Schassburg. Sighisoara

În ultimii ani de existenta ai Principatului Transilvaniei, înainte de asediul Vienei, pe Pamântul Craiesc, doi gemeni Reynold si Konrad si fratele lor de cruce Wilhelm, fiul episcopului raposat Stephan Adami, cutreiera voiniceste sub flamura nemiloasa a Sortii. Între cetatea laica (Sighisoara), simbolizata de capetenia strajilor, Sigismund de Gernyeszeg, conte de Teleki si cea episcopala (Biertan) se aprinde un razboi necrutator, cele doua tabere lupta pentru ochii senini ai fecioarei cu par stacojiu, fermecatoarea Beatrix fiica lui Krauss, cronicarul orasului. Însa defectele si ambitiile cutezatorilor compromit sansele lui Wilhelm la tronul episcopal, jefuind o caravana austriaca, ce-a încalcat privilegiile sasesti primite de la regii Ungariei. Astfel, cei doi cavaleri ratacitori atrag asupra lor furia lui Sigismund, fratele celui mai puternic barbat din principat, Mihail de Teleki, calauzitorul domnitorului Apafi.\r\n\r\nPeste acest tablou amoros se întrezaresc tusele etnice (sasii, secuii, ungurii si negustorii austrieci), religioase (luteranism, catolicism si calvinism), feudale (starile privilegiate ale Ardealului), aristocratice (nobilii, orasenii, taranii liberi si iobagii), sociale (breslasii, patricienii, nomazii si sedentarii), politice (Sfântul Imperiu contra Înaltei Porti), comunitare (vecinatatile, tatii de vecinatate si spiritul lor), juridice (juzii regali, pedepsele capitale, calaul), mestesugaresti (maestri, calfele si ucenicii) si urbane (Orasul de Sus împotriva Orasului de Jos). Acest mozaic de contraste este spulberat de navalirea ordiei lui Ghirai, tatarii pârjolesc si asediaza Sighisoara, dar si târgurile ei, pâna la aparitia ostirii scaunelor condusa de comitele Sibiului. Batalia hotarâtoare se da pe malurile Târnavei, cetele Mediasului si detasamentul lui Krauss aduc biruinta, însa batrânul carturar este zdrobit în iures de neîmblânzitul Teleki.\r\n\r\nDespresurarea fortaretei reia firul povestii, cei doi bastarzi gelosi ai lui Adami, îndragostiti orbeste de zâna de foc a Sighisoarei, încearca pe rând s-o rapeasca din fortareata. Dar Reynold e vândut de servitorul lui, lacomul Hermann si este prins de slujitorii magnatului în Turnul Cizmarilor. Astfel viteazul ajunge în odaia de tortura a sângerosului Wolf, mâna dreapta a judelui regal Wasmundus Eisenburger, si sfârseste drept prada câinilor de vânatoare ai cumplitului Sigismund.\r\n\r\nÎn acelasi timp viata locuitorilor îsi reia cursul, Sfatul Parintilor (cei doisprezece senatori) decide reconstruirea cu piatra a Orasului de Jos, distrus de invadatori, iar Vecinatatile sunt însarcinate sa privegheze aceasta munca titanica. Asadar, sub obladuirea tatilor batrâni si tineri, cvartalele îsi tin pe rând Richttagul în Biserica Manastirii si dupa ce planuiesc sa recladeasca asezarea îi pedepsesc nemilos pe cei ce-au pacatuit împotriva Comunitatii si-a Bisericii. Astfel, de Ziua Judecatii, cei doi tati exercita puterea coercitiva în numele Consiliul Batrânilor, iar din tenebrele istoriei apar pe lânga nelipsitele strafuri (amenzi), stâlpul infamiei (Pranger), cusca nebunilor (Narrenhäusel) si hamul cu care erau purtati prin oras flecarii (Fidel).\r\n\r\nÎnsa nu doar cucernicii breslasi se aduna la sfat, ci si mai marii scaunului, pentru a sarbatori marea izbânda si pentru a alege vilicul (administratorul) si secretarul în fata altarului Bisericii din Deal. Acolo, confruntarea dintre patricienii Orasului de Sus si mestesugarii Orasului de Jos risca sa ia amploarea unei rascoale, dar severul Eisenburger reuseste sa linisteasca plebeii, iar Teleki cere fruntasilor sa lepede suzeranitatea Stambulului în favoarea Vienei. Pusi sa aleaga între jugul de lemn al otomanilor si cel de fier al iezuitilor, care roiau în jurul lui împaratului catolic, alesii cetatii se pronunta apasat pentru primul. Altfel spus, printre ropote, nechezaturi, trâmbite, clopote si tobe, ostile si cavalcadele, ce coboara si urca în asedii, batalii, comploturi, rapiri, torturi, dueluri, ucideri, au o singura miza, sfâsierea dintre Reforma si Contrareforma, Leopold de Habsburg, Ludovic al XIV-lea, Mihail Apafi, Jan Sobieski si Inocentiu al XI-lea sunt doar tributarii acestei înclestari epocale.