Triod, Iași, 1747 - D

Triodion. Acum întâiu într-acestaș chip s-au tipărit de Duca Sotiriovici Tipograful dela Thasos cu a căruia cheltuială, întru a sa tipografie în Iași. La anul dela zidirea lumii, 7255, iară dela Întruparea Domnului, 1747. +, 297 (recte : 294) f. cu signat. : il. ; 2° (35 cm), 50 R (32 x 19 cm). Unica ediție ieșeană de secol XVIII, a Triodului. Ediția de secol XIX este semnalată în volumul al III-lea al BRV, poziția 922, p. 157, pe baza consemnărilor lui N. Iorga în Inscripții, II (nr. 145 și 288). În BRV Additamenta nu sunt citate/menționate edițiile 1747 și 1816 ale Triodului de Iași, doar edițiile sincrone de București și Buda. Găsim, în schimb, referiri la ornamentică în discuția asupra Sinopsis-ului din 1747, în care apar frontispicii și viniete identice cu cele din cartea de față, ca și în Liturghierul tipărit de acest meșter tot la 1747 (și reproduse, bunăoară, în Ceaslovul din 1750). Duca Sotiriovici nu este doar tiparnicul cărții, ci și alcătuitorul celor 6 stihuri politice asupra stemei prea luminatului, slăvitului, și blagocestivului Domnului Io Grigorie Ghica Voevod (dedicație prezentă și în celelalte cărți ale sale). Totodată, în calitate de editor și editor comercial, semnează și scrisoarea de dedicație (absentă din acest exemplar).  “Fieștece lege dreaptă mă silește pre mine, prea înălțate și de Dumnezeu credincioase Doamne, ca să închin Măririi tale cu datorita cinste și evlavie pre acest de suflet folositoriu Triod, care acum cu cheltuială nu puțină vrui ca să-l tipăresc pre limba moldovenească, spre desăvârșita înțălegere și urmata folosință lăcuitorilor Țării aceștiia, întru care iarăși au așezat și au înnălțat Dumnezeiasca pronie pre a ta înnălțime apărătoriu vrednic și oblăduitoriu bun cuviințat”. Duca Sotiriovici a fost, în primul rând, un destoinic şi înzestrat om de cultură, poliglot, un dascăl, traducător, versificator şi tipograf apreciat de intelectualitatea vremii. A fost preceptorul fiilor lui Grigorie Ghika al II-lea şi favorit al mitropolitului Nichifor Peloponesianul, iar domnitorii Constantin Mavrocordat (în cele patru domnii ale sale în Moldova) şi Mihail Cehan Racoviţă i-au încredinţat tălmăcirea după original elin a cărţilor bisericeşti apărute sub patronajul lor, arătându-i multă preţuire şi dând mărturie asupra talentelor sale. Vel logofătul Iordache Cantacuzino a susţinut pe drept temei activitatea de traducător a lui Duca, printr-un certificat din anul 1755, care-i atestă, acestuia, meritele. Adus din Grecia, de la Thassos, de urmaşul lui Nicolae Mavrocordat, în 1741, Duca Sotiriovici a înfinţat la Iaşi o nouă tiparniţă în locul celei mitropolitane care nu mai funcţiona din 1732, căpătând și anumite privilegii (danii, scutiri fiscale, salariu) întărite prin hrisovul din 30 martie 1750. Tipar negru și roșu, pe suport manufacturat, cu pontuzouri; două coloane de text. 4 corpuri de literă chirilică, 3 tipuri de literă majusculă (din care un tip grecizant). Custos.  Foile liminare și prima foaie a textului, în chenar alcătuit din flori de compoziție tipografică. Titlul de intrare în materie se profilează pe o bordură înflorată, cu elemente ce intersectează discret și anturează slovele caligrafice în relief. Ornamentica de această factură (cu negru și roșu) se compune din frize simple sau compozite, pe 2-3 rânduri, spre sfârșitul volumului, perechi de motive ce încadrează colontitlurile, anturaje (cruciforme)ale frontispiciilor gravate, o tipologie frecvent întâlnită în filele imprimatelor, cu minime inovații, cum ar fi motivele romboidale ce apar tot spre sfârșitul cărții. Apare și o vinietă angelomorfă – un serafim (cu roșu). Ornamentele în xilogravură sunt realizate fără contrast (cu mici excepții), în aceeași manieră stilistică cu a peceții duble: aceasta etalează, în centrul compoziției, simbolurile heraldice ale Valahiei și Moldovei – corbul cruciat pe creanga unui stejar (lipsit de prezența luminariilor care-l încadrează, în heraldica muntenească), și, doar sugerat, alături, părând suspendat în aer, capul de bour, lipsit de luceafărul dintre coarne, asemuindu-se unui simplu cap de taur. Câte un mănunchi adumbrit, de semipalmete, ocupă simetric, în dreptul fiecărui simbol, linia inferioară a medalionului cu margine reliefată, decorat median cu benzi suprapuse (în oglindă) ce se înfășoară, formând volute și tivite cu dantelării vegetale baroce; capetele lambrechinilor medalionului-scut se răsucesc sus, susținând însemnele puterii – sceptrul și sabia, iar deasupra registrului superior al acestei compoziții, un lujer palmat continuu, cu element polilobat atârnând, în centru, peste care tronează o coroană impunătoare. Sub blazon e un evantai de palmete ce acoperă partea inferioară a mar