Specificatii
Descrierea este împărțită astfel: "I. Informații:", "II.
Negociere:", "III. Oferte personalizate:", "IV. Transport:", "V.
Ideal:", "VI. Mențiuni:". I. Informații: > Sticlele de colecție
Coca-Cola Zero Zahăr (fără zahăr, produse în 2018, cu dată de
expirare: 07/2019), 330 ml/0,33l, facând parte din ediția limitată
,,Vară 2018", rare, originale, nedesfăcute, românești, au fost și
sunt păstrate în condiții foarte bune! Paharul (neutilizat), de
asemenea, are design interesant conceput, ce se potrivește foarte
bine acestei ediții și acestui set. Menționez că trebuia să primesc
sticle (PET) de 0.5l, însă din motive pe care nu le cunosc, am
primit setul (în 2018) așa cum apare în poze. > Pentru cei
interesați să consume (conținutul) la rece, confirm că am consumat
acum 2 ani (erau 4 în total), și că gustul era același ca și în
2018. Consider că merită experiența, de a identifica diferențele și
nu numai. > Deoarece aș fi dorit să postez mai repede unele
anunțuri (încă de anul trecut), am decis să aplic reduceri de mai
multe sezoane (Crăciun, Paște etc.) la unele dintre produsele
vândute! Timp de două luni (începând cu 1 Mai 2023), reducerile
aplicate vor rămâne valabile. După anunțarea scoaterii reducerilor
(unele sau toate), prețurile vor urca până la cât decid, după niște
analize proprii realizate. *Doresc să vând setul întreg, la prețul
de 400 de lei, dar sunt deschis pentru a vinde separat. II.
Negociere: Prețul este ușor negociabil, puteți propune orice sumă
(adică suma propusă poate începe de la: 1 leu/ron), sau chiar ceva
la schimb (orice). Asta nu înseamnă că accept din prima, analizez
toate ofertele primite. III. Oferte personalizate: > Se pot
realiza oferte personalizate (de exemplu: doriți să cumpărați
produse din mai multe anunțuri, după stabilim o reducere pentru
prețul final plătit). *> Putem discuta despre alegerea a două
sticle (de pildă: 1 Original și 1 Fără Zahăr din ediția ,,Vară
2018", pentru a forma un set de doi), cu discutare despre aplicarea
unor reduceri ș.a.m.d. IV. Transport: Trimit prin diverse mijloace,
încercând să aleg preferințele cumpărătorului (firmă de curierat,
Poșta Română etc.) Este posibilă deplasarea până la domiciliul
dumneavoastră, însă trebuie discutat în detaliu. Este posibil și să
fie gratuit. V. Ideal: - pentru a oferi un cadou total surprinzător
cuiva; - de pus în colecția dumneavoastră; - de păstrat pentru mai
mulți ani și de vândut la un moment dat (vă puteți gândi că
investiți astfel într-un produs căruia îi crește prețul de
vânzare), întrucât se valorizează în timp; - de
testat/experimentat, consumând conținutul; - de comparat cu
băuturile carbogazoase din zilele noastre. VI. Mențiuni: > Dacă
este cazul, produsele pot suferi modificări la cererea
cumpărătorului (de exemplu: lipirea unei părți a unui ambalaj).
> Pentru unele dintre produse se pot aplica reduceri din partea
mea, care sunt menționate în descrierea fiecărui anunț. >
Fiecare produs vândut de către mine are o poveste în spate. Există
valoare sentimentală pentru fiecare dintre ele, din acest motiv
sunt onest când vine vorba de vânzarea acestora. Pentru unele
produse au fost deja postate scurte povești, pentru altele urmează
(ca și pentru acesta). > Încă nu sunt postate toate produsele
(de pildă: sticle/doze fără conținut) pe care le am pregătite
pentru vânzare. > Mai am fotografii (nu cu privire la toate
produsele), pe hdd-urile personale, cu bonurile pe care apar
produsele achiziționate în trecut, sau cu locurile (magazine,
restaurante, benzinării, frigidere etc.) de unde le-am cumpărat.
Dacă aveți nevoie și de asemenea detalii, trebuie să mă anunțați în
privat (voi posta și public dacă e cazul). > Mă puteți întreba
în privat dacă am sau nu pe stoc produse pe care le căutați (puteți
specifica și detalii, precum: lot, anul producției, model
ș.a.m.d.). Dacă mai aveți nelămuri cu privire la produs, transport
sau orice altceva, îmi puteți scrie oricând în privat, sau mă
puteți suna!