\r\n\r\nÎn celalalt plan disparitia spadasinului Reynold si moartea îndatoratului Krauss transforma lupta dintre Vila Venetiana si Vila lui Draculea într-un duel bastionar, Turnul Orelor, vizuina lui Sigismund si Turnul Cizmarilor, apropiat de noua casa a lui Beatrix. Aceasta, la îndemnul lui Konrad fuge noaptea din citadela însa Teleki le taie calea în padurea Nadesului. Cel de-al doilea geaman este doborât în duel de botezatorul (buzduganul) uriasului si sfârseste sub jungherul acestuia, iar roscovana este batjocorita si azvârlita în temnita. Multimea este tulburata de aceasta veste si judecata tinerei are loc în Burgplatz, fiind învinuita de iscoadele maghiarului de vrajitorie, desfrâu si omoruri, iar gloata superstitioasa cedeaza la vicleniile lui Sigismund, obligându-l pe Wasmundus s-o osândeasca la ardere pe rug. În fata acestei grozavii Wilhelm, care pierduse jiltul episcopal în Confluxul Ecleziastic, jura sa razbune moartea gemenilor si-a fetei lui Krauss, aruncând manusa la picioarele ungurului.\r\n\r\nPe acest tarâm medieval deznodamântul are loc în afara celor doua cetati, Wilhelm îl doboara pe trufasul grof în cimitirul Sighisoarei apoi goneste spre Biertan. Acolo cu ajutorul slujitorului sau reuseste sa goleasca sacristia catedralei si sa fuga cu comorile spre Apus, luând calea armelor pe plaiurile mercenarilor elvetieni.\r\n\r\nChristian Banat\r\n\r\nRecenzie:\r\n\r\nProlog: Un roman TRANSILVAN cu cavaleri patimasi, mânati de onoare, faima si iubire, aflati sub cumpana vremii si-n mrejele potentatilor clipei, a fost aruncat provocator în arena postmoderna a gloatei, situata în zodia decadentei si-a nihilismului. Cine se încumeta sa-si masoare arma cu botezatorul (buzduganul) lui Sigismund de Gernyeszeg?\r\n\r\nAparuta în aprilie 2020 opera cu titlul sugestiv, ambivalent, 'Schässburg'/'Sighisoara', semnata cu pseudonimul 'Christian Banat', reprezinta probabil una din cele mai complete, respectiv inedite creatii literare de dupa 89?.\r\n\r\nLansat pe furis, ca urmare a isteriei mondial(ist)e, într-o luna de primavara, romanul nu aminteste de cel mai însorit anotimp al anului, dimpotriva, a fost redactat temporal într-o atmosfera apasatoare de iarna cenusie. Acest cadru întunecat a servit drept sevalet autorului când a elaborat stilul iscoditor, crud si sângeros pe alocuri, inventiv si neobisnuit pe meleagurile Carpatilor. În acelasi timp volumul surprinde si prin originalitatea temelor si-a personajelor, prin detasarea abordarii lor, dar si prin distantarea voita de variantele consacrate din literatura autohtona. Astfel, departe de abordarea vesela si diletanta a lui Ioan Dan din 'Cavalerii', unde personaje cabotine gen Costache Caravana, Tufanel-tatal si Tufanel-fiul, respectiv Ciripoi-tatal si Ciripoi-fiul destind cadrul, protagonistii din 'Sighisoara' sunt cumpatati la vorba, rauvoitori, dominati de instincte meschine, apropiati epocii în care vietuiesc. Prin urmare, aceste însusiri, deloc idealizate, desprinse din context sau portretizate de scriitorul banatean, adauga o nota de veridicitate romanului.\r\n\r\nDesi prozatorul este omniscient si actiunea se desfasoara pe mai multe paliere, cartea nu poate fi încadrata usor în vreun curent literar, limbajul ei cursiv si incisiv, presarat cu figuri de stil si împanat cu tablouri, unele adorabile, altele sinistre, pare mai degraba eclectic, adaptat unui scenariu de film. În aceasta cheie regizorala se perinda cele doua sute cinzeci de pagini, încarcate cu dramatism, vaduvite de un happy-end, dublate de senzatia reluarii povestii într-un volum ulterior, asemeni continuitatii serialelor.