Viața Părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993) - Florin DUȚU

„Am văzut lumina lumii într-o familie țărănească din satul Vlădeni, raionul Codlea, la începutul secolului prezent. Posibilitățile materiale ale părinților mei erau extrem de reduse, încât numai prin osteneala necurmată a brațelor lor muncitoare puteau asigura mămăliga de fiecare zi pentru cei cinci copii, mămăligă prea rar asociată cu puțină pâine și prea puțin îndulcită cu feluri mai variate de mâncare. Atât tata cât și mama, rămași orfani de tată de mici, au fost dați la slugărie din fragedă copilărie și după căsătoria lor tata lua adeseori drumul către moșiile boierești din regiunea Brăilei de unde se întorcea după luni sau ani de muncă istovitoare cu modeste sume prin care mai putea mâna o vreme viața copiilor. Frații și surorile mele, îndată ce s-au ridicat peste vârsta de 12 ani au plecat toți la stăpâni, la sașii din Codlea sau pe la boieri în București. Cu mine, cel mai mic dintre copii, au hotărât la îndemnurile stăruitoare ale învățătorilor din sat, să se arunce în încercarea amețitoare pentru ei, a trimiterii la școală mai înaltă. Și așa într-o noapte geroasă din Febr. 1917, după retragerea armatei române din sudul Transilvaniei, am pornit cu tata și cu mama pe lângă un car cu lemne dus spre vânzare, către Brașov. Mama a leșinat pe drum de istovită ce era și de abia am purtat-o mai departe.” (Părintele Dumitru STĂNILOAE) „[Părintele Stăniloae] era ca un sfânt bizantin rătăcit printre atâția osândiți, și ei apărători ai Bisericii străbune și ai neamului răstignit de atei.” (Ilie TUDOR) „Când Pater Stăniloae s-a retras în rugă spre colțul de răsărit al celulei de 4x2, de la Aiud, puteai trage cu tunul sau puteai să dai cu bomba atomică în cap că n-ar fi auzit, nu s-ar fi clintit și nici n-ar fi simțit.” (Petre PANDREA) Florin DUȚU. „Viața Părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993)”. București: Editura Floare Albă de Colț, ISBN: 978-606-9038-08-6, 2020, 160 p.