grigorescu a intrat într-un con de umbră sau mai bine zis a dispărut. S-a crezut că a fugit în străinătate, apoi s-a presupus că era arestat şi pierdut în Guagul represiv-comunist. Cert este că despre soarta lui nu s-a ştiut nimic vreme de ani de zile, însăşi securitatea abandonând sau slăbind investigaţiile. Ziaristul şi făcătorul de reviste Mircea Grigorescu a reapărut însă în presă odată cu apariţia revistei „Lumea” alături de G. Ivaşcu. Frenezia sa de a scrie, încătuşată timp de mulţi ani de zile, a izbucnit şi s-a manifestat prin colaborarea la numeroase ziare şi reviste, precum şi prin asigurarea posturilor de secretar general de redacţie la „Lumea”, „Contemporanul” şi în final, la „România literară” alături de G. Ivaşcu, N. Manolescu şi alţii. De asemenea, a colaborat şi a fost secretar de redacţie la revista „Magazin Istoric” încă din primul an de apariţie până la trecerea sa în lumina umbrelor (18 februarie 1976). Mircea Grigorescu a străbătut câteva regimuri politice cu ţigara aprinsă nelipsită din colţul gurii cu pana alertă, cu mintea lucidă, onorând gazetaria ca un mare senior.