\r\n\r\nFirul serpuitor al naratiunii descopera pasiunea autorului pentru cele doua monumente UNESCO ale sasilor, demarând promitator intriga din Biertan, cetatea episcopala a acestora, apoi poposeste îndragostit prin citadela Sighisoarei, iar la final revine nostalgic la Biertan, oferind tuturor o imagine romantica a bisericii-fortificate.\r\n\r\nO aparitie neobisnuita pentru romanele din arealul dunarean sunt notele de subsol, numeroase si totusi inexacte, ele usureaza lectura, identificând toponime, arme, nume, institutii si cutume de la sfârsitul veacului al XVII-lea. Tot din perioada barocului timpuriu sunt expuse pe îndelete monede, cai, bastioane, haine, încaltaminte, obiecte casnice, podoabe si obiceiuri, plictisitoare pentru ochiul neofitului, ahtiat dupa fapte si plasmuiri romantice, dar relevante înaintea celor avizati.\r\n\r\nTotusi, scriitorul nu ezita sa puna în scena tema iubirii, însa dragostea protagonistilor e interzisa, nemarturisita, neîmplinita, distrusa de comploturile celor mari, iar compromisurile fratilor pentru realizarea ei sunt chestiuni regasite în intriga consistenta, formata din sapte capitole. La aceste uneltiri amoroase se adauga si gelozia gemenilor, cei doi, alaturi de fratele lor de cruce, fiind în competitie pentru fecioara cu plete stacojii, manifestând deci sentimente contradictorii, ura împletindu-se cu loialitatea fagaduita.\r\n\r\nUn alt mit bine conturat e cel al tradatorului, al iudei ce-si vinde lacom stapânul pentru arginti, si sfârseste înjunghiat, platindu-si cu sânge nelegiuirea.\r\n\r\nTot ca o prelungire a principiului decontarii alegerilor, proprii si generale, autorul evidentiaza rezultatele napastelor ce izbesc Pamântul Regal, întretesându-le cu precaritatea si nedreptatile vietii.\r\n\r\nÎn privinta creionarii chipurilor prozatorul manifesta un interes aparte pentru detalii fizionomice si de caracter, un exemplu convingator în acest sens e Miklos, slujitorul contelui. Portretizat la sfârsitul primului capitol drept viclean, acesta îsi adevereste siretenia când se deghizeaza si-i spioneaza în târg pe aducatorii soliei. Fidel acestui defect, valetul întinde capcana pentru prinderea lui Reynold, poarta masinatiunile stapânului sau, o rapeste pe Gerda si cugeta la uciderea lui Wolf în timp ce-i zâmbeste, iar înainte de procesul lui Beatrix manevreaza poporul sa ceara condamnarea patricienei.\r\n\r\nAlaturi de aceste subiecte laice sunt împletite echilibrat si chestiuni de etica ecleziastica, batrânul pastor Schuster, întruchipare a întelepciunii, a empatiei crestine si-a teologiei luminoase, în contrast cu reprezentatii rautatii si ai religiozitatii fatarnice, diaconul Pancratius si intendentul Baussner.\r\n\r\nIdeile din prima parte a recenziei sunt completate de o suita de premiere magistrale, ce contribuie fara tagada la îmbogatirea literaturii, si-n special a genului epic. Astfel, apar motive si tehnici artistice noi, remarcabile si surprinzatoare pentru un roman de debut.\r\n\r\nPrin urmare, înca din primul capitol naratorul zugraveste cultul aristocratului baroc, acoperit de armura, cu mantia de hermelina, ori cu capa pe umar, cutezator si viteaz, dar setos de putere si slava, în stare de orice samavolnicie, necrutator, atâtat de-o ura neînduplecata.\r\n\r\nO aparitie scenografica între filele cartii e razbunatorul sângelui si-al blazonului, rol atribuit în prima faza trufasului Sigismund, preluat mai târziu de Wilhelm si convertit în cel al justitiarului, capabil sa lupte contra întregii lumi pentru cauza dreptatii si-a onoarei.\r\n\r\nÎntr-o adevarata sclipire de maestru Christian Banat completeaza chipurile personajelor cu miscarea perpetua si cu fluctuatiile de ton. Aceasta corelatie tridimensionala da senzatia cititorului ca eroii povestirii se afla în fata lui, desprinzându-se din foi si oferind cartii un ritm alert, palpitant.\r\n\r\nO mostenire a feudalismului, vânatoarea din capitolul V, e presarata cu semnificatii si reliefeaza sadismul grofului, insinuând totodata ca acesta va trece de la haituirea animalelor la cea a indivizilor ce-i stau în cale. Tot din aceasta era sumbra apar odaia de tortura si calaul, dar spre deosebire de cliseele uzate cu chinuitori neclintiti, barbarul Wolf are o tresarire în fata nefericitului ce-i încapuse în gheare, iubirea imposibila îl face sa sovaie pentru o clipa.\r\n\r\nAlaturi de aceste inovatii, tot pentru prima oara în beletristica româneasca, atentia centrala a literatului se rasfrânge asupra multimii, si, tocmai de aceea scriitorul are disponibilitatea sa-si sacrifice actorii, preocupat sa reliefeze adevaratul personaj, poporul, subliniidu-i reactiile în functie de balanta sortii. Asadar, descris în primele capitole lipsit de griji si-n culori vii, avid sa savureze opulenta magnatului, interzisa de luteranismul sobru al timpului, norodul devine în momentul invaziei febril si disperat. Însa la sfârsitul luptelor, când pericolul dispare, cetatenii apar într-un cadru vindicativ, despicând tatarii raniti care cerseau îndurare. Apoi breslasii se înfatiseaza obedienti în fata autoritatilor, dar aceasta supusenie se metamorfozeaza brusc într-o ferocitate de turma când asista la spânzurarea lui Ugotai-han. Din acest decor autorul îi poarta la Richttag, iar acolo, sub presiunea comunitatii si coplesiti de autoritatea tatilor de vecinatate devin responsabili si harnici, gata sa reconstruiasca comunitar Orasul de Jos al Sighisoarei. În ultimul act Teleki si lacheii lui preschimba cu bagheta manipularii multimea într-o gloata oscilanta, bigota si lacoma de sânge. Astfel, societatea premoderna si dezbinarile ei reprezinta pentru scriitor o tema de capatâi, vrednica de dezbateri si controverse.\r\n\r\nDar, spre deosebire de expunerile sociale ale lui Rebreanu, rurale si simpliste prin axul povestii si-al vocabularului, Christian Banat asambleaza iscusit la framântarile sasilor si picturi urbane complicate cu asedii, batalii, dueluri si galanterii fascinante. Tot în contrapondere cu Rebreaunu în 'Padurea Spânzuratilor', ce urmareste egolatru zeificarea fratelui sau si glorificarea nationalismului, prozatorul 'Sighisoarei' introduce nonconformist chipurile conducatorilor alogeni, dezmosteniti si demonizati de istoriografia româneasca -Mihail Apafi, Anna Bornemisza, Mihail Teleki, Johann Zabanius si spiritul rector al cronisticii transilvane, secretarul Georgius Krauss.\r\n\r\nLipsa valahilor în scaunul Sighisoarei si abordarea exclusiva a ethosului, a arhitecturii, a onomasticii si-a spiritualitatii apusene îi confera romanului o anvergura cosmopolita, europeana. Nedorind sa ofere majoritarilor de astazi rolurile marginale de ieri -boitari, sarantoci ori slugi la vilele bogatasilor, scriitorul evita sa-i adauge patetic în cel mai conservator burg al sasilor si nu forteaza concivilitatea în 1679, pentru a respecta adevarul istoric: concivilitatea a fost introdusa abia dupa reformele iosefine din 1781!\r\n\r\nAlte aspecte inedite, ce ofera autenticitate cartii, sunt toponimele straine, obsesia termenilor germanici si-a citatelor din alte limbi (latina, castiliana, franceza si tatara). Exasperând cititorii cu însirarea localitatilor în germana îndraznetul romancier nu urmareste doar însusirea denumirilor originale de catre populatia majoritara, ci are în vedere, concomitent, si (re)stabirea puntilor cu sasii emigrati în vestul continentului.\r\n\r\nUn punct care va diviza societatea e laitmotivul cartii, acela al preponderentei, respectiv al primatului credintei în viata unui popor si-n edificarea constiintei de neam în trecut, prezent si viitor, mesajul teologic regasit în capitolul XVI e sublim si totusi polemic pentru contemporani. Tot pentru a pastra nealterata atmosfera premoderna a secolului XVII, dominata de conflicte confesionale chiar si-n Transilvania religiilor recepte, sfâsierile dintre luteranism, calvinism, unitarism si catolicism sunt pictate intens în nuante ireconciliabile.\r\n\r\nDesi pare, la o privire superficiala, un demers transilvan, predominant germanic, volumul ramâne la baza un imn dedicat limbii române, promovarii si revigorarii ei, o adevarata pledoarie pentru (re)folosirea vocabularului arhaic si popular. În acest scop nobil carturarul banatean utilizeaza sute de verbe, de substantive, aproape iesite din uz, asumându-si riscul unei traduceri anevoioase, sau chiar a unor termeni intraductibili.\r\n\r\nUn efect nebanuit al publicarii, ori mai degraba al traducerii romanului în limbile globale, ar putea consta în capacitatea de-a atrage turisti în zona descrisa, sau chiar de-a fi ecranizat corespunzator.\r\n\r\nReconstruirea fidela a limbajului, cu accente aspre, adaptate psihologiei si ierarhiei fiecarui personaj, e un alt punct forte al prozei, alaturi de ambiguitatea strecurata în pasaje, supuse intentionat criticii cititorului. Un exemplu graitor îl constituie Wilhelm, dupa ce-si pierde pozitia, fratii si ratiunea existentiala, îi cere furios socoteala lui Schuster si învinovateste Divinitatea pentru nenorocirile abatute asupra lui si-a fetei lui Krauss, introducând tema si rostul suferintei umane. Apoi, respinge, aparent, povetele batrânului, devine tâlhar si ucigas fara scrupule, îsi schimba bidiviul andaluz, calul dalb al izbânzii, armasarul nobiliar al epocii, cu frizonul flocos si cenusiu al lotrilor, gonind proscris pe calea fortunei. Însa naratorul refuza sa ofere detalii, supunând judecatii publicului daca tânarul îsi regasise sau nu credinta, privind îngenuncheat spre cetatuia prelatilor, asa cum îl sfatuise preotul, si nu destainuie cine anume îl urmarea la final, o ceata episcopala ori cea a lui Miklos.\r\n\r\nO alta pilda de ambiguitate deliberata, într-un registru total opus, e zugravirea unor peisaje într-o spiritualitate demna de luat în seama. În aceste nuante, partial metafizice, de clar-obscur au fost pictate atât cetatuia Biertanului din primul si ultimul capitol, cât si fortareata Sighisoarei înainte de invazia tatarilor. Utilizând la limita proportiile si sensurile termenilor, autorul se joaca cu imaginatia cititorului, transpunând textul într-o lume aflata la granita irealului, a lumii nevazute, bântuite de stihii, îngeri, condusa de Pronia Cereasca.\r\nChristian Banat rezista tentatiei de-a oferi acestei simfonii de proza note sovine, de dragul etnocentrismului, omniprezent în societate, ramânând indiferent la demografia si la contextul politic, defavorabil si malitios fata de operele ce apartin sau identifica minoritatile etnico-religioase.\r\n\r\nSpre deosebire de proza usor neîngrijita a lui Sadoveanu, cu propozitii uneori prea scurte, sacadate, lipsite de actiune si de nerv literar, presarata cu repetitii verbale obositoare în cadru aceluiasi fragment, frazeologia lui Christian Banat e medie, cizelata, vioaie.\r\n\r\nRomanul se diferentiaza net si de tomurile lui Ioan Dan, în care predomina contururile îngrosate, gaunoase, tipice epocii comuniste, centrate pe mareata epopee româneasca. Astfel, în aceasta nota ideologica, fara sa tina cont de contextul vremii, prolificul ardelean îsi creioneaza ridicol eroii drept fauritori de patrie, vizionari si unionisti convinsi.\r\n\r\nÎn acest context al comparatiilor merita amintit si cel mai rasunator best-seller cavaleresc, 'Caderea Constantinopolului' de Vintila Corbul. Superior celor doi autori de mai sus prin complexitatea temei, acesta are câteva scapari, lexicul nefiltrat de cuvinte moderne, nepotrivite pentru subiectul cu iz medieval, spatiul ortodox al actiunii si cucerirea Bizantului, ambele irelevante pentru populatia catolic-protestanta a Vestului.\r\n\r\nPrin urmare, acesti povestitori de prim rang ai României, captivi mentalitatii national(ist)e, n-au înteles importanta publicarii internationale si-a receptivitatii europenilor. Chinuiti de temele traditionale clasice, iubirea pentru pamânt, viata satului si epopeea national(ist)a, dar si sedusi de marirea si marimea operelor, acesti scriitori au pus cantitatea si râvna înaintea calitatii. Reducându-si universul creativ si optând pentru stiluri neslefuite, munciti de sinecuri si compromisuri si-au retezat sansele recunoasterii proprii si, implicit, a literaturii române peste hotare. Însa tocmai aceste metehne sunt ocolite de prozatorul banatean, care a sesizat realist ca zecile de milioane i-au citit pe Alexandre Dumas si pe Walter Scott nu doar pentru maiestria lor, ci (si) pentru ca au tratat preocuparile societatii vest-europene: cavalerismul, cruciadele, castelul medieval si razboaiele Apusului.\r\n\r\nScriitorul 'Sighisoarei', în comparatie cu autorii de mai sus, bifeaza decisiv si la alte puncte capitale ale artei epice, mai exact la imaginatie artistica, rasturnari de situatie si schimbari intempestive. Desigur, comoara cea mai de pret a acestuia ramânând imaginatia, asemeni unui margaritar ce înfrumuseteaza vârful unei cununi, pentru ca fara sa apeleze la tablouri istorice (Batalia de la Cornul lui Sas, de la Vaslui, de la Selimbar, Asediul Constantinopolului etc.) asemeni celorlalti romancieri, creeaza o lume sofisticata din nimic. Astfel, fantezia debordanta, nestavilita, inventivitatea universalista, contrabalansarile si dialogurile taioase, devin caracteristici ale prozei Banatului, formând împreuna o adevarata marca, distincta si definitorie.\r\n\r\nAlaturi de aceste inovatii esentiale, punctele de rezistenta ale volumului sunt reconstruirea ireprosabila a Zilei Judecatii (Richttagul), elaborarea rolului tatilor de vecinatate, a vietii breslelor, si zugravirea plastica a comunitatilor sasesti prezente pe Pamântul Craiesc, dar si-a institutiilor lor administrative, ecleziastice, respectiv militare.\r\n\r\nÎn pofida erorilor de editare, minuscule si inerente unei capodopere aflata la prima editie sub pecetea unei editurii judetene, vastitatea planurilor urmarite în text, a chipurilor, originalitatea dialogurilor, a peisajelor istorice, naturale si citadine întregesc 'Sighisoara', oferindu-i o aura splendida.\r\n\r\nCa o încununare a tehnicilor literare descrise mai sus naratiunea e desavârsita de finetea si obsesia perceptiilor, prezente integral în fiecare capitol, câteodata însumate pe aceeasi pagina, autorul reusind sa impresioneze publicul cu o betie a simturilor, un obiectiv paradisiac, unic în beletristica româneasca.\r\n\r\nPrin urmare, romanul labirint, dominat de planuri multiple, urmarite asiduu de harnicul lui condeier, se prezinta fiecarei categorii de cititori personalizat si exhaustiv. Astfel, e accesibil adolescentilor, prin actiunile omniprezente si prin imprevizibilitatea situatiilor, e captivant si necenzurat pentru tinerii dornici de senzational implacabil, e onest si reflexiv din prisma adultilor, dar se destainuie întelept si vârstnicilor, prin sublinieri teologice de-o maturitate uimitoare.\r\n\r\nÎn concluzie, acest giuvaier de capa si spada se releva cititorilor, avizati sau amatori, în toata complexitatea lui baroca, scenografica, sentimentala, psihologica, religioasa, teologica si paradisiaca, meritând pe deplin fascinatia si elogiile publicului.\r\n\r\nCosmin Carasan, Banatul azi\r\n